BURSELE LUMII Pieţele europene şi americane, cu ochii pe Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 aprilie 2020

Pieţele europene şi americane, cu ochii pe Fed

Bursele din Europa au fluctuat ieri, în aşteptarea unor declaraţii ale preşedintelui Federal Reserve din SUA, Jerome Powell.

Deutsche Börse

- Acţiunile grupului auto german Volkswagen AG au urcat cu 6,8%, la 146,10 euro la ora 16.00. Compania i-a solicitat guvernului de la Berlin să sprijine cererea de maşini, afectată de pandemia de coronavirus.

- Titlurile Daimler AG au câştigat 4,8%, atingând 31,87 euro la ora 15.55. Compania auto se aşteaptă la creşterea profitului operaţional anual al diviziei Mercedes-Benz Cars & Vans faţă de 2019.

- Indicele DAX a crescut cu 2%, la 11.014,86 puncte la ora 15.56.

Euronext Paris

- Titurile producătorului auto francez Renault SA s-au apreciat cu 5,8%, la 19,22 uro la ora 15.56. Compania intenţionează să îşi reducă în mod semnificativ numărul de subcontractori cu care lucrează la dezvoltarea de noi modele, o măsură care ar putea să îi permită să facă economii cuprinse între 100 şi 200 de milioane de euro pe an, conform unor surse citate de Reuters.

- Acţiunile producătorului de avioane Airbus Group SE au înregistrat un plus de 8,5%, la 57,37 euro la ora 15.58. Profitul companiei a scăzut cu 49% în primul trimestru din 2020. Airbus le cere autorităţilor o campanie la nivelul sectorului aviatic pentru restabilirea încrederii în cursele aeriene, după ce pandemia de coronavirus a provocat "cea mai gravă criză cunoscută până acum de industria aerospaţială". Airbus a prezentat, ieri, planuri de economisire a numerarului, după ce a cheltuit 8 miliarde de euro în primul trimestru, sumă care include o amendă record de 3,6 miliarde de euro pentru soluţionarea investigaţiilor privind corupţia în Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 1,4%, la 4.635,07 puncte la ora 15.59.

New York Stock Exchange

Bursele americane au urcat ieri dimineaţă, în aşteptarea declaraţiilor preşedintelui Fed, Jerome Powell.

- Titlurile JPMorgan Chase & Co., cel mai mare grup bancar american, s-au apreciat cu 4%, la 99,09 dolari la ora 09.58, cele ale Citigroup Inc. - cu 5,3%, la 49,73 dolari.

- Acţiunile producătorului auto Ford Motor Co. au urcat cu 0,8%, la 5,44 dolari la ora 09.59. Grupul Ford a înregistrat pierderi de 1,993 miliarde dolari în primul trimestru din 2020 şi estimează că în trimestrul al doilea va avea pierderi de cinci miliarde dolari. Pe de altă parte, Ford a confirmat marţi că intenţionează să reia activităţile de producţie la uzinele din Europa continentală în data de 4 mai.

-Titlurile Spotify Technology SA, furnizor digital de muzică, au crescut cu 13,9%, la 159,20 dolari la ora 10.01. Compania a anunţat că baza sa globală de abonaţi plătitori a sporit cu şase milioane în primul trimestru al anului, la 130 de milioane.

- La ora 10.03, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 1,8%, la 24.538,36 puncte, S&P 500 - cu 2%, la 2.921,93.

Seoul Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, pe fondul relaxării parţiale, în unele state din lume, a restricţiilor impuse de carantină.

- Acţiunile producătorului de electronice LG Electronics Inc. au urcat cu 2,4%, la 54.900 woni, cele ale companiei auto Kia Motors Co. - cu 1,4%, la 29.650 woni, după publicarea datelor oficiale din care rezultă că producţia industrială a Coreei de Sud a consemnat, în luna martie, cel mai important avans din ultimii 11 ani.

- Indicele Kospi a crescut cu 0,7%, la 1.947,56 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile producătorului de ţiţei Woodside Petroleum Ltd. s-au apreciat cu aproape 6%, la 21 de dolari australieni, cele ale rivalului Santos Ltd. - cu 6,4%, la 4,52 dolari australieni, ca urmare a revenirii pe creştere a cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Titlurile Crown Resort Ltd. au câştigat 10,9%, ajungând la 9,54 dolari australieni. Firma americană de private equity Blackstone a cumpărat o deţinere la operatorul de cazinouri Crown Resort.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1,5%, la 5.393,40 puncte.

Bursele din Japonia au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb