Acţiunile companiilor europene de telefonie au înregistrat, în perioada 21-25 mai, cel mai mare câştig săptămânal din ianuarie până la ora actuală, în baza speculaţiilor privind preluările din domeniu, dar şi a câştigurilor peste aşteptări raportate de unele societăţi.
Acţiunile "France Telecom" SA, a treia companie de telefonie din Europa, au urcat cu 2,2% săptămâna trecută, la 22,42 euro. Titlurile "Deutsche Telekom", cea mai mare din regiune, au urcat cu 6,7%, la 13,41 euro.
La data de 23 mai, oficialii "France Telecom" au anunţat că poartă negocieri în privinţa achiziţiei diviziei spaniole de internet aparţinând "Deutsche Telekom" ("Ya.com"). Totodată, compania a primit oferte pentru propria divizie de telefonie mobilă din Olanda. Acţiunile "Cable & Wireless" au crescut cu 3,9%, la 191 pence. A doua companie de telefonie din Marea Britanie a raportat, pentru anul fiscal încheiat în 31 martie, un profit de 174 milioane de lire sterline (345 milioane de dolari), mai mult decât dublu faţă de exerciţiul fiscal anterior. Analiştii aşteptau doar 167,2 milioane de lire sterline.
Acţiunile "Vodafone Group" Plc, cel mai mare operator mondial de telefonie mobilă, au crescut cu 4,4%, la 151,4 pence. "Vodafone" îşi va publica rezultatele financiare pe întregul an fiscal la data de 29 mai. Piaţa estimează că pierderile companiei au crescut la 2,02 miliarde de lire, de la 21,8 miliarde în anul precedent.
Indicele Stoxx Telecommunications a crescut cu 3,3% în intervalul 21-25 mai, acesta fiind cel mai important câştig înregistrat după prima săptămână a anului curent.
În schimb, acţiunile companiilor farmaceutice au scăzut, cel mai important declin consemnându-l titlurile "GlaxoSmithKline" Plc. Un studiu de specialitate a descoperit că produsul Avandia (pentru diabet) al companiei britanice creşte şansele ca pacientul căruia îi este administrat să facă atac de cord.
Titlurile "Glaxo", al doilea producător mondial de medicamente, au scăzut cu 8,9% săptămâna trecută, la 1334 pence. Acesta a fost cel mai mare declin săptămânal înregistrat după octombrie 2002.
Titlurile "AstraZeneca" Plc, al doilea producător de medicamente din Marea Britanie, au scăzut cu 2%, la 2693 pence. Titlurile "Novartis" au scăzut cu 1,4%, la 68,9 franci elveţieni.
Acţiunile "UniCredit" SpA au scăzut cu 6,8%, la 7 euro. Cea mai mare bancă din Italia a decis, zilele trecute, să cumpere rivalul său mai mic, "Capitalia" SpA, pentru care plăteşte 21,8 miliarde de euro.
Acţiunile "Banca Popolare di Milano" Scrl au scăzut cu 9,2%, la 11,653 euro, după ce creditorul cooperatist a anunţat că preia rivalul mai mic "Banca Popolare dell"Emilia Romagna" Scrl pentru 5,65 miliarde de euro. În perioada 21-25 mai, au urmat un curs ascendent zece din cele 18 burse din vestul Europei. Indicele DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 1,7%, la 7739,20, CAC 40 al celei din Paris a pierdut 0,7%, ajungând la 6057,49, iar FTSE 100 al pieţei britanice a scăzut cu 1,1%, încheind săptămâna cu 6570,5.
Creşteri la bursele americane
Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din SUA au urmat un curs ascendent vineri, după ce "Coca-Cola" Co. a anunţat că realizează cea mai mare achiziţie din istoria sa ("Glaceau"). Acţiunile "Coca-Cola" au urcat cu 1,3%, la 51,89 dolari. Aceasta a fost cea mai mare creştere înregistrată după data de 17 aprilie.
Acţiunile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc. au urcat ca urmare a ascensiunii cotaţiilor metalelor. Titlurile "Freeport", al doilea producător mondial de cupru, au crescut cu 3,2%, la 74,61 dolari.
În schimb, acţiunile Nasdaq au scăzut cu 1,14 dolari, la 32,84 dolari, după ce piaţa americană a decis să cumpere bursa nordică OMX, pentru care plăteşte 3,7 miliarde de dolari. Indicele S&P 500 a crescut cu 0,6% vineri, la 1515,73 puncte. Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,5%, la 13.507,28, iar Nasdaq Composite - cu 0,8%, la 2557,19.
Pe întreaga săptămână trecută, S&P 500 a pierdut 0,5%, Dow Jones - 0,4%, iar Nasdaq - 0,1%.
Acţiunile exportatorilor asiatici, în declin
Acţiunile companiilor asiatice au înregistrat, vineri, cea mai mare scădere din ultimele cinci săptămâni, după ce autorităţile de la Washington anunţaseră, cu o zi înainte, că au crescut în mod neaşteptat vânzările de locuinţe. În aceste condiţii, investitorii nu mai cred că banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) îşi va reduce dobânda, ceea ce îi va afecta pe exportatorii asiatici. Amintim că SUA reprezintă cea mai mare piaţă de desfacere externă pentru Asia.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător auto din Japonia, au înregistrat cea mai pronunţată scădere din ultimele două săptămâni (-1,5%, la 7.280 yeni). "Toyota" realizează aproximativ 60% din profitul său operaţional în SUA.
Titlurile "Canon" Inc., al doilea producător mondial de aparate foto digitale, au scăzut cu 2%, la 6.980 yeni. Statele Unite sunt a doua piaţă de desfacere (ca mărime) pentru "Canon".
Indicele Nikkei 225 Stock Average a scăzut cu 1,2%, la 17.481,21 puncte. Acesta a fost cel mai mare declin din ultima lună.
Acţiunile "BHP Billiton", cea mai mare companie minieră din lume, au pierdut 1,1%, stabilind un curs de 30,66 dolari australieni. În 2006, compania a realizat aproape 81% din vânzările sale în afara Australiei. Acţiunile "Rio Tinto" Ltd., a doua companie minieră din lume după valoare de piaţă, au coborât cu 1,4%, la 92,72 dolari. Titlurile "Zinifex" Ltd., al treilea producător mondial de zinc, au scăzut cu 3%, la 16,77 dolari australieni. Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,4%, la 6252,80.
Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare exportator din Coreea de Sud, au scăzut cu 1,8%, la 552.000 woni. Indicele Kospi al pieţei din Seul a scăzut cu 0,1%, la 1644,56 puncte. Acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co., cel mai mare producător mondial de cipuri la comandă, au scăzut cu 1,6%, la 67,40 dolari taiwanezi. Indicele Taiex al pieţei locale a pierdut 0,7%, ajungând la 8159,97.
Titlurile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător chinez de cupru (listat), au coborât cu 0,8%, la 12,30 dolari Hong Kong. În schimb, acţiunile "Lenovo", al treilea producător mondial de computere personale, au crescut cu 14%, la 3,66 dolari Hong Kong. Aceasta a fost cea mai mare creştere de după septembrie 2000. Compania a înregistrat, în ultimul trimestru fiscal, încheiat la data de 31 martie, un profit net de 60,1 milioane de dolari, comparativ cu pierderile de 116 milioane de dolari aferente primelor trei luni din 2006. Analiştii aşteptau un câştig net de numai 27,5 milioane de dolari.
Indicele Hang Seng al pieţei din Hong Kong a coborât cu 1,3%, la 20.520,66.
Vineri, indicele CSI 300 al Bursei din Shanghai a crescut cu 1,7%, la recordul de 3985,25 puncte. În regiune au mai urmat un trend ascendent numai pieţele din India (+0,9%), Pakistan (+0,5%) şi Sri Lanka (+0,1%).