Buzău: O suprafaţă de peste 7 hectare de teren, transformată într-o grădină urbană

ANA FELEA
Ziarul BURSA #Companii / 14 noiembrie 2023

Buzău: O suprafaţă de peste 7 hectare de teren, transformată într-o grădină urbană

Un teren degradat în suprafaţă de 7,4 hectare a fost transformat în cel mai aglomerat loc de joacă şi cel mai apreciat loc de promenadă din municipiul Buzău. Totul a fost posibil datorită unui proiect desfăşurat de primăria din municipiu, în valoarea de peste 5 milioane de euro. De altfel, noul parc aduce la Buzău un nou concept, tot mai des folosit în marile oraşe europene.

"Este un proiect complex ce conţine atât parte de regenerare urbană, dar şi moblier urban modern, spaţii verzi şi locuri de joacă. Este o inspiraţie din proiecte ce se dezvoltă, în momentul de faţă, în marile oraşe europene", a explicat proiectantul parcului.

Ideea amenajării parcului a pornit în urmă cu mai bine de doi ani, când Primăria a dorit să pună în valoarea acest teren degradat şi plin de buruieni. A urmat scrierea unui proiect şi accesarea fondurilor europene, în valoare de 5 milioane de euro, bani cu care s-a reuşit transformarea acelui spaţiu abandonat într-o grădină urbană.

"Proiectul are o valoare de 5 milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Cofinanţarea Primăriei a fost de 2%. Implementarea proiectului a durat, pe partea de lucrări, un an şi jumătate. Gândiţi-vă că aici a fost un teren degradat, care a necesitat foarte multă muncă pentru aducerea la nivel, în primul rând (...) Proiectul a fost finanţat pe axa de regenerare urbană care a însemnat să regenerăm un teren degradat. Noi nu am vrut să facem un parc clasic, cu trandafiri şi alte plante pe care necesita să le plantăm noi în fiecare an. Am adoptat această soluţie de plante perene. Este un fel de grădină urbană, în care copiii pot veni şi pot desfăşura tot felul de activităţi, de la cules de muşeţel şi lavandă, se pot juca în zona de parc de răchită şi pot desfăşura tot felul de activităţi pentru şcoală, pot prepara tot felul de ceaiuri... Noi am vrut să fie un parc deschis pentru toată lumea, pentru tot felul de activităţi", a precizat şeful Biroului Implementare Fonduri Europene din cadrul Primăriei Buzău, Luminiţa Colţeanu.

În total, 20% din acest parc este ocupat de construcţii, iar restul va rămâne spaţiu verde. De altfel, aceasta reprezintă o ţintă a actualei administraţii care îşi doreşte ca Buzăul să devină cel mai verde oraş.

"Aici era un teren abandonat, mai rămăseseră câţiva sârbi care mai plantau legume, printre stuf şi printre gunoaie. 20% din acest parc este ocupat de construcţii, mă refer la satul de răchită, locurile acestea de joacă, 80% este spaţiu verde. În momentul acesta, Primăria Buzău are 28 de metri pătraţi de spaţiu verde per locuitor. Aşa cum ştiţi, Uniunea Europeană a impus 26 de metri pătraţi spaţiu verde pe cap de locuitor, dar noi ne-am propus foarte mult. Vrem să devenim cel mai verde oraş din România, în momentul acesta este Miercurea-Ciuc", a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Parcul, împărţit în cinci zone

Întreaga amenajare conturează cinci tipuri de zone verzi. Astfel, prima zonă este zona de de loisir, cu spaţii de joacă pentru copii, zone de umbră pentru relaxare şi socializare, cu pergole şi măsuţe de şah. Cea de-a doua zona ocupă spaţiul central al amenajării, dintre aleea principală longitudinală şi zona de loisir. A treia zonă este cea mai mare, cuprinzând o suprafaţă de aproape 30.000 de metri pătraţi.

"Cea de a treia zonă preia imaginea actuală a sitului, cu ierboase înalte, presărate cu flori de câmp, grupuri de arbori şi arbuşti şi elemente solitare ca accente verticale. Pentru realizarea amenajării s-au utilizat în primul rând speciile autohtone, rezistente la secetă, completate cu exemplare similare de cultură. Zona a patra, în suprafaţă de 3.989 mp, este reprezentată de masive cu o densitate vegetală crescută, formate din speciile de arbori şi arbuşti din zona a treia, menite să delimiteze perimetrul şi să acţioneze ca zone tampon pe anumite direcţii. Zona a cincea, în suprafaţă de 2.700 mp, este compusă din mai multe fragmente de alveole şi ronduri în lungul şi în jurul circulaţiilor principale", a explicat Luminiţa Colţeanu.

Inaugurarea acestui parc reprezintă şi startul unui şir de proiecte pe care Primăria le are în derulare pentru zona respectivă. Este vorba de amenajarea unui aqualand în locul actualului ştrand din Parcul Tineretului. Potrivit primarului Constantin Toma, lucrările ar putea începe chiar anul acesta, iar vara următoare bazinele care vor conţine inclusiv apă sărată din staţiunea Sărata Monteoru să fie deja date în folosinţă.Un alt proiect este realizarea Orbitalului, o sosea de 24 de kilometri, proiect ce urmează să fie realizat cu fonduri europene de CNAIR.

45 de locuri de joacă, în şapte ani

În ultimii şapte ani, potrivit administraţiei locale, la nivelul municipiului Buzău au fost reabilitate sau modernizate peste 45 de locuri de joacă. "În ultimii şapte ani, au fost reabilitate sau înfiinţate peste 45 de noi locuri de joacă în municipiul Buzău, astfel încât să asigurăm condiţii sigure şi optime pentru toţi copiii din oraş. În bugetul anului 2024 vom aloca din nou fonduri pentru modernizarea sau înfiinţarea de noi locuri de joacă, acolo unde deja s-au strâns din partea asociaţiilor de proprietari sau a buzoienilor (cereri, n.r.) pentru îniinţarea de noi locuri de joacă", a adăugat Ionuţ Apostu.

(Articol preluat din revista BURSA Construcţiilor)

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. din fotografii, pare un parc amplasat in mijlocul pustiului

    Mai baieti cand preluati un articol mai verificati si cu realitatea in teren.Pe fosta groapa de gunoi la margine de targ un descreierat a amenajat un loc de joaca ,niste alei cu monstruozitati de banci si cosuri de gunoi.Un gunoi pavoazat ca mai toate gunoaiele din tara asta.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb