Valul de căldură va continua şi în următoarea perioadă, astfel că în aproape toată ţara va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, începând de mâine, 25 iulie, până joi, 28 iulie 2022, relatează Agerpres.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat va fi Cod galben de caniculă, valul de căldură persistând mâine, 25 iulie, în jumătatea de sud-vest, iar apoi se va extinde din nou în cea mai mare parte a ţării. În special în regiunile vestice şi sudice disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În general, temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 37 de grade Celsius.
De asemenea, marţi, 26 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va intra în vigoare un Cod portocaliu de caniculă în Banat, Crişana, Oltenia şi local în Muntenia şi vestul Transilvaniei şi al Maramureşului. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37 - 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 - 22 de grade Celsius şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.