Care va fi preţul susţinerii cu orice preţ a "pieţelor false" de către băncile centrale?

Intervenţiile masive şi iresponsabile ale marilor bănci centrale din ultima perioadă, care au ca obiectiv menţinerea cu orice preţ a "valorii" activelor financiare, aflate la un nivel nesustenabil tocmai ca urmare a politicilor iresponsabile ale marilor bănci centrale din ultimele decade, au condus la crearea unei situaţii comice prin tragismul ei.

În "brava lume nouă", unde autorităţile luptă contra "ştirilor false", dar sunt perfect mulţumite de existenţa "pieţelor false", unde sunt tranzacţionate acţiuni şi obligaţiuni ale unui număr tot mai mare de companii zombi, băncile centrale nu mai au etaloane după care să-şi măsoare "succesul", pe care apoi să-l propovăduiască în cele patru zări.

O analiză recentă de la Bank of America, preluată de Zerohedge, arată că băncile centrale au cumpărat active financiare cu un ritm de 2,4 miliarde de dolari pe oră în ultimele două luni şi se află aproape de "performanţa" scoaterii noţiunii de "piaţă" din dicţionare.

"Acestea sunt pieţe administrate, iar rezultatele vor fi dictate de obiectivele Federal Reserve şi ale Trezoreriei şi de instrumentele pe care le aleg pentru implementarea politicilor", a subliniat analistul Stuart Sparks de la Deutsche Bank Securities, conform unui articol de la Zerohedge.

"Pieţe false" este termenul folosit de directorul de strategie pentru investiţii de la Bank of America, Michael Hartnett, în opinia căruia "dacă preţurile obligaţiunilor guvernamentale şi ale companiilor au fost fixate de băncile centrale, nu există motive ca preţul acţiunilor să se comporte raţional".

Inclusiv noţiunea de "investiţie" şi-a pierdut sensul, în condiţiile în care recomandările de achiziţie ale analiştilor din cadrul marilor bănci internaţionale sunt de forma "cumpăraţi ceea ce credeţi că vor cumpăra băncile centrale".

Odată cu lansarea programului Main Street Lending Program, prin intermediul căruia banca centrală americană va acorda credite cu o valoare totală de circa 600 de miliarde de dolari pentru IMM-uri, Federal Reserve a anunţat că va accepta indicatori "relaxaţi" ai performanţei financiare pentru evaluarea gradului de îndatorare.

"Fed-ul va susţine companii care nu se califică pentru credite bancare în urma avertismentelor lansate de Federal Reserve", scria Bloomberg la începutul acestei luni.

Surprinzător? Deloc, având în vedere că Fed-ul a anunţat anterior lansarea programului Secondary Market Corporate Credit Facility (SMCCF), cu o valoarea de circa 750 de miliarde de dolari, în cadrul căruia Federal Reserve va "cumpăra" obligaţiuni corporate şi acţiuni ale fondurilor ETF (Exchange-Traded Funds) construite pe baza acestor obligaţiuni.

În cazul obligaţiunilor corporate ar fi trebuit să fie vorba doar despre titluri cu rating investiţional, dar condiţia a fost relaxată pentru a permite achiziţia obligaţiunilor cu rating scăzut la nivel speculativ după 22 martie 2020, iar fondurile ETF acceptate pot fi formate din obligaţiuni cu rating speculativ.

Principala problemă a programului nu a fost, însă, aceea a acceptării obligaţiunilor cu rating speculativ, ci una mult mai gravă: ilegalitatea în conformitate cu Legea Federal Reserve din 1913.

"Federal Reserve acţionează în prezent prin nerespectarea flagrantă a Legii Federal Reserve din 1913. O instituţie care violează regulile din propriul său statut admite de facto că a eşuat", a scris atunci Jeffrey Gundlach, director executiv la DoubleLine Capital şi considerat "regele pieţei obligaţiunilor", pe contul său de Twitter.

Gundlach îşi susţine acuzaţia prin trimitere la analiza extinsă a lui John Hussman, preşedintele Hussman Investment Trust, care explică de ce sunt ilegale achiziţiile de titluri financiare negarantate de pe piaţa secundară de către Fed.

Bineînţeles că acuzaţiile lansate la adresa Federal Reserve nu fac obiectul vreunei investigaţii din partea Congresului SUA.

Poate că toată lumea consideră legal programul SMCCF deoarece se desfăşoară prin intermediul unui vehicul special administrat de BlackRock, despre care Gundlach scrie că "a fost înfiinţat pentru a ocoli restricţiile din Legea Federal Reserve din 1913".

Compania de investiţii administrează active de peste 7 trilioane de dolari, printre care se regăsesc şi fonduri ETF de obligaţiuni, cum sunt iShares Investment Grade Corporate Bond ETF (cu simbolul LQD) sau iShares High Yield Corporate Bond ETF (cu simbolul HYG).

A fost suficient doar anunţul Federal Reserve cu privire la programul SMCCF pentru ca acestea să înregistreze redresări masive (vezi graficul 1).

Primele achiziţii efective prin tipărire a obligaţiunilor corporate sau fonduri ETF de obligaţiuni corporate au apărut în bilanţul săptămânal al Federal Reserve din 13 mai 2020 în cadrul poziţiei "Net portfolio holdings of Corporate Credit Facility LLC", iar ultimele date oficiale, din 20 mai 2020, arătau o valoare a poziţiei de 1,8 miliarde de dolari.

Valoarea totală a bilanţului Federal Reserve a ajuns la 7,04 trilioane de dolari, după o creştere cu 2,87 trilioane de la începutul lunii martie 2020, în condiţiile în care valoarea portofoliului de obligaţiuni guvernamentale achiziţionat prin tipărire a crescut cu circa 1,6 trilioane de dolari, până la 4,09 trilioane (vezi graficul 2).

O altă "inginerie financiară" aplicată pentru "legalizarea" intervenţiei Federal Reserve pe această piaţă o constituie transferarea riscului către Trezoreria SUA.

În acest fel, orice pierdere înregistrată în portofoliile din cadrul programului SMCCF este acoperită de contribuabilul american, care "este ignorant cu privire la transferul vast al bunăstării dincolo de suprafaţa a ceea ce a fost odată o piaţă", după cum scrie Zerohedge.

Menţinerea ignoranţei cetăţenilor este de o importanţă crucială pentru menţinerea iluziei că autorităţile fac ceva pentru redresarea economică, mai ales pe fondul apariţiei unor comparaţii deloc liniştitoare.

"Decizia de a cumpăra obligaţiunile corporate riscante se poate dovedi echivalentul monetar al deciziei preşedintelui Kennedy din 1961 de a trimite trupe în Vietnam", a subliniat recent un articol din Financial Times.

Sub titlul "Momentul Vietnam al Fed-ului", autorul Robin Wigglesworth aminteşte că numeroase companii cu ratinguri speculative sunt deţinute de firmele de "private equity", care le-au "încărcat" cu datorii nesustenabile odată cu achiziţia acestora, iar acum banca centrală nu face decât "să ofere un bailout care socializează pierderile şi privatizează câştigurile".

Pe fondul promovării necontenite a "luptei" Federal Reserve pentru asigurarea "stabilităţii financiare", divergenţa dintre "pieţele financiare" şi economia reală poate fi comparată tot mai mult cu Marele Canion, pe fondul creşterii exponenţiale a ştirilor despre insolvenţele şi falimentele din Statele Unite.

Oare noua măsură a succesului băncilor centrale va fi creşterea asimptotică a indicilor bursieri, pe fondul declinului către zero a numărul companiilor solvabile?

Dar va mai fi timp şi pentru propovăduirea acestui "succes" în cele patru zări, înainte ca băncile centrale să "reuşească" şi împrăştierea în cele patru vânturi a oricărei raţiuni pentru propria existenţă?