Cariera unui om de bine

M-a sunat un prieten zilele trecute. "Ce zici de criza asta politică? Ai văzut ultimele declaraţii?". Nu le văzusem, am recunoscut. Eram prea dezgustat pentru a mai pierde vremea. "Nici eu nu mai pot - mi-a spus prietenul meu - totul a devenit absurd". După părerea mea - am revenit eu - principalul actor al acestui circ ambulant este Klaus Iohannis. Prietenul meu era un vocal susţinător al actualului Preşedinte. Ani de zile i-a găsit scuze şi explicaţii. Dar acum nu a ezitat. "Pentru prima dată trebuie să îţi dau dreptate!".

Sunt foarte mulţi cei care şi-au schimbat opinia despre Klaus Iohannis. Omul a postat, pe pagina sa de Facebook, nişte consideraţii critice la adresa USR- PLUS. La ora la care scriu aceste rânduri, peste 20.000 de comentarii. Am citit, la întâmplare. Practic toate măturau pe jos cu actualul Preşedinte. Mulţi erau foşti votanţi, dezamăgiţi de ipocrizia şi lipsa sa de simţ politic.

Să ne înţelegem. Actuala criză nu este doar copilul lui Klaus Iohannis. A mai contribuit şi un Prim-ministru al cărui comportament devine tot mai bizar. Un partid (PNL) măcinat de orgolii mărunte. Un pseudo-partid (UDMR) care s-a specializat, de ani de zile, în sugrumarea reformelor Justiţiei.

Cât priveşte USR-PLUS, nu mă număr printre fanii acestei formaţiuni de amatori care adoptă un jargon neo-marxist. Dar ţara trebuie guvernată. Iar alegeri anticipate în acest moment ar însemna o super-majoritate PSD-AUR- UDMR. (Da, şi UDMR - în fond nu au avut nici o problemă în trecut să fie de aceeaşi parte cu Vadim Tudor, de ce ar strâmba din nas acum?).

Probabil că nu se va ajunge aici. S-a guvernat, în România, şi cu 15 la sută. Probabil se va încropi pentru următorii trei ani un guvern de 25 la sută, sprijinit din umbră de PSD, cu costul unor concesii jenante.

Dar nu aşa trebuia să arate politica. Se presupune că trăim într-o democraţie, unde votul cetăţenilor contează. Iar aceştia au decis, cu o majoritate, să voteze partide din Centru şi de Dreapta. (Vorba vine de Dreapta, dar asta e ideea, în abstract). Acum, aproape o cincime dintre alegători îşi vor vedea votul aruncat la coş.

Realitatea este că USR-PLUS deranja. Nu îşi găsise locul în "Sistem". Omul lor de la Transporturi a desfiinţat câteva tarabe ale unui sindicalist cu carnet de partid. Cel de la Sănătate dezvăluise că agenţii SRI se vaccinaseră peste rând. Nimic revoluţionar. Mărunţişuri. Dar în România, "asta nu se face". Politicienii, odată instalaţi la masă, trebuie să se înfrupte, recunoscători.

Aceasta este muzica ce îi place lui Klaus Iohannis. A dovedit-o ca primar şi ca boss absolut al judeţului Sibiu. A dovedit-o apoi ca preşedinte PNL. Apoi ca Preşedinte, când a colaborat intens cu Primul-ministru al PSD-ului (plagiatorul Ponta). Nu are preferinţe politice.

Fostul inspector şcolar vrea consens. L-a numit director la SIE pe unul dintre cei mai odioşi parlamentari PSD. A numit procurori implicaţi în scandaluri, consilieri de paie şi a patronat miniştri incompetenţi. Din Stânga, din Dreapta, şi, mai ales, de nicăieri. Oameni care nu deranjează.

Dar modul său de operare nu este original. Face parte din cultura politică a regiunii. România e plină de primari şi de "şefi de consilii judeţene" de acest tip. Sunt judeţe întregi unde Opoziţia, oricare ar fi, este de faţadă. Unde politicienii se înţeapă pe la posturi locale de televiziune după care ciocnesc pahare la nunta vreunui interlop. Unde licitaţiile se împart după algoritm. Linişte.

Sistemul a fost predicat, în 1990, de Ion Iliescu. După el, România trebuia guvernată de "oamenii de bine". Din partide, de la sindicate, din presă, din servicii, dintre afaceriştii de carton ai tranziţiei.

Cine este "omul de bine"? Pe scurt, este cineva... de bine. Altfel spus, nu clatină barca. Nu muşcă mâna care îl hrăneşte. Nu are mirări metafizice de tipul "Nici noi nu ştim câţi suntem!".

"Omul de bine" nu este încrâncenat. Nu îşi bagă nasul unde nu îl priveşte. Nu agreează ideologia. Este făcut din plastic. Se conduce după vorba lui Marx (Groucho): "Acestea sunt principiile mele şi dacă nu îţi convin, să ştii că mai am şi altele".

În acelaşi timp, "omul de bine" are conştiinţa propriei valori. Doar slujeşte binele public, nu?... Primul lucru pe care îl face, numit într-o demnitate publică, este să sune la garaj şi să verifice ce maşină i-a fost repartizată. Aici există un test riguros. Se numeşte "testul paltonului". Încercaţi să vă aşezaţi paltonul pe capota unui Logan. Alunecă. Pe a unui Aro. Se şifonează. Un BMW seria 7 trece testul. Încap şi schiurile, în spate.

Revoluţia a fost capturată imediat de "oamenii de bine". Am cunoscut un "om de bine" în Ianuarie 1990. Conducerea Ligii Studenţilor din Universitate fusese invitată de Iliescu şi de Roman la (un fel de) discuţii la Palatul Victoria. Spre uimirea noastră, pe hol dăm peste unul dintre "revoluţionarii" de la Inter. Ieri, într-un fâş mizerabil, acum într-un costum spilcuit, pe sub un palton extravagant. Devenise deja consilier, avea legitimaţie. Costumul, ne-a asigurat, îl primise direct de la APACA. Dacă îl sunăm, ne face rost de câteva.

Sistemul "omului de bine" îşi are originea în anii comunismului. Pe atunci se numea altfel. Sistemul "democraţiei interne". Pentru Ceauşescu, democraţia cu mai multe partide era inutilă. Dezbaterea era încurajată, cu condiţia ca toţi să spună cam acelaşi lucru. Iniţiativa era preţuită, cu condiţia să nu deranjeze interesele "superioare".

La aşa trecut măreţ, "omul de bine" are şi un viitor strălucit. Nu scapi de el uşor. Ţine la titluri: "Dom' ministru", "Excelenţă" sau "Preşedinte". Cumva, primeşte invitaţii oficiale acolo unde unii dintre oficialii momentului nu au acces. Ani de zile portarii instituţiei îl ţin minte şi îi deschid uşa. Este chemat să povestească la televiziuni ce i-au spus alţi oameni de bine. Există chiar funcţii speciale pentru "foşti". În care se califică în fiecare zi. Nu trece ziua fără să facă un bine. Guvernele vin şi trec.