Şedinţa bursieră de ieri a adus creşteri pentru toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti, cel mai mult, cu 1,6%, la 25.371,67 puncte, apreciindu-se indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri).
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, a câştigat, ieri, 0,27%, apreciindu-se la 5.820,00 puncte, în timp ce indicele compozit al pieţei, BET-C, a coborât, ieri, cu 0,09%, la 3.425,67 puncte.
Indicele BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, a ajuns la 808,52 puncte, apreciindu-se cu 0,09% comparativ cu şedinţa de vineri.
Cotaţia "Fondul Proprietatea" (simbol FP) a înregistrat, ieri, o depreciere de 0,25%, la 0,6005 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 9,11 milioane de lei.
În total, au fost tranzacţionate, ieri, 15,19 milioane de acţiuni FP, la preţuri cuprinse între 0,598 lei şi 0,602 lei/acţiune.
Conducerea Fondului Proprietatea a anunţat că, pe 23 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul formulat de Alexandru Nicolae Păunescu împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti de respingere a cererii acestuia privind obligarea Fondului la plata unor drepturi băneşti. Decizia Curţii de Apel este irevocabilă, potrivit reprezentanţilor FP.
Alexandru Nicolae Păunescu a dat în judecată Fondul Proprietatea, solicitând plata unor drepturi băneşti aferente funcţiei de director general al Fondului, pe care ar fi exercitat-o în perioada 1 decembrie 2006 -29 iunie 2007, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Fondului Proprietatea. Domnul Păunescu a fost preşedinte-director general al Fondului într-o perioadă în care cele două funcţii nu erau separate.
Reprezentanţii "Franklin Templeton" au anunţat, recent, că au selectat casa de brokeraj "Wood&Company" ca intermediar ca să realizeze în numele FP viitorul program de răscumpărare de acţiuni al Fondului.
Acţiunile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) au generat, ieri, tranzacţii de 4,81 milioane de lei, fiind schimbate, în total, 3,18 milioane de acţiuni SIF5.
Cotaţia de referinţă a urcat cu 1,74%, la 1,516 de lei/acţiune.
Acţionarii SIF5 au fost convocaţi, la finele lunii aprilie, ca să se pronunţe asupra propunerii conducerii de a distribui un dividend brut de 0,075 de lei/acţiune, ceea ce reprezintă 53,72% din profitul net, urmând ca restul de 46,28% să fie repartizată la sursele proprii de finanţare ale societăţii.
SIF Oltenia (SIF5) a înregistrat anul trecut un profit de 80,99 milioane lei, cu 56,7% mai redus decât câştigul obţinut în 2009.