CA SĂ LE POATĂ EXECUTA LOCUINŢELE, Băncile ar putea fi obligate să îi acţioneze în judecată pe consumatori

Băncile nu vor mai putea executa imediat, doar în baza contractului de credit, imobilele puse garanţie dacă proiectul prin care se doreşte transpunerea Directivei 17/2014 va fi adoptat în actuala formă, ci ar trebui ca, mai întâi, să îi acţioneze în judecată pe consumatori.

Directiva privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale, elaboarată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prevede că, prin derogare de la unele reglementări, printre care şi art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, şi de la prevederile Codului Civil, contractul de credit nu mai reprezintă titlu executoriu.

Un proiect legislativ similar, iniţiat de senatorul Cristiana Anghel, se află în dezbatere în Parlament şi prevede abrogarea articolului 120 din OUG nr. 99/2006, care stabileşte: "contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit, constituie titluri executorii".

Avocatul Gheorghe Piperea subliniază faptul că, în timp ce acesta abrogă un articol dintr-o lege, proiectul ANPC face derogare de la el doar pentru contractele de credit încheiate între creditori şi consumatori (adică persoanele fizice care au contractat creditul în scop personal, nu comercial), prevederea care stabileşte că un contract de credit este titlu executoriu rămânând valabilă pentru persoanele juridice.

Deşi se arată sceptic în ceea ce priveşte adoptarea iniţiativei din Parlament, Gheorghe Piperea susţine proiectul de lege, apreciind că este unul care vine în sprijinul celor cu dificultăţi la plata ratelor. Recent, domnia sa ne-a explicat: "Dacă această iniţiativă va fi aplicată, pentru ca să execute silit proprietăţile puse garanţie, băncile ar trebui să se adreseze instanţelor, în vederea obţinerii de titluri executorii. Astfel, şi clienţilor li s-ar da posibilitatea să-şi apere locuinţele".

Proiectul se află în dezbatere în Camera Deputaţilor, după ce Senatul a adoptat textul de lege cu 61 de voturi pentru, două voturi împotrivă şi şapte abţineri.

• Entitatea care cumpără creanţe - răspunzătoare pentru eventualele clauze abuzive din contract

Proiectul ANPC reglementează şi piaţa cesiunilor, printre altele subliniind că, după data intrării în vigoare a contractului de cesiune, contractul de credit nu mai produce efecte între creditorul cedent si consumator.

Iniţiativa legislativă mai arată: "În cazurile în care contractul de credit însuşi ori numai creanţele rezultate dintr-un contract de credit se cesionează, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului, orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial, inclusiv dreptul la despăgubire.

Cesionarul se subrogă în drepturile şi obligaţiile cedentului, răspunzând faţă de consumator atât pentru aspectele trecute, cât şi pentru cele viitoare cu privire la creanţele primite, inclusiv cu privire la eventualele clauze abuzive din contractele de credit sau la eventualele practici incorecte".

Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanţei este obligat să aibă sediul social sau o sucursală în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde în faţa autorităţilor publice, conform noului proiect de lege.

Acesta interzice cesionarea de creanţe către entităţi de recuperare creanţe care au printre acţionari creditorul cedent iniţial sau pe oricare dintre cedenţii ulteriori.

Ordonanţa ar urma să intre în vigoare în data de 21 martie 2016 şi se va aplica contractelor de credit încheiate după această dată.

Despre cesionarea creditelor performante, recent, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, ne-a spus că această procedură nu contravine legii, explicând care a fost raţionamentul băncilor când au făcut astfel de externalizări: "Înainte de criză, au existat reglementări administrative în special pentru creditele în valută. La vremea respectivă, băncile nu puteau avea în bilanţ credite a căror valoare să depăşească de trei ori nivelul fondurilor proprii ale băncii, neacoperite la riscul valutar. Această reglementare a fost eliminată, ulterior ridicându-se pragul rezervei minime obligatorii (RMO) până la 40%.

Aceştia au fost doi factori care au stimulat exportul creditelor.

Pentru ca o bancă să acorde împrumuturi, trebuie să atragă surse, pentru care constituie rezerve. Întrucât costurile aferente erau foarte mari, în perioada când nivelul RMO era de 40%, băncile au început să externalizeze creditele, care, odată cesionate, nu mai aveau nevoie de surse atrase. Când dispare activul, dispare şi pasivul, respectivele resurse atrase fiind rambursate sau relocate pentru alte instrumente".

Şeful Consiliului Fiscal ne-a precizat că, după liberalizarea contului de capital, externalizarea creditelor nu a fost niciodată ilegală, întrucât fluxurile de capital sunt libere.

Astfel, băncile din ţara noastră folosesc portiţe de ieşire din reglementările administrative, conchide Ionuţ Dumitru.

Domnia sa ne-a precizat că, în condiţiile de liberalizare a contului de capital, condiţiile administrative nu funcţionează decât pe termen scurt, un exemplu care validează această afirmaţie fiind cesionarea creditelor performante, un subiect controversat în ultima perioadă.