Care este problema cu Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială?

Recent, un analist economic şi-a exprimat scepticismul legat de valoarea adaugată pe care ar putea-o aduce Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială (CNSM) în economie, dată fiind componenţa sa actuală ce reuneşte reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Guvernul României. Potrivit analistului, CNSM trebuie să nu fie legat de aceste institutii, pentru a fi independent şi transparent. Propunerea sa contravine însă unei recomandări europene şi practicii din domeniul supravegherii macroprudenţiale a ţărilor din UE.

În opinia de faţă nu îmi propun să mă pronunţ dacă analistul respectiv are sau nu dreptate, din punct de vedere conceptual, în privinţa componenţei actuale a CNSM. Doresc doar să atrag atenţia asupra unui aspect "tehnic": înfiinţarea CNSM se înscrie în efortul mult mai larg al Uniunii Europene (UE) de a-şi crea un cadru de supraveghere macroprudenţială pentru a preveni apariţia crizelor sistemice şi urmează a fi realizată ca răspuns la o recomandare a Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS), mai exact Recomandarea CERS/2011/3 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale[1].

După cum arătam într-o opinie anterioară, cadrul european de supraveghere macroprudenţială a fost construit etapă cu etapă. În 2010, a fost înfiinţat Comitetul European pentru Risc Sistemic, ca instituţie responsabilă cu supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar la nivelul UE şi cu facilitarea colaborării în domeniul politicilor macroprudenţiale între statele membre. Acest cadru a fost completat treptat prin înfiinţarea de autorităţi naţionale macroprudenţiale în baza recomandării CERS /2011/3, care sunt însărcinate cu conducerea acestui tip de politică la nivelul fiecărei ţări UE.

Recomandarea CERS/2011/3 prescrie statelor membre să desemneze în legislaţia naţională o autoritate căreia îi este încredinţată aplicarea politicii macroprudenţiale, reprezentată fie de către o singură instituţie, fie de un comitet compus din autorităţi ale căror acţiuni au un impact substanţial asupra stabilităţii financiare. Mai mult, documentul în cauză recomandă să se asigure faptul că bancile centrale deţin un rol major în politica macroprudenţială datorita competenţelor şi responsabilităţilor lor existente în domeniul stabilităţii financiare. Potrivit considerentului 7 al Recomandării CERS/2011/3, această ultimă concluzie este "şi mai puternică când băncile centrale sunt însărcinate şi cu supravegherea microprudenţială". CERS verifică periodic măsurile luate de către statele membre ca urmare a recomandării sale şi decide, după caz, dacă aceasta nu a fost respectată şi dacă ţările UE nu au justificat în mod adecvat lipsa lor de acţiune (se utilizează principiul "aplică sau explică").

Prin urmare, atunci când înfiinţează autorităţi macroprudenţiale naţionale, statele membre UE sunt supuse unei "flexibilităţi încadrate" în ceea ce priveşte componenţa acestora.

Cum au raspuns ţările UE la recomandarea CERS? La acest moment, majoritatea absolută a statelor membre (25 din 28 de tari) a înfiinţat autorităţi macroprudenţiale, această funcţie fiind încredinţată, cu doar două excepţii, fie băncii centrale, fie unui comitet reunind diverse autorităţi. Banca centrală este autoritate macroprudenţială în următoarele 13 ţări: Belgia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia, Marea Britanie. Comitete macroprudenţiale există în 10 ţări: Austria, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovenia. În Suedia şi Finlanda, autoritatea macroprudenţială unică este Autoritatea pentru Supravegherea Pieţelor Financiare.

O analiză a componenţei comitetelor macroprudenţiale existente în UE relevă faptul că banca centrală este reprezentată în cadrul tuturor acestor entităţi. De asemenea, ministerul finanţelor participă la toate comitetele naţionale macroprudenţiale, reprezentanţii săi având sau nu drept de vot. Situaţia este mai variată în privinţa participării autorităţilor de supraveghere financiară. În funcţie de modelul de supraveghere financiară adoptat de ţara respectivă, în cadrul comitetelor macroprudenţiale naţionale se regăsesc reprezentanţii autorităţilor unice (integrate) de supraveghere, ai autorităţilor sectoriale (comisia de supraveghere pentru pieţele de capital împreună cu comisia pentru piaţa asigurărilor), precum şi ai autorităţilor de supraveghere prudenţială şi de supraveghere comportamentală (în cazul ţărilor cu supraveghere în funcţie de obiective - supraveghere "twin peaks'). De asemenea, în structura comitetelor mai pot intra autorităţi de garantare a depozitelor şi rezoluţie (Croaţia, Polonia), alte ministere economice (Danemarca), Autoritatea Contabilă (Franţa) etc.

În concluzie, în practica statelor membre UE, derivată din recomandarea CERS/2011/3, comitetele de supraveghere macroprudenţială sunt legate de instituţii precum banca centrală, autoritatea de supraveghere financiară şi ministerul de finanţe.