BVB Indicii continuă să bată pasul pe loc

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 noiembrie 2010

Indicii continuă să bată pasul pe loc

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a înregistrat ieri o şedinţă de scăderi nesemnificative, majoritatea indicilor din piaţă încheind pe minus, în ciuda optimismului prezent pe marile pieţe eu­ropene.

Cel mai mult au avut de pierdut societăţile de investiţii financiare, grupate sub forma indicelui BET-FI, acestea coborând cu 0,45% faţă de nivelul de referinţă, până la 24.187 de puncte.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 0,32%, la 5.265 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, s-a depreciat cu 0,03%, până la 3.097 de puncte.

BET-NG, indicele companiilor energetice, a crescut în schimb cu 0,01%, fiind susţinut de aprecierile consemnate de acţiunile "Oil Terminal" Constanţa (simbol COMI) care au închis cu 0,40% mai sus faţă de nivelul de referinţă.

Lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a menţinut scăzută, fiind de numai 4,75 milioane lei.

Cele mai lichide acţiuni au fost cele ale "BRD -Groupe Societe Generale" (simbol BRD), care s-au ieftinit la 12,3 lei/acţiune. Astfel, ieri, au fost transferate circa 104.240 de acţiuni, în valoare de 1,28 milioane de lei. Banca a anunţat ieri un profit în trimestrul al treilea de 107 milioane de lei, la jumătate faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2009.

În topul lichidităţii s-au mai clasat şi unităţile "Transelectrica" Bucureşti (simbol TEL), care au staţionat la 18 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 0,78 milioane de lei.

Pe sectorul financiar, preţul acţiunilor SIF "Oltenia" (SIF5) a stagnat la 1,47 lei, pe o lichiditate de 424.200 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au menţinut la cotaţia de 1,25 lei, în urma unor schimburi de 320.300 lei.

Tot ieri au mai fost transferate şi 6.355 de acţiuni emise de "Bursa de Valori Bucureşti" (simbol BVB), în valoare de 0,24 milioane de lei.

Cele mai mari aprecieri din şedinţa de ieri au fost consemnate de acţiunile "Prefab" Bucureşti (simbol PREH), de 6,34%, până la 2,18 lei/unitate, în timp ce "Transilvania Construcţii" (simbol COTR) s-au corectat cu 8,72%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb