Capătul drumului pentru "America the Beautiful"?

În urmă cu un an, Administraţia Obama proclama intrarea Statelor Unite în "vara redresării". Casa Albă avea şi un blog pe site-ul său oficial pentru a-şi prezenta realizările. Din noiembrie 2010 nu a mai apărut nimic acolo, iar America este acum foarte aproape de o nouă recesiune şi la un pas de faliment.

Este greu de crezut că cele două partide din Congres nu vor ajunge la un compromis prin care să ridice pragul de îndatorare cu câteva trilioane, care vor permite îngroparea şi mai adâncă a Statelor Unite în datorii până la alegerile de anul viitor.

"Sunt sigur că va exista o înţelegere (n.a. între cele două partide), dar aceasta nu va rezolva problema fundamentală a datoriilor excesive şi a unor noi deficite bugetare substanţiale", a declarat recent Marc Faber pentru King World News.

Renumitul investitor elveţian consideră că America va continua să acumuleze datorii şi să tipărească monedă, la fel ca Europa, până la colapsul guvernelor, care vor încerca să "acopere" prăbuşirea economică prin declanşarea unor noi războaie.

Indiferent de tipul compromisului la care se va ajunge în Congres, realitatea economică se va impune, chiar dacă se va încerca, din nou, să fie scoasă în afara legii.

Iar această realitate arată că cercul vicios al datoriilor este aproape de închidere. Explozia datoriilor sistemului bancar din SUA şi Europa a fost prevenită, în prima fază a crizei financiare globale, prin garantarea sau preluarea lor directă de către guverne. Acum statele nu mai pot să-şi ducă propriile datorii, băncile sunt principalii creditori şi se confruntă cu reducerea valorii nominale a obligaţiunilor de stat. Pasul următor? Închiderea cercului prin declanşarea unei noi crize bancare mondiale.

Conform unui raport de audit al Federal Reserve, realizat de GAO (Government Accountability Office) în concordanţă cu prevederile Legii Dodd-Frank, banca centrală americană a acordat, în cel mai deplin secret, credite în valoare totală de circa 16 trilioane de dolari băncilor şi companiilor nefinanciare, pentru salvarea acestora în perioada de vârf a crizei.

Senatorul Bernie Sanders, cel care a forţat introducerea amendamentului pentru auditarea Federal Reserve în Legea Dodd-Frank, a declarat, la aflarea rezultatelor, că "acesta este un caz clar de socialism pentru cei bogaţi şi de individualism de tipul < scapă cine poate > pentru toţi ceilalţi".

În tabelul instituţiilor financiare care au primit asistenţă de la Fed, pe primul loc se află Citigroup, cu peste 2,5 trilioane de dolari. Morgan Stanley, Merrill Lynch şi Bank of America au primit fiecare peste 1 trilion, iar Barclays, Bear Stearns şi Goldman Sachs doar puţin peste 800 de miliarde fiecare.

Acum aceleaşi bănci, cu excepţia celor care au dispărut prin faliment sau fuziuni, avertizează cu privire la pericolul reprezentat de jocul politic din jurul plafonului de îndatorare.

Într-un raport recent de la Citigroup se precizează că un default al Statelor Unite declanşat de incapacitatea politicienilor de a creşte plafonul de îndatorare ar fi un act de "nebunie colectivă". Nu-i aşa că este simplu să predici despre pericolul nebuniei colective, când tot un act de nebunie, şi tot colectivă, ţi-a asigurat supravieţuirea?

Goldman Sachs abordează problema cu un fel de detaşare superioară, deoarece "reglementările impuse asupra investitorilor instituţionali limitează vânzările forţate în cazul unei reduceri a ratingului", după cum scrie Bloomberg. În timp ce Goldman Sachs evită să spună deschis că ratingul Statelor Unite este irelevant, cotidianul Politico încearcă să minimalizeze pericolul reprezentat de pierderea ratingului AAA, precizând că "oricum toate calificativele AAA acordate SUA sunt o farsă", după cum au fost şi cele acordate titlurilor ipotecare securitizate pe baza creditelor subprime.

Creditorii guvernului american, indiferent de modul în care îşi exprimă opiniile privind problema ridicării plafonului de îndatorare, pot, totuşi, să doarmă liniştiţi. Plata dobânzilor şi a principalului pentru obligaţiunile SUA care ajung la maturitate sunt prioritare, conform unor surse din Trezoreria americană citate de Bloomberg. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre soldaţii din Afganistan, cărora tocmai li s-a comunicat că plata salariilor nu este prioritară. Cei trimişi să apere democraţia pe meleaguri străine s-au alăturat, astfel, pensionarilor, care sunt terorizaţi de mai mult timp de către Administraţia Obama cu neplata pensiilor.

Planurile de reducere a cheltuielilor şi echilibrare a bugetului federal, prezentate de cele două partide "rivale" în nenumărate variante până în prezent, au un singur punct comun: toate conduc la creşterea semnificativă a datoriei publice, în condiţiile în care reducerile semnificative, de peste 100 de miliarde anual, vor fi aplicate după 2020.

Se joacă tot acest teatru al absurdului la Washington doar pentru că politicienii se aşteaptă la noi programe de relaxare cantitativă din partea lui Bernanke? Poate, dar este greu de crezut că Federal Reserve poate continua la infinit tipărirea de monedă pentru cumpărarea obligaţiunilor guvernamentale americane.

În spatele acestui teatru al iresponsabilităţii politice, situaţia din economia reală se menţine pe tendinţa de degradare accelerată. Creşterea anualizată a PIB-ului din T1 2011 tocmai a fost revizuită la 0,4%, de la 1,9%, iar avansul din T2 a fost sub aşteptări. Bank of America, cu un "portofoliu" de 40.000 de excutări silite în T1 2011, a trecut la demolarea caselor pe care nu poate să le vândă. Marile bănci şi companii de la Cisco până la Merck au anunţat noi disponibilizări, pe fondul creşterii accelerate a costurilor şi a scăderii cererii.

Un calendar al crizei financiare de la Museum of American Finance (www.moaf.org) începe în februarie 2007 prin falimentul creditorului ipotecar Mortgage Lenders Network. Din păcate, nu acest faliment obscur reprezintă începutul crizei. Cauzele sale merg cu 40 de ani în urmă, când preşedintele Nixon a anunţat, la 15 august 1971, încetarea convertibilităţii dolarului în aur. De atunci, deficitele externe şi bugetare ale Statelor Unite au crescut accelerat, iar acum au ajuns în faza explozivă. Să fie prea târziu pentru îngroparea definitivă a iluziei conform căreia tipărirea banilor conduce la bunăstare economică?

În aceste condiţii, este greu de crezut că plafonul de îndatorare nu va fi crescut în timp util. Între timp, armata americană îşi continuă antrenamentele în marile zone urbane din Statele Unite. Un comunicat de presă din 25 iulie 2011 al primăriei din Boston anunţa că "un exerciţiu militar comun va avea loc în perioada 26 iulie - 5 august în Boston şi zonele adiacente" pentru "a asigura capacitatea operaţională în mediile urbane şi a pregăti forţele pentru misiunile din străinătate". Să fie doar o coincidenţă că intervalul anunţat include şi termenul limită pentru creşterea pragului datoriei publice?

La mijlocul secolului trecut, preotul Robert J. McCracken spunea că "noi, pe acest continent, nu trebuie să uităm niciodată că oamenii au trecut Atlanticul pentru prima dată nu pentru a-şi găsi pământ pentru pluguri, ci pentru a-şi asigura libertatea pentru suflet". Un astfel de spirit a însufleţit generaţii întregi şi a dat naştere unor imnuri cum este "America the Beautiful".

Dar "libertatea înseamnă responsabilitate", după cum scria George Bernard Shaw, iar politicienii au profitat de faptul că "majoritatea oamenilor sunt îngroziţi în faţa ei". Expansiunea fără precedent a aşa-zisului stat al bunăstării nu ar fi fost posibilă fără coruperea totală a naturii banului, prin ruperea oricărei legături între valoare şi simbolul ei tipărit, aceasta fiind principala cauză a falimentului moral al unei naţiuni.

Falimentul moral nu este "privilegiul" exclusiv al politicienilor din Statele Unite. Uniunea Europeană se află în aceeaşi barcă. După ce au stabilit legi pentru orice şi au cumpărat voturi prin extinderea fără limită a programelor sociale, politicienii europeni fac un apel ipocrit la austeritate, dar care trebuie să se aplice doar pentru "căţei".

Şi aici se va ajunge, foarte curând, la concluzia că tipărirea banilor nu este calea către prosperitate. Informaţii recente de pe piaţă arată că mult trâmbiţatul plan final de salvare a Greciei s-ar putea să sară în aer până în toamnă. Şi asta nu din cauza unor terorişti care urăsc libertăţile de care se bucură UE, ci din cauze mult mai pământene: Spania şi Italia nu prea mai au cu ce să contribuie.

Şi astfel avem toate ingredientele pentru furtuna perfectă. Să sperăm că valurile sociale gigantice care se prefigurează vor scufunda doar statele falimentare şi pe "faliţii lor" menţinuţi artificial în viaţă, fără "grindina de foc" prognozată de Marc Faber.