Călin Popescu Tăriceanu: "Alegerile anticipate sînt un capitol închis"

Cătălin Oprea
Ziarul BURSA #Politică / 29 august 2005

"Alegerile anticipate sînt un capitol închis, nu există un calendar privitor la acest aspect. Calendarul pe care îl urmărim în perioada imediat următoare se referă doar la îndeplinirea promisiunilor făcute în campania electorală, la îndeplinirea programului de guvernare şi la integrarea României în Uniunea Europeană", a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, premierul Călin Popescu Tăriceanu. În acest sens amintim că mai mulţi lideri din rîndul Partidului Democrat au declarat zilele trecute că, în funcţie de cît de repede reuşesc să-i schimbe pe cei doi preşedinţi ai Parlamentului, intenţionează să organizeze alegeri anticipate pînă la 15 martie 2006. Astfel, se pare că în rîndul Alianţei vor apărea în perioada următoare noi disensiuni pe tema alegerilor anticipate. Despre eventuala fuziune dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat, preşedintele PD, Emil Boc, consideră că "cele două partide au un viitor strălucit împreună". Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat în acest sens că "ideea fuziunii PNL-PD nu trebuie abandonată, dar partidele noastre nu sînt foarte aproape de a concretiza această idee". Însă, primul ministru a precizat că nu respinge ideea fuziunii dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat, dar a menţionat că în cazul în care acest proiect se va realiza, ar trebui să fie menţinută doctrina liberală pentru că programele celor două partide au foarte multe puncte comune. Totodată, premierul s-a declarat încrezător în necesitatea menţinerii Alianţei DA, considerînd că relaţiile dintre PNL şi PD ar trebui strînse în viitor. În sprijinul opţiunii sale pentru liberalism, şeful Executivului a adus ca argument faptul că "bunăstarea de care se bucură azi Europa a fost creată pe baza valorilor liberale". În plus, o doctrină populară ar fi respinsă de mai multe grupuri din PNL care ar spune că au venit în acest partid din convingeri doctrinare liberale şi nu pentru o personalitate sau alta. "Partidul Popular European (PPE) este cel mai mare grup din Parlamentul European, dar asta nu înseamnă că este şi cel mai valoros", a spus Călin Popescu Tăriceanu referindu-se la eterogenitatea politică a grupurilor ce formează PPE şi la faptul că în Parlamentul European două grupări politice şi-au asumat proiectul european: socialiştii şi liberalii europeni. Referindu-se la modul în care se vor prezenta cele două partide la alegerile din 2008, premierul consideră că în funcţie de cum vor funcţiona, în comun, PNL şi PD, se va decide şi prezentarea la alegeri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb