CÂND ÎŞI VA ÎNCĂLCA FEDERAL RESERVE PROMISIUNEA DE A NU CREŞTE DOBÂNZILE Inflaţia "nevăzută"

Mai crede Federal Reserve în redresarea economică generată de injecţiile monetare? Dacă menţinerea dobânzii aproape de zero nu s-a pus în discuţie, piaţa aştepta măcar o schimbare în formularea comunicatului de presă.

Ce vor face dobânzile? Comitetul de politică monetară al Fed-ului anticipează în continuare condiţii economice care justifică "un nivel excepţional de scăzut al dobânzii de politică monetară pentru o perioa-dă extinsă", după cum se arată pe site-ul instituţiei.

Cât de credibilă mai este această promisiune a Fed-ului, în faţa unor presiuni inflaţioniste aflate în stadiul acumulării accelerate? Acestea nu s-au regăsit până acum şi în indicele de preţ al consumatorilor, care este un indicator întârziat al inflaţiei monetare, mai ales din cauza bazei favorabile de raportare. Totul s-a redus la scăderea preţului petrolului din ultimul an. Michael Pento, economist la Delta Global Advisors, consideră că "în ciuda ştirilor economice îmbucurătoare, nu se observă nicăieri un sfârşit al stimulării monetare şi fiscale, deoarece autorităţile cunosc natura artificială a acestora".

Pe lângă stimularea economiei, Ben Bernanke trebuie să vegheze şi asupra costului finanţării unui deficit bugetar scăpat de sub control. După ce autorii unui articol recent de la American Enterprise Institute (n.a. "The Deficit Endgame", Septembrie 2009) estimează că deficitul federal va ajunge la 13% din PIB în 2009, concluzia lor este alarmantă: "Conform tuturor indicatorilor relevanţi ai datoriei publice, scenariul fiscal al SUA va aproxima în curând scenariul economic pentru ţările aflate în pragul defaultului suveran". Calea inflaţiei a rămas singura opţiune a autorităţilor americane pentru reducerea datoriei publice, dar aceasta trebuie ajutată de indicele "îmblânzit" al preţurilor.

Şi tocmai acum, preţul petrolului schimbă radical vizibilitatea inflaţiei. Conform datelor de la EIA (Energy Information Administration), media ratelor anuale de creştere a preţurilor săptămânale pentru petrolul WTI (n.a. West Texas Intermediate, standardul tranzacţionat la bursele americane) a fost, în 2008, de 46%. În primele 41 de săptămâni din 2009, aceeaşi medie a ajuns la -49%!

Octombrie a adus o nouă inversare brutală a tendinţei, preţul mediu al petrolului crescând cu o rată anuală de 20,3% în ultima săptămână a lunii (vezi grafic).

Dacă preţul petrolului va completa această revenire în formă de "U", atunci trebuie căutată altă literă pentru a descrie "redresarea" economică, deoarece un "L" nu va fi suficient .

Producătorii sunt primii afectaţi de inflaţie, prin intermediul preţului materiilor prime. Până acum ei nu au crescut preţurile produselor finite din cauza cererii. Angajaţii au fost concediaţi, capacităţile de producţie au fost reduse, marjele de câştig s-au comprimat, dar a scăzut şi capacitatea de rambursare a unor credite supradimensionate pentru actualele condiţii. Este puţin probabil ca aceşti producători să absoarbă un nou val inflaţionist al materiilor prime şi vor fi nevoiţi să crească, la rândul lor, preţurile.

La nivelul economiilor dezvoltate, primul şoc de acest fel a venit în octombrie pentru Marea Britanie. Datele publicate de ONS (Office for National Statistics) arată o creştere anuală a preţurilor producătorilor cu 1,7% şi a preţului materiilor prime cu 0,1%. Ce poate fi îngrijorător la o creştere anuală cu 0,1%? Faptul că vine după o scădere anuală cu 6,5% în luna precedentă. "Creşterea indicelui de preţ al materiilor prime în octombrie reflectă creşterea preţului petrolului", se arată în comunicatul ONS.

Acest semnal al preţurilor nu a împiedicat Banca Angliei să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric şi să extindă programul de relaxare cantitativă cu încă 25 de miliarde de lire sterline. Una dintre cele mai vechi bănci centrale din lume pare incapabilă să găsească şi alte soluţii, mai ales în condiţiile în care primul ministru Gordon Brown a anunţat lansarea unei noi etape în cursa pentru salvarea celor mai mari bănci ale ţării.

Din păcate, opiniile de pe piaţă sunt similare. "Banca Angliei trebuie să arunce cu bani asupra problemelor", a declarat Neil Mackinnon, economist la VTB Capital şi fost oficial la Trezoreriei Marii Britanii, pentru Bloomberg. Dar ce mai pot face încă 25 de miliarde, acolo unde 175 de miliarde nu au fost suficiente? Lecţia oferită de Japonia în ultimii 20 de ani nu a fost suficientă?

Pe măsură ce efectul de bază se întoarce împotriva băncilor naţionale, transmiterea presiunilor inflaţioniste către preţurile de consum nu va mai putea fi ignorată. Dacă acestea nu vor creşte dobânzile, pieţele obligaţiunilor guvernamentale vor lua iniţiativa.

Ce se întâmplă la noi? BNR a surprins şi dezamăgit pieţele prin decizia sa de menţinere a dobânzii de politică monetară. Explicaţia a venit câteva zile mai târziu, când prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului a crescut la 4,5%.

Banca Naţională este, totuşi, optimistă cu privire la evoluţia viitoare a preţurilor şi se bazează pe gap-ul negativ al PIB-ului (n.a. diferenţa dintre produsul intern brut actual şi cel potenţial) pentru "menţinerea unor presiuni dezinflaţioniste ample din partea cererii agregate". Dar dacă acest gap nu este decât o iluzie statistică, şi potenţialul reprezintă tocmai economia fără steroizii creditării din ultimii ani?

Evoluţia preţurilor şi creşterea aşteptărilor inflaţioniste la nivel mondial, pe fondul relaxării monetare fără precedent, indică un optimism prematur. Experienţa Ucrainei ne arată că prăbuşirea economică cu 20% este compatibilă cu o inflaţie de 15%, în condiţiile în care gap-ul lor negativ este mai mare decât al nostru.

Cursul actual al leului este suficient pentru o transmitere amplificată a presiunilor inflaţioniste externe asupra economiei naţionale încă din primele luni ale anului viitor, iar atunci guvernul, oricare va fi el, se va confrunta cu adevăratul cost al finanţării incompetenţei.