BVB şi RASDAQ "Electrica"atinge un nou maxim

G.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 septembrie 2014

"Electrica"atinge un nou maxim

Deal cu 2,29% din SIF Moldova

Bursa de Valori Bucureşti a închis şedinţa de tranzacţionare de ieri cu o lichiditate de 55,92 milioane lei (12,68 milioane euro), acţiunile Electrica (EL) ieşind în evidenţă, prin atingerea unui nou maxim de la listare, de 12,92 lei/unitate.

Titlurile EL au generat un rulaj de 12,08 milioane de lei şi au încheiat şedinţa în creştere cu 3,6%, la 12,9 lei.

Trei emitenţi au fost tranzacţionaţi prin "deal"-uri, ieri, cumulând 43,6% din rulajul pieţei.

Un pachet de 2,39% din acţiunile SIF2 Moldova a fost transferat, prin cinci tranzacţii speciale, pentru 17,42 milioane de lei, la preţul de 1,46 lei/unitate.

Tot ieri, a fost realizat un deal cu 6 milioane de acţiuni FP, pentru 5,58 milioane de lei, şi unul cu 50.000 de titluri Romgaz pentru 1,8 milioane de lei.

După ce au crescut cu peste 7% în primele trei şedinţe ale acestei săptămâni, titlurile Fondul Proprietatea au închis în scădere cu 1%, la 0,931 lei/unitate.

Investitorii se aşteaptă ca administratorul Fondului să acţioneze în perioada următoare pentru reducerea discountului dintre valoarea activului net/titlu şi preţul acţiunii.

Brokerii pun aprecierea recentă a titlurilor FP pe seama aşteptărilor ca Fondul să se listeze şi la Londra şi ca FP să înceapă cel de-al patrulea program de răscumpărare de acţiuni. Totodată, în piaţă au circulat zvonuri că Fondul Proprietatea ar putea vinde în curând un pachet de acţiuni din participaţia de 18,99% pe care o deţine la OMV Petrom.

La sfârşitul şedinţei de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urca procentual cu 0,51 %, iar BET Plus, indicele care înlocuieşte indicele compozit BET-C, a crescut şi el, cu 0,49%.

BET FI, indicele Fondului Proprietatea şi al celor cinci SIF-uri a scăzut ieri cu 0,5% faţă de şedinţa de tranzacţionare de miercuri. Toate companiile ce compun indicele, cu excepţia SIF3 Transilvania au marcat pierderi procentuale.

BET NG, indice al sectorului energetic, a crescut cu 1,40%.

Acţiunile Romgaz (SNG) au avansat cu 0,11%, la 36,33 lei/unitate, pe fondul unui rulaj de 5,74 milioane de lei, iar cele ale Transelectrica au urcat cu 3,67%, la 25,4 lei/titlu, pe o lichiditate de 1,13 milioane de lei.

Rulajul pe piaţa Rasdaq s-a ridicat la 163,86 mii lei (37,16 mii euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb