Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, vineri, că guvernul a aprobat solicitarea Turciei de a începe urmărirea penală în cazul comediantului Jan Boehmermann, după ce l-a insultat pe preşedintele turc Erdogan în cadrul emisiunii sale televizate, relatează agenţia DPA.
Bohmermann, un actor german de comedie premiat şi gazdă a talk-showului Neo Magazin Royale, difuzat de televiziunea ZDF, a creat tensiuni diplomatice între Turcia şi Germania, după ce în cadrul emisiunii sale de pe 31 martie l-a insultat pe Erdogan, prin recitirea unui poem la adresa sa.
Actorul, cu steagul Turciei în spate şi cu o imagine a lui Erdogan, l-a acuzat pe preşedintele turc, printre altele, că îi face plăcere să "exercite represalii asupra minorităţilor, să bată kurzii şi creştinii în timp ce urmăreşte pornografie infantilă".
Spre deosebire de plângerea depusă de Erdogan prin care acuză că a fost defăimat, investigaţia - care este bazată pe o posibilă încălcare a unei legi care sancţionează persoanele care aduc insulte aduse împotriva şefilor de stat - necesită autorizaţie din partea guvernului german. Merkel a adăugat că guvernul va înainta o propunere pentru a modifica legea.
Ambasada Turciei în Berlin a trimis duminică o solicitare Ministerului german de Externe pentru a începe urmărirea penală a comediantului.
Erdogan este cunoscut pentru intoleranţa sa la critici. Procurorii turci au deschis deja 2.000 de cazuri contra unor persoane care l-au insultat pe preşedinte după ce acesta şi-a preluat mandatul, în 2014.