Carpatair introduce din data de 28 august patru frecvenţe noi pentru zborurile directe din Bucureşti şi Craiova pe destinaţii din Italia. Noile frecvenţe sunt introduse la mai puţin de 3 luni de la lansarea în perioada mai-iunie 2010 a 6 zboruri directe către Italia de pe bazele operaţionale Carpatair amintite, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Carpatair este operatorul naţional cu cele mai multe frecvenţe de zbor pe direcţia Italia, iar decizia suplinirii zborurilor existente este justificată de cererea tot mai mare pentru aceste destinaţii", a declarat Paula Ardelean, Vice-Preşedinte Marketing & Vânzări.