Cătălin Drulă: "PSD şi PNL blochează accesul antreprenorilor la creditare"

S.B.
Politică / 20 aprilie 2023

Cătălin Drulă: "PSD şi PNL blochează accesul antreprenorilor la creditare"

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi, la Ialomiţa, într-o întâlnire pe care a avut-o cu antreprenorii locali din agricultură şi din industria alimentară, că PSD-PNL blochează accesul antreprenorilor la creditare şi că "băncile îi finanţează pe Ciucă şi Ciolacu în loc să finanţeze businessul românesc", informează Agerpres.

Drulă a atras atenţia asupra consecinţelor nefaste ale măririlor de taxe şi ale instabilităţii fiscale, afirmând că antreprenorii români nu mai au acces la credite din cauza politicilor inflaţioniste ale coaliţiei PSD-PNL.

"Toţi antreprenorii spun invariabil că accesul la finanţare este cea mai mare problemă pe care o au şi că se zbat să acceseze linii de finanţare, să găsească creditare pentru investiţii şi este foarte greu. Dobânzile au ajuns atât de mari pentru că avem inflaţie mare, iar inflaţie mare avem din cauza politicilor fiscale ale acestui guvern, care cheltuieşte fără măsură, jefuieşte bugetul de stat şi se împrumută în disperare pentru a finanţa aceste cheltuieli. Asta înseamnă că băncile, în loc să finanţeze antreprenori, finanţează datoria statului, care atrage aceşti bani pentru a finanţa clientela de partid", a susţinut el.

În opinia sa, pentru a ieşi din acest "cerc vicios", Guvernul ar trebui "să taie pensiile speciale şi cheltuielile inutile legate de finanţarea unor sinecuri bine plătite, să aplice reformele asumate şi să atragă astfel banii din PNRR, dar şi să stimuleze producerea de bunuri şi servicii în România".

Preşedintele USR a fost însoţit în vizita pe care a făcut-o în judeţul Ialomiţa de vicepreşedintele USR Vlad Voiculescu, care le-a transmis celor prezenţi la întâlnire că, "în relaţia cu antreprenorii, ca şi în alte domenii, România arată ca un stat în disoluţie, în care instituţiile nu funcţionează deloc aşa cum trebuie".

"Dacă vorbeşti cu orice antreprenor, vezi că au probleme cu accesul la finanţare, vezi că au probleme cu accesul la forţă de muncă calificată. Şi asta nu pentru că românii nu vor să muncească, ci pentru că de multe ori românii nu sunt pregătiţi pentru ceea ce îi trebuie economiei. Avem nevoie nu numai să consumăm produse româneşti, dar avem nevoie de un stat care susţine antreprenorii locali mai mult decât orice altceva. Avem însă un stat fără cap, fără direcţie, un stat în disoluţie. Şi asta vedem cam în toate domeniile şi în toate instituţiile", a declarat Vlad Voiculescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb