Care este diferenţa dintre unicorni şi multiplicatorii fiscali?

Basmele multor civilizaţii sunt populate de animale mitice. Unul dintre acestea este unicornul, reprezentat ca un cal alb având un corn în mijlocul frunţii şi puteri miraculoase de vindecare a bolilor sau înlăturare a răului. Mai mult, unicornul este capabil să redea chiar şi viaţa.

După atâţia ani de criză, guvernele cred că au la îndemâ-nă o astfel de "creatură" pentru a readuce prosperitatea economică. Ea se numeşte multiplicator fiscal şi a fost popularizat de Keynes, în contextul intervenţiei guvernamentale pentru creşterea cererii agregate.

Conform teoriei keynesiste, o creştere a consumului şi investiţiilor publice va conduce la creşterea veniturilor, care, la rândul lor, vor amplifica mai departe consumul într-un cerc virtuos al creşterii economice.

Dar se ridică multiplicatorul fiscal la înălţimea speranţelor autorităţilor? Poate, dacă ar exista.

Într-un articol din Wall Street Journal, profesorul Robert Barro scria că multiplicatorii fiscali pe timp de pace sunt zero. Opinia sa a fost publicată în 2009, pe fondul campaniei lansate de Casa Albă pentru "informarea" populaţiei privind beneficiile unui pachet de stimulare fiscală de aproape 800 de miliarde de dolari. Consilierii economici ai preşedintelui Obama au prezentat triumfători un multiplicator fiscal de 1,6 (n.a. o creştere cu 1 dolar a cheltuielilor guvernamentale va determina o creştere a PIB cu 1,6 dolari).

În 2012, Barro a revenit în WSJ cu un articol în care se întreba de ce continuă să eşueze stimularea fiscală. Profesorul de la Harvard nu a găsit nicio dovadă a faptului că deficitele bugetare anuale imense din perioa-da 2009 - 2011, de circa 9% din PIB, au contribuit la redresarea economică.

Într-un articol din 2010 (n.a. "How Big (Small?) are Fiscal Multipliers?", NBER WP 16479, Octombrie 2010), autorii încearcă să determine relevanţa multiplicatorului fis-cal în contextul luptei anticriză a guvernelor.

Concluzia profesorilor de la London School of Economics şi University of Maryland ar trebui să reprezinte un serios semnal de alarmă pentru cei care încearcă să ne convingă de necesitatea "investiţiilor" guvernamentale. Studiul a inclus 44 de ţări, iar rezultatele arată că impactul cheltuielilor guvernamentale depind de nivelul dezvoltării economice, regimul valutar, gradul de deschidere al economiei şi nivelul datoriei publice.

Astfel, pentru economiile emergente cu un regim valutar flexibil, multiplicatorul este zero, aceeaşi valoare fiind observată şi pentru ţările cu un nivel ridicat al datoriei publice. De asemenea, multiplicatorul fiscal este scăzut şi în cazul economiilor cu un grad ridicat de deschidere, măsurat ca raport între valoarea totală a comerţului exterior şi PIB.

James Rickards, director executiv la Tangent Capital Partners şi autorul cărţii "Războaiele valutare", a declarat, în faţa subcomitetului de politică economică al Senatului SUA, că "doar atunci când investiţiile private productive sunt încurajate şi realizate, consumul urmează ca fruct al acelor investiţii", deoarece "creşterea nu începe de la consum, ci de la investiţii".

Rickards a mai precizat că "exis-tă un efect real de multiplicare asupra PIB-ului, dar acesta porneşte de la investiţiile private şi nu de la cheltuielile guvernamentale, al căror efect multiplicator este iluzoriu".

Recomandările directorului de la Tangent Capital Partners nu sunt valabile doar în cazul Statelor Unite. Şi România, mai mult ca niciodată, are nevoie de autorităţi care să înţeleagă importanţa crucială a investiţiilor private şi a acumulării capitalului autohton.

Din păcate, şi bugetul pentru 2013 are un profund caracter antieconomic, bazându-se aproape exclusiv pe creşterea impozitării, în condiţiile unor prognoze economice foarte optimiste.

De unde va veni creşterea economică reală? Dintr-o nouă înjumătăţire a deflatorului (n.a. indicator al inflaţiei care include toate preţurile din economie şi care este, în mod normal, mai mare decât rata inflaţiei calculată prin intermediul indicelui preţurilor de consum), prin intermediul unor noi scamatorii statistice?

Dar poate că economia noastră reprezintă un caz special, în care multiplicatorul fiscal este supraunitar, iar creşterea deficitului bugetar şi a datoriei publice reprezintă calea spre prosperitate.

"În ceea ce priveşte creşterea PIB-ului, aceasta se poate obţine foarte uşor prin îndatorarea generaţiilor viitoare - iar economia viitorului se poate prăbuşi atunci când trebuie rambursată datoria", scrie Nassim Nicholas Taleb în ultima sa carte "Antifragile". Criza din ultimii ani ne-a demonstrat că s-a ajuns la capătul drumului pentru "creşterea" economică bazată pe creşterea continuă a datoriilor.

Cu toate acestea, autorităţile par incapabile să înţeleagă faptul că este nevoie de o nouă paradigmă economică, în care statul nu mai "alege" campionii economici, ci doar veghează la respectarea proprietăţii şi a regulilor jocului.

Toate dezbaterile privind politicile care să conducă la accelerarea creşterii economice uită un aspect fundamental: "Pentru un avion cu un risc ridicat de prăbuşire, noţiunea de viteză este irelevantă, deoarece ştim că ar putea să nu ajungă la destinaţie", după cum mai arată Taleb.

Modul în care guvernele noastre au "administrat" tranziţia din ultimii 20 de ani a condus doar la dis-trugerea structurilor economice anterioare, fără crearea unui cadru instituţional care să permită înlocuirea lor. A fost, dacă doriţi, procesul de "distrugerea creativă" al lui Joseph Schumpeter, dar fără partea de creaţie a noilor baze economice. Creativitatea s-a manifes-tat doar la nivelul căilor de jefuire a avuţiei naţionale.

Bineînţeles că avertismentele lui Taleb nu sunt luate în considerare, iar programul economic al noului guvern are ca parte centrală aceeaşi relaţie suveran - supus dintre stat şi mediul economic privat.

În condiţiile în care datoria publică oficială nu s-a apropiat suficient de pragul impus în tratatele europene pentru a îngrijora autorităţile, speranţele se îndreaptă, probabil, către multiplicatorul fiscal.

Dar speranţele sunt deşarte. Cris-tian Socol, numit recent consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru, scria în 2010 că "multiplicatorul investiţiilor publice estimat pentru perioada 2000 - 2010 a fost de 0,7, deci la o creştere a cheltuielilor de capital ale statului cu 1 euro, PIB-ul a crescut cu 0,7 euro" (n.a. articolul "The estimation of the public investment multiplier in Romania" a fost prezentat la International Conference on Business and Economics Research din Kuala Lumpur).

Având în vedere că şi estimările OECD pentru economiile emergente din Estul Europei au avut un rezultat asemănător, cum mai poate fi justificată adoptarea politicilor de stimulare fiscală?

Din proiectul de buget pentru 2013, se pare că noul consilier al premierului Ponta nu a reuşit să-l convingă de necesitatea echilibrării acestuia, pe fondul reducerii drastice a cheltuielilor şi opresiunii fiscale, deşi propriile studii arată că "investiţiile" guvernamentale reuşesc performanţa să acţioneze ca distrugători ai avuţiei naţionale.

Autorităţile, fie că este vorba de economiile dezvoltate sau de cele emergente, nu cunosc deloc impactul posibil al programelor de stimulare fiscală şi nici căile prin care ar trebui să-şi manifeste acestea efectele benefice.

Concluzia? La prima vedere, nu există nicio diferenţă între unicorni şi multiplicatorii fiscali. Ambele "creaturi" sunt iluzorii şi au puterea de a vindeca răul din lume. Dar nu este adevărat. Unicornii există.

----------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi des-făşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.