CCR a decis că SIIJ este constituţională în raport cu hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea Constituţională a decis marţi că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) funcţionează constituţional în raport cu hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a hotărât că reprezintă o opţiune a legiuitorului naţional de a verifica dacă reforma care a condus în România la înfiinţarea unei secţii specializate, informează news.ro.

Instanţele naţionale nu pot fi puse în situaţia de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări din MCV, mai arată Curtea Constituţională. Prin urmare, CCR a respins două excepţii de neconstituţionalitate formulate în legătură cu Legea 303/2004 privind organizarea judiciară şi a respins, ca inadmisibilă, o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la ordonanţa de urgenţă a Guvernului 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

"În legătură cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.88 ind.1 - ind.9 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, Curtea precizează următoarele:

Având în vedere că la termenul de 20 mai 2021, când a avut loc dezbaterea în şedinţa publică din faţa Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - procurorul general al României, în calitate de parte în dosar, cât şi procurorul de şedinţă au solicitat ca, în analiza de constituţionalitate pe care o efectuează, Curtea să ţină seama de Hotărârea din 18 mai 2021, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-355/19, considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudenţial sub aspectul constatării incidenţei Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituţionalitate şi, implicit, a încălcării art.148 din Constituţie, Curtea a analizat cererea astfel formulată şi a constatat următoarele:

Din perspectiva controlului de constituţionalitate, Hotărârea C.J.U.E. nu aduce elemente de noutate nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 şi rapoartele M.C.V. întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, aşa cum o făcuse în prealabil şi instanţa constituţională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 şi caracterul de recomandare al rapoartelor M.C.V., şi nici cu privire la conţinutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credinţă cu Comisia Europeană "pentru a surmonta [...] dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referinţă menţionate".

Prin urmare, Curtea şi-a menţinut jurisprudenţa anterioară şi a constatat că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituţionalitate realizat prin raportare la art.148 din Constituţie - Decizia 2006/928 -, prin dispoziţiile şi obiectivele pe care le impune, nu are relevanţă constituţională, întrucât nu complineşte o lacună a Legii fundamentale şi nici nu stabileşte un standard mai ridicat de protecţie decât normele constituţionale în vigoare.

Cu privire la reglementările referitoare la înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin Hotărârea din 18 mai 2021, C.J.U.E. a stabilit că, pentru ca acestea să respecte dreptul Uniunii, trebuie: (i) să fie justificate de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei, (ii) să fie însoţită de garanţii specifice care să înlăture orice risc care să aducă atingere independenţei judecătorilor şi procurorilor şi (iii) în cadrul procedurii de investigare, judecătorii şi procurorii să beneficieze de dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, de prezumţia de nevinovăţie şi de dreptul la apărare.

Având în vedere cele trei aspecte asupra cărora s-a pronunţat C.J.U.E., care decurg din dreptul Uniunii şi în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE, Curtea Constituţională a analizat în ce măsură principiul statului de drept, care are consacrare expresă în dreptul naţional, în art.1 alin.(3) din Constituţia României, este afectat prin reglementările care guvernează înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi a constatat că acestea reprezintă o opţiune a legiuitorului naţional şi îndeplinesc garanţiile stipulate în Hotărârea C.J.U.E., în acord cu prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) şi în art.21 alin.(1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi, implicit, în acord cu prevederile art.2 şi art.19 alin.(1) TUE.

Referitor la competenţa instanţei de judecată cu privire la interpretarea şi aplicarea dreptului european, Curtea a reţinut, în primul rând, că o instanţă

judecătorească are competenţa să analizeze conformitatea unei dispoziţii din "legile interne" cu dispoziţiile de drept european prin prisma art.148 din Constituţie şi, în cazul în care constată contrarietatea, are competenţa să aplice cu prioritate dispoziţiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetăţenilor. În toate cazurile, prin noţiunea de "legi interne", Constituţia are în vedere exclusiv legislaţia infraconstituţională. Legea fundamentală îşi prezervă poziţia ierarhic superioară în virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentală, art.148 neatribuind dreptului Uniunii prioritate de aplicare faţă de Constituţia României, astfel că o instanţă judecătorească nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziţii din "legile interne", constatate ca fiind constituţională printr-o decizie a Curţii Constituţionale, cu dispoziţiile de drept european prin prisma art.148 din Constituţie.

În al doilea rând, Curtea a constatat că C.J.U.E., declarând caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, a limitat efectele acesteia dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, a stabilit că obligaţiile ce rezultă din decizie cad în sarcina autorităţilor române competente să colaboreze instituţional cu Comisia Europeană (par.177 din hotărâre), deci în sarcina instituţiilor politice, Parlamentul şi Guvernul României, şi, pe de altă parte, că obligaţiile se exercită în temeiul principiului colaborării loiale, prevăzut de art.4 TUE. Din ambele perspective, obligaţiile nu pot incumba instanţelor de judecată, organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituţie politică a Uniunii Europene.

În al treilea rând, Curtea a constatat că dispozitivul Hotărârii C.J.U.E., potrivit căruia o instanţă de judecată "este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziţie naţională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 şi pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE" nu are niciun temei în Constituţia României, întrucât art.148 din Constituţie consacră prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Or, rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conţinutul şi efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european pe care instanţa de judecată să le aplice cu prioritate înlăturând norma naţională.

Aşa fiind, judecătorul naţional nu poate fi pus în situaţia de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislaţiei naţionale, declarată conformă Constituţiei naţionale de către Curtea Constituţională, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislaţia internă.

În concluzie, întrucât Hotărârea din 18 mai 2021, pronunţată de C.J.U.E. în cauza C-355/19, nu poate fi considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudenţial sub aspectul constatării incidenţei Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituţionalitate şi, implicit, a încălcării art.148 din Constituţie, Curtea Constituţională a decis:

1. Cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.88 ind.1 alin.(1)-(5), ale art.88 ind.2 - ind.7, ale art.88 ind.8 alin.(1) lit.a)-c) şi e) şi alin.(2), precum şi ale art.88 ind.9 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate;

2. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.88 ind.1 alin.(6) art.88 ind.8 alin.(1) lit.d) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară;

3. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", arată comunicatul de presă de marţi al CCR.

Pe 18 mai, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, marţi, în legătură cu Secţia specială, că revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înfiinţarea unei secţii specializate şi normele privind numirea procurorilor încadraţi în această secţie nu sunt de natură să facă secţia menţionată permeabilă la influenţe exterioare.