Carnea de miel - prea scumpă pentru clienţi

ANA FELEA
Miscellanea / 25 martie 2022

Carnea de miel - prea scumpă pentru clienţi

Crescătorii se îndreaptă spre exporturi

Scumpirile din ultima perioadă în domeniul cerealelor şi utilităţilor se vor reflecta şi în preţurile cu care va fi vândută carnea de miel în perioada Sărbătorilor Pascale. Deşi mai este aproximativ o lună până la Paşte, crescătorii de ovine din judeţele Buzău şi Vrancea şi-au făcut deja primele calcule şi spun că un miel, în viu, ar putea costa chiar 500 de lei, faţă de 400 de lei cât a costat anul trecut.

"Primăvara este foarte rea, foarte capricioasă, atât pentru agricultură, cât şi pentru zootehnie. Nu avem apă în sol. Terenul pe care-l mai lucrăm, agricol, nu-l putem lucra datorită faptului că nu plouă, nu putem semăna. Cu animalele nu putem ieşi la păşune, furajele sunte aproape pe terminate,iar preţuril lor a crescut. Astfel că suntem nevoiţi şi noi să creştem preţurile. Deci în viu, mielul este undeva la 19 lei, faţă de nul trecut când a fost 12-13 lei. Totuşi nici acesta nu acoperă toate cheltuielile noastre. Ar trebui să fie 26 de lei kilogramul, dar cu preţul acesta nu vine nimeni să-şi mai cumpere", a spus, pentru sansanews.ro, Soare Dorel, crescător de ovine din zona judeţului Vrancea.

Din păcate, asta înseamnă că un kilogram de carne de miel va pleca de la crescătorii de animale cu un preţ şi mai ridicat, chiar dublu faţă de kilogramul de carne pentru mielul vândut în viu.

"Tăiat va ajunge la 38-40 de lei. Sunt mai ridicate preţurile faţă de anul trecut, de la noi, de la crescători, undeva la 30%", a spus acelaşi crescător din Vrancea.

În aceste condiţii, crescătorii suhnt conştienţi că vânzările vor fi reduse motiv pentru care spun că vor încerca să-şi vândă animalele mai mult către export motivând că altfel ar ajunge la faliment.

"Eu, pentru Paşte, am pregătiţi undeva la 1300-1500 de miei. Deci marfa se caută, dar nu la preţul pe care am fost nevoiţi să-l cerem acum, după toate scumpirile. Doar exportul dacă ne mai salvează că, dacă rămânem la piaţa pe care o avem în România suntem în faliment. Avem undeva la o mie de miei care, în zece zile, două săptămâni, sperăm să-i livrăm, dacă ne vom înţelege cu preţul. Noi dăm undeva la Constanţa, iar pe parcurs, vor merge în Ţările Arabe, Grecia. Pentru export, preţul este acum, momentan, undeva la 19 lei", a explicat Dorel Soare din Vrancea.

Aceeaşi tendinţă se observă şi în judeţul Buzău. Potrivit datelor Direcţiei Sanitar Veterinare, până acum sunt deja contractate mii de animale pentru a fi vândute în export.

"Raportat la anul trecut, la această dată, din evidenţele sanitar-veterinare, au fost livrate către centrele de colectare de pe raza judeţelor Vrancea şi Constanţa 5400 de capete, ştiind faptul că, de la nivelor acestor centre de colectare, mieii ajung undeva în Ţările Arabe, care au o tradiţie în a consuma carnea provenită de la mieii din România", a spus Iulian Moca, purtător de cuvânt DSV Buzău.

Pentru perioada de Paşte, la Buzău se aşteaptă să fie sacrificaţi circa 20.000 de animale, adică la jumătate faţă de numărul animalelor ce vor fi vândute la export.

"Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale în 2022, Direcţia Sanitar-Veterinară are în vedere sacrificarea unui număr de aproximativ 20.000 de capete la nivelul abatoarelor autorizate sanitar-veterinar din judeţul Buzău şi comercializarea mieilor către centrele de colectare în număr de aproximativ 40.000 de capete", a spus Iulian Moca.

În ceea ce priveşte preţul cu care se aşteaptă să fie vândut mielul în viu la Buzău este uşor mai ridicat ca în Vrancea, respectiv 20 de lei.

"Personal, vă pot spune că anul acesta, într-adevăr, preţul va fi undeva, din punctul meu de vedere, cu 20% mai mare. Cel puţin, în rândul crescătorilor, din câte ştiu eu, personal, preţul la această dată, este undeva la 20 de lei. Bineînţeles că preţul per kilogram, în viu. Preţul va fi dictat între cerere şi ofertă. Dar noi, ca şi ţară, din păcate, nu suntem ferm consumatori de carne de ovine, cu toate că aceasta oferă calităţi gustative şi nutritive foarte bune, având un raport între proteine şi grăsime foarte bun, în special acizii graşi trans sau acizii graşi saturaţi. Deci este o carne foarte bună din punct de vedere nutritiv. Din păcate, după cum ştiţi, noi exportăm 80% ca materie primă către Ţările Arabe şi aici mă refer la miei", a explicat Iulian Moca.

De altfel, buzoienii se aşteaptă la aceste preţuri şi spun că nu şi le vor permite astfel că fie vor cumpăra o cantitate mult mai mică decât de obicei, cât să-şi facă pofta, fie vor avea pe masă alte preparate cum ar fi în locul drobului de miel, un preparat din carne de pasăre şi ciuperci.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb