• Interviu cu Excelenţa Sa, Ioan Robu, Arhiepiscopul Bisericii Catolice din România
Reporter: Excelenţă, preşedintele Traian Băsescu a făcut, săptămâna trecută o declaraţie publică în sprijinul protejării patrimoniului nostru naţional, argumentând că unde nu a reuşit să distrugă regimul comunist, reuşesc acum interesele de afaceri şi de grup. Intervenţia preşedintelui vine la puţin timp după ce aţi fost invitat la Comisia de Petiţii din Parlamentul European şi după ce şeful statului a fost în audienţă la Vatican. Credeţi că există vreo legătură între aceste evenimente?
Ioan Robu: Mă bucur că preşedintele a făcut această intervenţie pentru ocrotirea patrimoniului naţional. Era momentul să o spună şi preşedintele, însă regret că nu a făcut nicio referire la Catedrala Sfântul Iosif, care a fost şi este agresată de această clădire mamut care se construieşte în imediata ei vecinătate. Şi în cazul catedralei noastre pot afirma, la fel, că acolo unde nu s-a distrus nici sub fostul regim se distruge acum.
Reporter: Este surprinzătoare declaraţia preşedintelui, pentru că multe din agresiunile la monumentele istorice s-au făcut cu sprijinul autorităţilor locale sau centrale. Consideraţi că puteam avea un caz Catedrala, fără complicitatea autorităţilor?
Ioan Robu: Este imposibil să fi durat atâta vreme, dacă nu presupunem că treptat au devenit complice multe instituţii ale statului. Este totuşi un proiect demarat acum aproape 10 ani. Toate aprobările legate de acest proiect sunt viciate şi pot da numeroase exemple pe loc, de la PUZ-ul din 2005, la autorizaţia emisă de Primăria Sectorului 1, pentru că aşa cum a constatat Curtea Constituţională în iulie 2008 şi autorizaţia dată de primarul sectorului 1 este nulă de drept, pentru că Primăria Capitalei şi Consiliul General trebuiau să emită acea autorizaţie. Cum s-a ajuns să se dea această autorizaţie, nelegală, nu poate fi privit de noi decât prin prisma faptului că este vorba de un lung lanţ de complicităţi în autorizarea acestor lucrări. Asta a constatat de altfel şi Curtea Constituţională. Toate aprobările şi avizele au fost viciate, chiar şi concesionarea terenului de către Municipalitate firmei Millenium a fost încadrată într-un articol de lege care presupunea extinderea unei construcţii existente deja, or acolo nu exista nicio construcţie. Nu avem nicio aprobare legală în tot parcursul făcut de firma Millenium.
Reporter: Fostul primar Adriean Videanu şi alţi oficiali au afirmat totuşi mereu că autorităţile au procedat corect în acest caz
Ioan Robu: Fostul primar Adriean Videanu a fost întotdeauna pe o poziţie contrară poziţiei Bisericii, afirmând, contrar evidenţelor, că totul este legal, încercând, probabil, să se aşeze în faţa publicului ca omul care apără binele Capitalei. Domnul Videanu a spus că vorbeşte cu investitorul acestei construcţii ca să-i propună un schimb de terenuri, dar apoi nu a făcut nimic în această privinţă. Toată lumea văd că a uitat că aici, lângă Catedrală, unde s-a construit acest turn, a fost un parc public până a început această construcţie.
Nu-nţeleg de ce nu s-au aplicat legile statului în această privinţă. Ba mai mult, Municipalitatea a concesionat două terenuri pentru dezvoltarea proiectului, argumentând că trebuie extinsă o construcţie deja existentă, dar care, de fapt, nu exista la acel moment. Eu i-am solicitat în scris o audienţă preşedintelui să explic aceste lucruri, ca să fie respectate legile, dar nu am primit niciun răspuns oficial până astăzi, decât un răspuns neoficial printr-un consilier cum că preşedintele nu are rost să mă primească dacă nu are ce să-mi spună nimic în legătură cu Catedrala pentru că nu poate să facă nimic.
Reporter: Recent, şeful statului a fost în audienţă la Vatican. Cunoaşteţi dacă s-a atins şi acest subiect?
Ioan Robu: Am înţeles că s-a discutat şi acest subiect cu secretarul de stat. Că a preşedintele ar fi spus că personal nu poate să intervină în această problemă, dar alte detalii nu cunosc. De altfel, cred că a spus acest lucru că nu poate face nimic pentru că la orice solicitare ,directă sau indirectă, în care îi solicitam să intervină, preşedintele a spus că nu poate interveni în această problemă şi ne-a sfătuit să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul.
Reporter: Preşedintele nostru a anunţat că l-a invitat pe Papa Benedict al XVl-lea să efectueze o vizită anul viitor în România. Ne puteţi spune acum după aproape două săptămâni ce şanse sunt ca această vizită să se poată realiza anul viitor?
Ioan Robu: Eu am mai declarat că mi se pare că ne grăbim să vorbim de această vizită a Sfântului Părinte, atât timp cât nu există o scrisoare de invitatie din partea Arhiepiscopatului Catolic şi o alta din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ele trebuie să meargă împreună cu invitaţia preşedintelui. Din modul în care se pregătesc astfel de vizite, totuşi cred că se discută acum prea devreme ca vizita Sfântului Părinte să aibă loc anul viitor, când se împlinesc 10 ani de la precedenta vizită a Papei Ioan Paul al ll-lea.
O vizită la acest nivel se programează cu mult timp timp înainte. Dar, atât timp cât nu există un răspuns din partea Sfântului Scaun, eu nu pot să mă pronunţ.
Reporter: Aţi fost informat de intenţia preşedintelui de a-l invita pe Papa Benedict al XVl-lea la Bucureşti?
Ioan Robu: De la Cotroceni nu am aflat că s-ar pregăti o vizită la Sfântul Părinte, aflasem însă cu mai multe luni înainte de la un secretar de stat că s-ar pregăti o vizită în Italia şi că s-ar putea ca şeful statului să meargă şi la Vatican. Când a avut loc inivitaţia pentru precedenta vizită a Papei sau când foştii preşedinţi au efectuat vizite la Vatican, sigur că am fost înştiinţat. Cu fostul preşedinte Iliescu am şi fost în vizită la Sfântul Părinte atunci când România a dăruit bradul de Crăciun şi când a fost cooptat Sfântul Părinte în Academia Română.
Reporter: În ultimii ani au existat mai multe intervenţii ale Vaticanului pentru salvarea Catedralei. În cazul în care totuşi s-ar realiza această vizită, este posibil ca Papa să vină şi aici la Catedrală?
Ioan Robu: Fără doar şi poate. Nu poate fi de imaginat că în cazul unei vizite nu ar veni şi aici. Dar mă întreb unde ar privi Sfântul Părinte dacă s-ar apropria de Catedrală, la turnul mamut de lângă?!
Reporter: De mai mulţi ani se dicută de găsirea unei soluţii în acest caz, au fost chiar şi două decizii importante în sprijinul Catedralei, una a Senatului României şi declaraţia Parlamentului European de acum un an. Totuşi nu s-a întâmplat nimic între timp. Cu investitorii acestui proiect aţi discutat, aţi negociat o soluţie?
Ioan Robu: Nu, niciodată, pentru că nu avem ce negocia cu ei. Am înţeles de la avocatul nostru că nu cu mult timp în urmă ar fi fost la Bucureşti investitorul de la Millenium, domnul Ofer, şi că am fost invitat pentru negocieri pentru a găsi o soluţie în acest caz. Eu i-am cerut avocatului să-i transmită că nu avem ce negocia şi acolo s-a oprit toată istoria. Însă apoi am fost informat că Millenium a împrăştiat zvonul că noi şi cu ei ne-am pregăti pentru anumite negocieri. Lucru complet fals. Nu am negociat şi nici nu vom negocia cu reprezenţii acestei firme. De fapt, ei tot timpul, la fiecare acţiune a noastră vin şi propagă zvonuri că am purta negocieri, ceea ce este complet fals. Aşa cum am fost îndrumaţi de autorităţi, mergem pe calea Justiţiei, asta neexcluzând însă contacte cu alte foruri din ţară şi din Uniunea Europeană, continuând să atragem atenţia asupra pericolului în care se află Catedrala şi să sensibilizăm aceste foruri ca acest caz să fie judecat la rece, în cadrul legilor în vigoare. Aici se înscrie şi vizita pe care am făcut-o pe 11 septembrie la Bruxelles, când am susţinut în Plenul Comisiei de Petiţii poziţia noastră privind pericolul în care se află Catedrala, agresată de atâţia ani de această construcţie oribilă, a cărei edificare s-a realizat prin încălcarea normelor legale.
Reporter: În ce stadiu se află acţiunea în instanţă?
Ioan Robu: În Justiţie ne aflăm încă în faza procesului pe fond, care trenează din 2006, din cauza multiplelor strămutări. Cei de Millenium au cerut în repetate rânduri strămutarea procesului, după care au încercat să acrediteze că noi am cerut strămutarea. La fel şi cu ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, a fost o modalitate prin care au încercat suspendarea judecăţii pe fond. Pentru noi este limpede că firma Millenium urmăreşte să nu aibă loc procesul pe fond ca ei să poată finaliza construcţia şi apoi să ne pună în faţa faptului împlinit. Acum observ că şi primarul Chiliman încearcă să-i ajute în proces ca să termine clădirea, după ce în campanie declara că modul în care a fost realizată concesiunea terenului către Millenium de către Municipalitate a încălcat legea.
Între timp, avem şi raportul privind riscul seismic la care este expusă Catedrala, raport realizat de experţi italieni şi care confirmă temerile inginerului Necula şi ale fostului ministru al lucrărilor publice, Nicolae Noica. Experţii italieni confirmă faptul că în cazul unui cutremur catedrala noastră va suferi enorm din cauza acestei constucţii mamut, existând chiar un risc ridicat să se prăbuşească.
Mai este un lucru care mă nelinişteşte, uitându-mă la cazul Bisericii Armeneşti, care este în continuare afecatată de o construcţie similară, pentru că apar mereu noi fisuri în faţa Bisericii. Acolo proprietarul construcţiei s-a schimbat în repetate rânduri şi ei nici măcar nu au cu cine să mai stea de vorbă.
Ne temem că nici noi nu vom mai avea cu cine să stăm de vorbă, după ce răul va fi fost făcut.
Recenta vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Vatican, precum şi vizita Monseniorului Ioan Robu, şeful Bisericii Catolice din România la Bruxelles, la invitaţia Comisiei de Petiţii a Parlamentului European, reaprind subiectul construcţiei de lângă Catedrala Sfântul Iosif, subiect care a dat naştere la numeroase controverse, în ultimii ani, din cauza modului în care sunt protejate monumentele istorice în România. Coincidenţa face ca şi preşedintele Traian Băsescu să facă săptămâna trecută o declaraţie publică pentru protejarea patrimoniului naţional, agresat sistematic, în ultima perioadă, de interese de afaceri şi din cauza neglijenţei noastre. În acest context, ziarul Bursa a realizat un interviu cu Excelenţa Sa, Ioan Robu, Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de marian în data de 23.09.2008, 00:28)
e limpede ca autoritatile sunt vinovate, de la Basescu, la Tariceanu si primarul Videanu. Dincolo de ilegalitatea actelor, oare mai marii nostri nu vad hidosenia aia de cladire, care nu are nicio treaba cu zona aceea istorica? cum ar fi un turn din asta in Paris sau Roma, la foro imperiale? oare chiar au murit si arhitectii in tara asta? nu mai e nimeni sa stopeze astfel de atrocitati la adresa putinelor monumente pe care le mai avem?