CE, aviz pentru România şi alte 3 ţări pentru neaplicarea normelor privind deşeurile electronice

E.D.
Companii #Legislatie / 16 octombrie 2014

Comisia Europeană cere Spaniei, Letoniei, Poloniei şi României să pună în aplicare normele UE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, informează un comunicat transmis joi de Executivul de la Bruxelles.

CE solicită insistent celor patru ţări să trimită detalii despre modul în care este transpusă în dreptul naţional legislaţia UE referitoare la deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE), o obligaţie care trebuia îndeplinită până la 14 februarie 2014.

Noua Directivă DEEE înlocuieşte şi actualizează norme mai vechi referitoare la deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Directiva menţionată vizează atât prevenirea sau reducerea impacturilor negative pe care le au asupra sănătăţii umane şi asupra mediului generarea şi gestionarea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, cât şi îmbunătăţirea eficienţei şi a impacturilor de ansamblu ale utilizării resurselor, precizează CE.

În urma nerespectării termenului limită iniţial, la 31 martie 2014 au fost trimise scrisori de punere în întârziere către Spania, Letonia, Polonia şi România. Comisia trimite acum avize motivate, iar dacă statele membre în cauză nu acţionează în termen de două luni, cazurile pot fi trimise în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb