Carrefour obţine certificarea Angajator de Top în România pentru al doilea an consecutiv, ca urmare a analizei realizate de Top Employers Institute, autoritatea globală care certifică organizaţiile din întreaga lume pe baza participării şi a rezultatelor sondajului HR Best Practices, conform unui comunicat de presă al companiei.
De peste 30 de ani, Top Employers Institute este autoritatea globală responsabilă de recunoaşterea excelenţei în resursele umane, certificând organizaţii din întreaga lume. Sondajul la care a luat parte Carrefour România acoperă şase domenii de resurse umane şi include 20 de tematici, printre care strategia, mediul de lucru, recrutarea talentelor, învăţare, egalitate şi incluziune, wellbeing şi multe altele.
Ariile unde Carrefour a obţinut cele mai mari procente în 2024 vizează multiple componente ale strategiei de resurse umane (Valori, Etică şi Integritate, Sustenabilitate, Diversitate şi Incluziune), organizare instituţională (Organizare şi Schimbare, Digital HR, Mediu de lucru) şi management (Strategie de afaceri, Oameni, Leadership).
"Începutul de an este un moment bun să reflectăm cât de departe am ajuns şi cum vom scrie povestea Carrefour România în continuare. În cei peste 22 de ani de prezenţă pe piaţa locală, am construit un business puternic cu rezultate extraordinare, datorită dedicării angajaţilor noştri. Suntem onoraţi să anunţăm că, pentru al doilea an la rând, am primit distinsa recunoaştere din partea Top Employers Institute drept o nouă dovadă a angajamentului nostru faţă de bunăstarea echipei. Scorul nostru Top Employers 2024 recunoaşte îmbunătăţirile pe care le-am adus în calitate de Angajator de Top în România şi ne motivează să dezvoltăm în continuare un mediu de lucru performant, bazat pe încredere şi respect", a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
Distincţia Angajator de Top certifică dedicarea unei organizaţii pentru o lume mai bună la locul de muncă, fapt ce se manifestă prin politici de resurse umane şi practici excelente în materie de personal. Mobilitatea ascendentă prin muncă este una dintre valorile care au condus la dezvoltarea Carrefour, în cele peste două decenii pe piaţa din România. Astfel, pentru a accelera procesul de dezvoltare, unul dintre proiectele iniţiate de Carrefour este Şcoala de Lideri, program lansat în anul 2021, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti. Şcoala de Lideri este un program multianual prin care angajaţii Carrefour au ocazia de a-şi dezvolta competenţele manageriale prin intermediul cursurilor şi formărilor susţinute de traineri şi profesori recunoscuţi. În cadrul primelor două generaţii ale programului, peste 200 de angajaţi au participat la cursuri şi traininguri de formare profesională, beneficiind de o programă de învăţare personalizată în raport cu experienţa lor. Ca urmare a succesului primelor două ediţii, cea de-a treia generaţie Şcoala de Lideri a debutat în toamna anului trecut şi se află în prezent în proces de instruire.
Mai mult, Digital Retail Academy a fost lansat la începutul anului 2022 pentru a contribui la îmbunătăţirea competenţelor digitale şi pentru a-i sprijini pe toţi angajaţii în tranziţia către locurile de muncă ale viitorului şi noile moduri de lucru, programul fiind accesat până în prezent de peste 4.900 de angajaţi în România. Cel mai recent proiect de resurse umane, platforma internă Workplace, a fost lansat în România la finalul lui 2022 şi este destinat tuturor angajaţilor din Grupul Carrefour, aceştia fiind reuniţi virtual într-un singur loc, indiferent unde îşi desfăşoară fizic activitatea. Acesta este încă un pas parcurs spre atingerea obiectivului Carrefour de a deveni o companie de retail digital.
Toate aceste acţiuni, precum şi eforturile constante de optimizare a proceselor de recrutare şi de creştere profesională sau proiectele care susţin valorile de diversitate şi incluziune ale companiei au susţinut obţinerea certificării de TOP Employer în România pentru a doua oară.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.01.2024, 17:35)
ceea ce inseamna ca avem consum si nu productie…
traim pe datorie….
s c c r e t
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2024, 09:18)
Nu stiu cum a fost posibil ca acest retailer, Carrefour, sa fie considerat "angajator de top", pentru ca angajatii de acolo au cele mai mici salarii din sistem.