BVB Creşteri pentru majoritatea indicilor

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 iulie

Creşteri pentru majoritatea indicilor

Acţiunile Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul valorii tranzacţiilor

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi fără o direcţie clară în pieţele europene.

Indicele BET, ce grupează cele mai lichide douăzeci de titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a avut o avans de 0,58%, la 18.697 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,47%, până la 3.480 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 65,6 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului, de circa 137 milioane lei, în condiţiile în care nu a fost realizat niciun schimb de tip "deal".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 11,4 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 0,53%, la preţul unitar de 28,4 lei.

Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au urcat cu 0,7%, la preţul de 0,788 lei, pe fondul unor schimburi de 8,7 milioane lei.

Acţiunile MedLife (M) au încheiat ziua la preţul unitar de 5,87 lei, în creştere cu 1,21%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 8,1 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Transport Trade Services (TTS), ce au cumulat un rulaj de opt milioane lei, acţiunile transportatorului naval de mărfuri încheind ziua în stagnare, la preţul de 25 lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,01%, până la 60.944 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,52%, la 1.336 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un recul de 0,22%, până la 1.050 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +10,97%

2. "Aquila" (AQ): +3,69%

3. "Safetech Innovations" (SAFE): +2,86%

4. "Altur" (ALT): +2,41%

5. "BRK Financial Group" (BRK): +2,22%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Energopetrol" (ENP): -12,78%

2. "Electroaparataj" (ELJ): -5,43%

3. "Carbochim" (CBC): -4,55%

4. "Electroargeş" (ELGS): -4,47%

5. "Comcm" (CMCM): -4,18%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb