Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu evoluţia pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,58%, la 14.617 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,51%, până la 2.742 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 37,1 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 139 milioane de lei, circa 80% provenind din schimburile cu acţiuni. Tranzacţiile cu obligaţiuni s-au ridicat la aproape 3,8 milioane de lei.
Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilnic: "Debut de săptămână pozitiv pentru piaţa locală. Toţi indicii principali ai BVB au închis şedinţa de tranzacţionare în creştere, variaţiile fiind cuprinse între 0,36% pentru BET-FI şi 0,63% în cazul indicelui BET-NG. BETAeRO s-a corectat cu 0,51%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 7,46 milioane euro, cu mult sub media anului curent (...). Din indicele BET, doi emitenţi s-au apreciat cu peste un procent: OMV Petrom (SNP), 1,29% şi BRD-Groupe Societe Generale (BRD), 1,03%. La polul opus, Aquila (AQ) s-a corectat cu 2,67% după publicarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al treilea 2023".
În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 6,9 milioane lei, titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 0,68%, la preţul unitar de 118,8 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce s-au apreciat cu 0,53%, până la preţul de 22,72 lei, în condiţiile unor schimburi de 4,3 milioane lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 0,18%, la preţul de 0,544 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,3 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului rulajului s-au situat acţiunile Nuclearelectrica (SNN), ce au cumulat un rulaj de 1,6 milioane lei, titlurile SNN încheind ziua în creştere cu 0,63%, la preţul de 47,55 lei.
Indicele compozit BETPlus a avut un avans de 0,57%, la 2.169 de puncte, în vreme ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni ale pieţei noastre, s-a apreciat cu 0,54%, la 1.261 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Mecanică Fină" (MECE): +4,86%
2. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +4,59%
3. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +3,60%
4. "Sinteza Oradea" (STZ): +3,33%
5. "Bittnet Systems" (BNET): +2,85%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Comelf" (CMF): -8,62%
2. "Armătura" (ARM): -8,33%
3. "Turism Felix" (TUFE): -4,08%
4. "Turbomecanica" (TBM): -3,69%
5. "Prebet" (PREB): -2,73%
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.11.2023, 12:51)
amauzit ca e debut verde in fata si la tineri someri!
s c c r e t