Câini antrenaţi să detecteze COVID-19

A.D.
Miscellanea / 21 iunie 2020

Câini antrenaţi să detecteze COVID-19

În lupta împotriva virusului avem încă un aliat. Deja folosiţi să detecteze droguri şi arme, câinii sunt acum antrenaţi să detecteze oamenii purtători de COVID-19, anunţă The Guardian.

Claire Guest, co-fondator al Medical Detection Dogs, are în centrul său mai mulţi câini pe care îi poate trimite la antrenamente pentru detectarea de COVID-19.

Există o ştiinţă serioasă în spatele acestei idei. Documentaţii de sute de pagini există care să ateste că unele boli, dacă nu chiar toate, decajă un miros specific. Spre exemplu, despre febra galbenă se spune că are un miros de carne crudă iar tuberculoza are note de saramură, într-un stadiu avansat al bolii. Aceste mirosuri pot fi percepute şi de oameni, iar comparat cu animalele, putem spune că nu simţim aproape nimic. Epiteliul nostru olfactiv, zona din cavitatea nazală care detectează mirosurile, este cu 30% mai mică la om decât la câine.

Porfesorul James Logan, şeful departamentului de control al bolilor de la Şcoala Londoneză de Iigiena şi Boli Tropicale a spus: " Oamenii pot detecta o linguriţă de zahăr într-o cană de ceai, pe când câinii pot detecta o linguriţă de zahăr intr-o piscină de mărimea a două bazine olimpice".

Claire Guest şi James Logan şi-au unit forţele pentru cercetarea acestei teorii. Câinii de bio-detecţie deja există în Marea Britanie în majoritatea porturilor pentru detectarea de explozibil sau droguri, continuă sursa.

Proiectul celor doi este susţinut de stat, care le-a oferit o sumă de 500,000 de lire pentru proiect. Speranţa statului este ca aceşti câini să fie folosiţi în aeroporturi, pentru a reduce necesitatea călătorilor să stea în carantină, dacă nu decajă mirosul specific COVID-19.

Medical Detection Dogs are aproximativ 100 de câini antrenaţi să avertizeze oamenii dacă simt miros de diabet de tip 1 sau sindromul de tahicardie ortostatică posturală. O altă divizie mai mică de câini din asociaţie sunt antrenaţi să detecteze boala Parkinson, cancerul, dar şi malaria.

Proiectul COVID-19 este momentan în faza de colectare a eşantioanelor. Şosete sterilizate , ciorapi din nailon şi măşti au fost trimise către 3200 de angajaţi din spitale, care le vor returna înapoi centrului.

Echipa de 6 câini care va particia la acest proiect este formată din cockeri spanieli şi labradori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb