Căderea guvernului Tăriceanu

După ce a convins corbul fermecat să-i cedeze, contra filodormă, picătura de apă vie din cioc, Partidul Social Democrat a anunţat solemn că se gîndeşte serios să se ia de piept cu zmeul guvernamental, să-l ridice pe Tăriceanu de subţiori pînă la stele şi să-l înfigă în pămînt pînă la umeri, pentru a putea contempla apoi liniştit şi oarecum filosofic posibilitatea de a-i tăia capul. Dacă decizia nu vi se pare suficient de fermă şi convingătoare, mă rog, este treaba dumneavoastră. Fiecare are dreptul la o opinie, la urma urmei!

Problema este însă serioasă: trebuie să ştim care sunt şansele de supravieţuire ale actualului guvern, odată întors din vacanţă.

Pentru a da de capătul poveştii este suficient să ne întrebăm: Ce a făcut posibilă supravieţuirea PNL-ului, după extirparea coastei PD-iste din trupul plin de păcate al Alianţei DA? Motivul principal a fost, desigur, inerţia parlamentară, fenomenul care sub­ordonează aproape integral mişcările politice ale tuturor partidelor pe durata mandatului, indiferent dacă se află la guvernare sau în opoziţie. În plan secund, a doua sursă a supravieţuirii a fost susţinerea primită de PNL din partea PSD-ului, într-un moment politic cheie. Cadoul făcut de principalul partid de opoziţie, lui Tăriceanu, nu s-a bazat, însă, pe o înţelegere fermă de cooperare, pe un proiect oarecare de supravieţuire, ori de "coexistenţă paşnică", ci pe "ura neîmpăcată" faţă de inamicul comun, Preşedintele Băsescu, şi pe tentativa scoaterii sale de la Cotroceni. După ce proiectul a căzut cu zgomot la testul electoral, PSD-ul a fost obligat să se întrebe, uitîndu-se în ochii electoratului său: de ce mai susţine el un guvern liberal, promotor al unor proiecte şi politici aflate la polul opus faţă de cele din portofoliul propriu? Iniţial, PSD-ul s-a amăgit că poate juca slăbiciunea guvernării hiper-minoritare a PNL-ului, în favoarea sa. Îşi va promova politicile sociale exact înainte de alegeri, cu mîna liberalilor, la care se vor răsti public, din cînd în cînd, aşa, ca să vadă toată lumea cine-i şeful! Zis şi făcut, doar că socoteala de-acasă nu s-a prea potrivit cu cea din tîrg. Echipa Geoană s-a trezit în faţa unei dureroase dileme. Dacă Tăriceanu cedează şi-i promovează proiectele, PSD-ul va fi obligat să împartă cu PNL-ul eventualele beneficii electorale. Dacă nu cedează, atunci se vede obligat să-şi ia pe umeri povara declanşării anticipatelor, jucînd în cărţile Preşedintelui Băses­cu şi ale PD-ului, fără să poată spera niciun beneficiu din această întoarcere la statutul de opoziţie tranşantă. Pe partea aceasta, beneficiile le va culege mai degrabă partida Preşedintelui, care toacă tema anticipatelor de doi ani! Radicalizarea PSD-ului şi transformarea sa, pe ultima sută de metri, într-un adevărat partid de opoziţie ar putea să impresioneze, ici şi colo, un pîlc două de pensionari, dar alte şanse de succes electoral nu se prea întrevăd. Mai ales că partidul este la fel de nepregătit pentru alegeri, pe cît era şi acum un an. În plus, departe de a fi o armată animată de spirit combativ, de un "măreţ ideal", disciplinată şi gata de bătălie, pînă la victoria finală, indiferent de sacrificii, PSD-ul arată mai degrabă ca un cenaclu de filosofi existenţialişti, pentru care drama alegerii între A fi şi A nu fi rămâne la fel de intratabilă ca şi posibilitatea propoziţiilor sintetice apriori în afara filosofiei kantiene. Iar cînd nu sunt tocmai filosofi, majoritatea oamenilor de care depind deciziile majore din PSD sunt nişte oameni cît se poate de practici, care se socotesc la bob mărunt cît îi va costa viitoarea campanie şi din ale cui buzunare vor trebui scoşi banii respectivi. Toate motivele deci, filosofice şi practice, pentru a amîna decizia alegerilor anticipate, cu atît mai mult cu cît "fereastra de oportunitate" este cît se poate de îngustă: o lună, maximum două, după revenirea din vacanţa parlamentară.

În aceste condiţii, guvernul Tăriceanu are mai multe şanse să se ocupe de organizarea viitoarelor alegeri, europene, locale şi parlamentare, decît orice altă formulă politică.