CCR: "Proiectul de revizuire a Constituţiei conţine 25 de elemente de neconstituţionalitate"

A.S.
Ziarul BURSA #Politică #Legislatie / 17 februarie 2014

"Proiectul de revizuire a Constituţiei conţine 25 de elemente de neconstituţionalitate"

Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au găsit 25 de elemente de neconstituţionalitate în proiectul de revizuire a Constituţiei, potrivit unor surse din cadrul instituţiei, citate de presă.

Aceştia au dat votul în legătură cu decizia Curţii, urmând să fie redactată minuta care va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.

Curtea Constituţională a început vineri dezbaterea proiectului de modificare a Constituţiei.

La finalul reuniunii de sâmbătă, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, declara că fuseseră analizate primele 102 articole, fiind găsite elemente de neconstituţionalitate la aproximativ zece articole.

"Până aici (n.r. la articolul 102) au fost articole care au fost găsite în contradicţie cu articolul 152, alineatul 2 din Constituţie, care nu pot fi revizuite, pentru că încalcă sau afectează drepturile fundamentale", a delcarat domnia sa.

Articolul 152 al Constituţiei, referitor la "limitele revizuirii", stabileşte, la alineatul 2, că "nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora".

Întrebat câte articole au fost găsite neconstituţionale, Augustin Zegrean a răspuns: "Nu le-am numărat. Cred că sunt vreo zece. Pot să fie zece sau mai puţine, undeva pe acolo".

Preşedintele CCR a mai arătat că au fost articole analizate pentru care judecătorii Curţii au făcut recomandări de rescriere, de recorelare a textelor şi de înlocuire a unor expresii din texte.

"Noi am considerat că textele trebuie să fie conforme atât cu Constituţia şi limitele prevăzute de Constituţie, cât şi cu principiile dreptului constituţional, principiile statului de drept", a precizat Zegrean.

Întrebat despre alineatul din proiectul de revizuire a Constituţiei care prevede ca un parlamentar să îşi piardă mandatul dacă demisionează din partidul din partea căruia a fost ales articol care ar fi neconstituţional, Augustin Zegrean a declarat că actuala Constituţie prevede că mandatul imperativ este nul. "Nu au modificat şi acest articol, deci consecinţa, concluzia o trageţi dumneavoastră", a afirmat judecătorul.

Potrivit unor surse din CCR, la modificările de la articolele 3 (Teritoriul), 23 (Libertatea individuală) şi 28 (Secretul corespondenţei) ar exista probleme de neconstituţionalitate, în urma analizei judecătorilor Curţii.

În plus, articolul care prevede că preşedintele nu poate refuza numirile de miniştri din partea premierului va cuprinde recomandările judecătorilor Curţii Constituţionale, întrucât există o lege care stipulează foarte clar în ce condiţii o persoană nu poate fi numită ministru, au menţionat aceleaşi surse.

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, anunţa, în 4 februarie, finalizarea textului iniţiativei de modificare a Legii fundamentale, ca urmare a reanalizării documentului.

Antonescu preciza că textul proiectului, de revizuire a Constituţiei este înaintat Guvernului pentru a fi transmis Comisiei de la Veneţia, iar în paralel este înaintat Curţii Constituţionale.

"Principala noutate faţă de proiectul iniţial: mi se pare că am făcut un pas înainte în a diferenţia la nivel constituţional de această dată, sau deocamdată, atribuţiile celor două Camere, în funcţie de aplicarea celor două meniri ale unui Parlament: legiferare şi control. Legiferarea direcţionată majoritar pe Camera Deputaţilor, controlul pe Senat", declara domnia sa.

Uniunea Social Democrată (USD) a precizat, sâmbătă, că reprezentanţii săi în comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei vor vota în favoarea rectificării proiectului, în sensul celor ce vor fi indicate de judecătorii Curţii Constituţionale.

"Având în vedere declaraţiile preşedintelui Curţii Constituţionale a României, domnul Augustin Zegrean, privind problemele de constituţionalitate ale proiectului de lege pentru revizuirea Constituţiei, Uniunea Social Democrată precizează că reprezentanţii săi în comisia parlamentară de revizuire vor susţine şi vor vota în favoarea rectificării proiectului în sensul celor ce vor fi indicate de judecătorii Curţii", se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al PSD.

USD consideră că este "esenţial" ca proiectul de revizuire a legii fundamentale să întrunească, înainte de votul final din Parlament, toate condiţiile şi standardele pe care Curtea Constituţională sau Comisia de la Veneţia le formulează.

"În acest fel, se poate obţine un larg consens politic şi social, necesar adoptării unui document de o asemenea importanţă", se mai arată în comunicat.

În replică, deputatul PNL Alina Gorghiu, membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei, a scris, duminică, pe blogul său, că anunţul USD ar fi corect pe fond, dacă nu ar fi "prematur şi uşor infantil". "Augustin Zegrean s-a exprimat la modul general - că sunt articole care trebuie rescrise, modificate etc., dar nu le-a enumerat şi nici n-a precizat care sunt acele modificări. În fine, de dragul de a da comunicate în numele USD, ne mai şi grăbim şi folosim ca materie primă truisme pe bandă rulantă", susţine domnia sa, care aminteşte că nu există un grup parlamentar USD, "întrucât am înţeles că avem de-a face doar cu o alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb