BVB Indicele BET - FI a urcat cu 6,85%

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 aprilie 2005

Un cumul de evenimente favorabile pentru piaţa de capital a condus în şedinţa de ieri la o evoluţie pozitivă a Bursei. Indicii bursieri au înregistrat creşteri modeste (BET şi ROTX), în timp ce indicele care reflectă evoluţia societăţilor de investiţii financiare a crescut simţitor, respectiv cu 6,85%. Brokerii sînt de părere că această creştere se datorează anunţului venit din partea Comisiei de buget, finanţe-bănci, potrivit căruia pragul de deţinere la SIF-uri va fi majorat la 5%. Acest aspect se va discuta în cadrul şedinţei de marţi în Comisie. Oricum, propunerea legislativă are acordul Guvernului.

Un alt eveniment important care a influenţat evoluţia sesiunii bursiere de ieri a fost clarificarea impozitării veniturilor de pe piaţa de capital. Deoarece tranzacţiile cu acţiunile cumpărate înainte de intrarea legii în vigoare vor fi impozitate cu 1%, şi nu cu 10%, investitorii par să fie interesaţi să achiziţioneze titlurile înainte de termen. Nu trebuie uitat nici momentul important de ieri, respectiv votul favorabil dat de Parlamentul European în favoarea României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Toţi aceşti factori au condus la o creştere generală a pieţei.

"Banca Transilvania" a fost şi ieri suspendată de la tranzacţionare întrucît cu o zi în urmă a avut loc AGA, prin care s-a decis majorarea capitalului social cu 67,3%. Compania "Oltchim" va renunţa la activitatea agroalimentară, iar un alt emitent de pe Bursă, "Vel Pitar" Rm.Vîlcea negociază preluarea unui producător de panificaţie din Miercurea Ciuc.

"Sinteza" Oradea intenţionează să îşi majoreze capitalul social cu peste 33 miliarde lei prin aport în lei. Preţul de vînzare al unei acţiuni este de 1.500 lei. S-au pus în vînzare un număr de peste 22 milioane acţiuni STZ. Fiecare acţionar va putea subscrie o acţiune la două deţinute.

SIF Oltenia Craiova

Cu acţiunile SIF Oltenia Craiova s-au efectuat tranzacţii a căror valoare a depăşit 44 miliarde lei. Cea mai mare tranzacţie s-a realizat în prima jumătate a şedinţei şi a cuprins 99.500 acţiuni SIF5, la preţul de 13.200 lei/acţiune. Preţul maxim de 13.500 a fost atins în prima parte a şedinţei de tranzacţionare. Sedinţa s-a închis la preţul maxim, care a fost cu 8% mai mare decît cel din sesiunea anterioară.

"Petrom" Bucureşti

Acţiunile SNP au înregistrat volume mici de tranzacţionare în prima parte a şedinţei bursiere, cînd a fost înregistrat şi preţul minim al zilei, de 3.630 lei/acţiune. La începutul celei de-a doua părţi a sesiunii de tranzacţionare a fost transferat volumul maxim de 1.099.500 acţiuni, la un preţ de 3.700 lei/acţiune. Cotaţia s-a apreciat pe parcursul sedinţei, astfel încît preţul de închidere a fost şi maximul atins ieri, de 3.700 lei/acţiune.

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

Acţiunile rafinăriei au crescut ieri cu 0,8%, preţul la închiderea şedinţei de tranzacţionare fiind de 909 lei/acţiune. Cotaţia s-a depreciat pe parcursul sesiunii bursiere, pornind de la maximul zilei, de 929 lei/acţiune şi ajungînd la 893 lei/acţiune, pentru ca apoi să se aprecieze uşor.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb