Buzaşu, MTI: Segmentul de autostradă Sibiu-Piteşti va fi finalizat în anul 2020

Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 12 octombrie 2012

Buzaşu, MTI: Segmentul de autostradă Sibiu-Piteşti va fi finalizat în anul 2020

Coridorul IV paneuropean va fi finalizat în anul 2020, segmentul de autostradă Sibiu-Piteşti urmând să fie construit cu finanţare din fonduri europene, alocate în cadrul programului operaţional 2014-2020, a declarat Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Buzaşu a arătat că lucrările de construcţie la autostrada Sibiu-Piteşti sunt la fel de dificile ca la cea de pe Valea Prahovei (Comarnic-Braşov), întrucât o treime din lungimea acesteia, de circa 110 km în total, presupune viaducte şi tuneluri.

Proiectul este foarte scump şi nu se potriveşte unui parteneriat public-privat, singura soluţie sigură fiind finanţarea din fonduri europene.

"Pe Coridorul IV, în 2016 vom circula de la Nădlac la Sibiu, de acolo vom avea o întrerupere până în 2020 şi vom circula de la Piteşti la Constanţa", a afirmat Buzaşu, într-o conferinţă de presă.

În ţările din Occident, la pregătirea unui proiect mare de infrastructură faza de proiectare durează circa cinci ani, finanţările se obţin în aproximativ doi ani, "după care implementarea este extrem de rapidă, este la minut", potrivit sursei citate de Mediafax.

Pe de altă parte, în România pregătirea proiectului durează 1-1,5 ani, iar implementarea se realizează în cinci-şapte ani, în­trucât în această fază se corectează deficienţele din perioada pregătirii.

Prin programul operaţional transporturi pentru perioada 2007- 2013 au fost semnat cu beneficiarii 82 contracte de finanţare, cu o valoare contractată totală de 21 miliarde lei, din care s-au plătit aproximativ 1,9 miliarde lei, reprezentând un grad de absorbţie de circa 10%.

În această perioadă au fost finalizaţi sau sunt în curs de finalizare 125 kilometri de autostradă, iar până la sfârşitul programului operaţional se aşteaptă să fie daţi în exploatare 370 kilometri de autostradă.

În ceea ce priveşte calea ferată, vor fi reabilitaţi circa 200 de kilometri pe Coridorul IV.

Pentru programul operaţional transporturi, în intervalul 2007-2013 au fost alocate fonduri structurale de circa 4,5 miliarde euro, la care se adaugă cofinanţarea României, de aproximativ un miliard euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb