Bursele europene au urmat un curs negativ ieri, în aşteptarea unei declaraţii a preşedintelui Federal Reserve (Fed) din SUA, Jerome Powell, săptămâna aceasta.
• Euronext Paris
- Titlurile companiei auto Renault SA au pierdut 3,3%, ajungând la 35,66 euro la ora 15.40. Renault l-a numit pe directorul său general Luca de Meo drept viitor preşedinte şi director general al Ampere, divizia de automobile electrice pe care compania vrea să o listeze, conform Bloomberg.
- Acţiunile Stellantis NV s-au depreciat cu 2,1%, la 15,42 euro la ora 15.41. Compania auto franco-italo-americană a format o alianţă 50-50% cu societatea taiwaneză Foxconn International Holdings Ltd. pentru producerea şi vânzarea de semiconductori destinaţi industriei auto, începând cu anul 2026.
- Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,02%, la 7.312,68 puncte la ora 15.41.
• Deutsche Börse
- Acţiunile companiei de utilităţi RWE AG au crescut cu 0,8%, la 40,21 euro la ora 15.41, cele ale E.ON SE - cu 0,5%, la 11,40 euro. Eurelectric, asociaţia care reprezintă industria energiei electrice la nivel european, a publicat ieri un studiu ce evidenţiază faptul că energia curată şi regenerabilă este soluţia rentabilă pentru reducerea emisiilor şi a consumului de energie, datorită eficienţei energetice superioare.
- Indicele DAX a scăzut cu 0,4%, la 16.164,02 puncte la ora 15.41.
• New York Stock Exchange
Bursele americane au scăzut ieri dimineaţă, după vacanţa din ziua anterioară (Juneteenth National Independence Day).
- Titlurile Ford Motor Co. au coborât cu 0,9%, la 14,30 dolari la ora locală 10.02. Bill Ford, preşedintele executiv al companiei auto, a avertizat recent că Statele Unite nu sunt încă pregătite să concureze cu China în domeniul producţiei de vehicule electrice.
- Acţiunile FedEx Corp. au pierdut 0,4%, atingând 232,48 dolari la ora 10.03. Compania de curierat şi logistică era aşteptată ieri, după închiderea sesiunii bursiere, să îşi anunţe rezultatele financiare trimestriale.
- Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,7%, la 34.066,36 puncte la ora 10.05, S&P 500 - cu 0,5%, la 4.387,39 puncte.
• Nasdaq
- Titlurile Intel Corp. au scăzut cu 2%, la 35,60 dolari la ora 10.05. Cea mai mare companie de semiconductori din lume va cheltui peste 30 de miliarde de euro pentru construcţia a două fabrici de producţie a cipurilor în Magdeburg, ca parte a eforturilor sale de expansiune în Europa. Cancelarul Olaf Scholz anunţă că aceasta este cea mai mare investiţie străină din Germania, potrivit Reuters.
- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,3%, la 13.646,49 puncte la ora 10.07.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au fluctuat ieri, pe fondul temerilor legate de creşterea economiei Chinei.
- Acţiunile producătorului auto japonez Nissan Motor Co. au scăzut cu 1,3%, la 537 yeni. Directorii grupului auto francez Renault SA sunt optimişti că plecarea lui Ashwani Gupta de la Nissan Motor va accelera reechilibrarea alianţei vechi de decenii între cei doi producători auto, spun surse citate de Bloomberg. Pe de altă parte, Carlos Ghosn, fost preşedinte al Nissan, a dat în judecată constructorul auto şi solicită despăgubiri în valoare de un miliard de dolari, în cadrul unei acţiuni demarate la un tribunal din Liban, conform unui dosar consultat de Reuters. În acţiunea înaintată în 18 mai, Nissan, împreună cu alte două companii şi 12 persoane fizice sunt acuzate de mai multe infracţiuni, inclusiv defăimare, calomnie şi falsificarea de probe.
- În acelaşi sector, titlurile Honda Motor Co. s-au depreciat cu 0,7%, la 4.364 yeni, cele ale Toyota Motor Corp. - cu 0,4%, la 2.244 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,06%, la 33.388,91 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile National Australia Bank Ltd. au crescut cu 1,7%, la 25,50 dolari australieni, cele ale Australia & New Zealand Banking Group Ltd. - cu 0,8%, la 23,80 dolari australieni. Minutele reuniunii din luna iunie a băncii centrale australiene (Reserve Bank of Australia) arată că decizia de majorare a dobânzilor a fost "perfect echilibrată".
- Acţiunile Woodside Energy Group Ltd. au înregistrat un plus de 2,2%, la 36,31 dolari australieni. Compania petrolieră a anunţat că va dezvolta proiectul Trion din Golful Mexic la un cost estimat de 7,2 miliarde de dolari.
- Indicele S&P/ASX 200 a urcat cu 0,9%, la 7.357,80 puncte.