BVB BET atinge un nou record istoric

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 martie

BET atinge un nou record istoric

Tranzacţii de 55,6 milioane lei, sub media zilnică a anului

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a avut o creştere de 0,62%, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, la 16.347 de puncte, un nou record istoric.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,39%, până la 3.018 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,81%, până la 1.175 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat al 55,6 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 106,7 milioane lei, în condiţiile în care nu a fost realizat niciun transfer de tip "deal".

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 17,7 milioane de lei, titlurile producătorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 1,35%, la preţul unitar de 127,8 lei.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV) ce au urcat cu 0,07%, până la preţul de 26,92 lei, în condiţiile unor schimburi de 6,2 milioane lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 1,48%, la preţul de 0,6515 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,3 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului rulajului s-au situat titlurile Electrica (EL), ce au cumulat un rulaj de trei milioane lei, acţiunile furnizorului şi distribuitorului de energie electrică încheind ziua în scădere cu 0,16%, la preţul unitar de 12,4 lei.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide treizeci de companii de la BVB, a avut un avans de 0,63%, la 1.399 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, s-a depreciat cu 0,29%, până la 1.087 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Artego" (ARTE): +9,88%

2. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +8,82%

3. "Carbochim" (CBC): +5,06%

4. "Alro" (ALR): +3,26%

5. "Bermas" (BRM): +2,96%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Comelf" (CMF): -8,47%

2. "Condmag" (COMI): -7,14%

3. "Electroargeş" (ELGS): -6,91%

4. "Prebet" (PREB): -6,67%

5. "Electromagnetica" (ELMA): -5,61%

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. BRAVO SNO, succes va uram si cat mai multe si importante contracte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb