Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu aprecieri uşoare în majoritatea pieţele europene. Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,49%, la 1.963 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,16%, la 48.511 puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 70,5 milioane de lei, circa jumătate din media zilnică a anului, de 147,5 milioane lei, într-o zi în care prin piaţa "deals" nu a avut loc niciun schimb.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Indicii BVB au înregistrat uşoare creşteri în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Evoluţiile au fost cuprinse între 0,04% pentru BET-BK şi 0,5% în cazul indicelui BET. Valoarea tranzacţiilor a fost de 14,32 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa de ieri (n.r. luni). Banca Transilvania (TLV) se menţine în topul lichidităţii, asigurând peste 30% din rulajul zilnic. Din indicele BET, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de: Sphera Franchise Group (SFG), 1,62%, Fondul Proprietatea (FP), 1,3% şi BRD-Groupe Societe Generale (BRD), 1,18%. Topul scăderilor a fost alcătuit din: TeraPlast (TRP), -2,50%, Electrica (EL) -1,56% şi One United Properties (ONE), -1,39%".
În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat schimburi de 21,3 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în creştere cu 0,98%, la preţul unitar de 20,7 lei.
Pe treapta a doua a clasamentului rulajului s-au situat acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au stagnat, la preţul de 112,8 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 12,7 milioane lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 1,3%, la preţul de 1,866 lei, pe fondul unor tranzacţii de 10,3 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în topul rulajului s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce s-au apreciat cu 0,27%, la preţul de 0,551 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 4,8 milioane de lei.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,16%, până la 1.007 puncte, în timp ce indicele BETAeRO, al companiilor listate în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,38%, la 906 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Comelf" (CMF): +14,91%
2. "Socep" (SOCP): +5,45%
3. "Prefab" (PREH): +5,00%
4. "Promateris" (PPL): +3,92%
5. "Compa" (CMP): +2,00%
-------------------------------------------
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Altur" (ALT): -10,00%
2. "Dafora" (DAFR): -7,14%
3. "Carbochim" (CBC): -4,73%
4. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -3,74%
5. "TeraPlast" (TRP): -2,50%
1. FP
(mesaj trimis de Albert în data de 26.07.2023, 09:02)
Oare au înțeles investitorii, în sfârșit, că după dividendul de 1.5 urmează un altul de 0.22 (estimativ)?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de lulu în data de 26.07.2023, 09:15)
Estimarea era la~ 2.0 datorita si apoi posibil 0.02-0.05 altul
Sau?
1.2. Crestere pe FP zilele urmatoare. (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de C. în data de 26.07.2023, 19:47)
A terminat de vandul un mare fond de investitii ce avea cateva procente din FP de vandut. Acest lucru s a observat in trecut dupa cum erau puse in Ask ordine dupa ordine de marimi mari, imediat dupa ce era vandut un ordin, aparea altul , valori mari si intotdeauna rotunde ( ex. 375.000, 100.000, 250.000) . Asa iti dai seama ca vinde un fond mare si nu persoane fizice. Acum mai vand doar cei care sunt speriati de scadere , pers. fizice . Care probabil ca vor face aceeasi greseala ca vanzarea SNP la panica de acum cateva luni. Cine are ar trebuie sa aiba macar o parte din portofoliu in FP la pretul de azi de aprox. 1.9 lei.
1.3. Dividend FP cf Hot. Guvernului... (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de C. în data de 26.07.2023, 19:54)
Nu, se va 1.5 lei per actiune sigur. Au pus in AGA din august , inainte de supra alocare. Dividendul de 0.22 lei pe actiune este probabil deorece au mentionat acest lucru si cei de la FP si , in plus, si in hot. guvernului care a abrobat vanzarea H2O de catre FP s a mentionat acelasi lucru , ca " toti banii din vanzarea H2O vor merge catre actionari" . Dpdv al meu, daca nu vor da si acel extra dividend de 0.22 lei din supraalocare, vor incalca legea. In general Fondul a dovedit respect fata de actionari. Este, deci, extrem de probabil ca dividendul total sa fie de 1.5 +0.22 lei .
2. misto e la BVB
(mesaj trimis de cristi în data de 26.07.2023, 10:29)
pretul actiunilor fluctueaza fix cum vor unii, fara nici o legatura cu fundamente, rezultate sau banala cerere/oferta. La TLV si nu doar la ea, daca cererea de actiuni se apropie sau chiar depaseste oferta, ca nr, de actiuni, pretul va scadea intotdeauna. La toti emitentii din bet e asa :-))) Da nu-i ceva gresit sau imoral, ilegal etc....doar constat
2.1. iata si snp (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de cristi în data de 26.07.2023, 10:55)
ask 11 milioane
bid 12 milioane
pretul scade de la .5510 la . 5470
Frumos :-)
2.2. Ești încă la început. (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Om în data de 26.07.2023, 13:33)
Mai aprofundează, te rog.