Ce este inflaţia şi ce vrea ea?

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 6 mai 2011

Cornel Codiţă

Din ciclul, de mult consacrat, al studiilor de tipul "Ce este miliţienii şi ce vrea ei!", astăzi un cuvînt despre In-flaţie.

Musafirul acela nepoftit, dar anunţat, al economiei noastre cea de toate zilele. Prilejul nu trebuie neapărat căutat cu lumînarea, dar, dacă are cineva nevoie de unul, iaca, avem unul... Raportul BNR pe luna mai care se ocupă de tema cu pricina. Ca şi cînd n-am fi avut suficiente nenorociri pe cap, Inflaţia s-a ridicat peste 8%, aruncîndu-ne mult dincolo de standardele dictate de reglementările UE şi de specificaţiile contractuale care au făcut posibile mega împrumuturile de la FMI, respectiv UE. Dimensiunea problemei este uşor de înţeles, dacă comparăm realitatea lui 8% cu etalonul 3,5-4,1%, care reprezintă pentru BNR şi politicile sale, linia de optim.

Desigur, prima întrebare firească este: de unde ni s-a tras? Aici, documentul BNR împarte răspunsul în două tranşe. Motive "externe" şi "interne". În prima categorie, vina o poartă, în principal, propagarea directă în economia noastră (de... globalizarea bat-o vina!) a creşterilor de preţuri la petrol, în primul rînd, precum şi la alte tipuri de materii prime, materiale, componente sau servicii pe care le importăm ca să mai facem niscai producţie, pe pămîntul drag al patriei noastre! În a doua categorie, "intern", vinovaţii pentru puseul inflaţionist sunt scumpirile la produsele agricole (nu doar cele din coşul zilnic!) şi continuarea propagării în economie a efectelor măririi de TVA. Vestea bună este că alte elemente cu potenţial inflaţionist s-au abţinut să participe la balul acestei primăveri, respectiv creşteri salariale, ioc!, angajări noi, mai slab, aşa că cererea agregată a rămas sub PIB-ul potenţial. În plus, în lupta sa neînfricată cu monedele competitoare, dolarul şi euro, leul a reuşit să se întărească, fie şi cu puţin! Dar în domeniul acesta, cîtuşi de puţin, contează foarte mult! Mă rog, ar mai fi şi faptul că producătorii şi consumatorii de tutun, nu se ştie cum şi de ce, s-au pus într-un fel misterios de acord cu privire la raporturile dintre cerere şi ofertă, aşa încît nimeni nu se mai aşteaptă ca preţurile la aceste produse să mai crească, cel puţin nu pînă pe la sfîrşitul anului! Amin!

Cînd vine vorba de explicaţii, adică de ce, spre exemplu, avem creşteri de preţuri la produsele agricole, răspunsul oferit merită o discuţie, mai ales din perspectiva unui nespecialist. Raportul consideră că povestea ni s-ar trage de la "oferta internă insuficientă", care, la rîndul ei, ni se trage de la "condiţiile meteorologice nefavorabile din anul 2010", precum şi din "exis-tenţa unor disfuncţionalităţi structurale la nivelul pieţei agricole autohtone"! Ca să înţeleagă cineva dimensiunea şi hazul problemei, trebuie să adauge în ecuaţie faptul că deficitul înregistrat de "Ofertă" în competiţia ei eternă cu "Cererea" s-a produs în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, veniturile populaţiei au scăzut dramatic, cel puţin cu 25-30% prin reducerile brutale, salariale şi de pensii, prin creşterea şomajului... etc. Va să zică: cît de mică poate fi oferta, ca să fie mai mică decît o gură de furnică?!!!

Desigur, nu este treaba rapoartelor BNR să răspundă la asemenea întrebări! Responsabilii guvernamentali, de azi de ieri şi de mai alaltăieri, ar trebui să aibă insomnii, căci de dragul veniturilor grase, pe sub mînă, din contrabandă, dumping şi importurile garantate de stat, cu produse agricole, politicile Guvernelor României au pus pe butuci producţia agricolă autohtonă. Şi, ce să vezi? Cînd "întreprinzătorul străin" s-a uitat prin buzunarele românilor, tăiaţi de la salarii şi pensii, şi a adus mai puţin pe piaţă, pentru că n-avea nici un chef să rămînă cu marfa pe tarabă ori prin depozite, Economia României s-a trezit că are un deficit de ofertă care creează presiuni inflaţioniste, la o cerere care se vede tot mai greu şi la microscop!!!!! Cît despre "distorsiunile pieţei interne" cred că cineva ar trebui să scrie, cîndva, romanul acela fluviu pentru a arăta pe larg şi pe îndelete viitorimii cît de iscusiţi au fost guvernanţii şi legiuitorii României în a face ca într-o ţară cu pămînt agricol, păşuni, surse de apă, infrastructură, chiar dacă nu neapărat de nivelul "ultimul strigăt", dar totuşi, construcţii, amenajări, irigaţii etc. plus alte condiţii favorabile agriculturii, cele mai multe produse agricole care ajung pe masa cetăţeanului nostru, de la cel mai sărac, la protipendada milionarilor, să provină din import!!!

În privinţa viitorului, Raportul BNR este optimist..., mă rog, optimist bine temperat! Efectele inflaţioniste ale măririi TVA vor fi epuizate pînă la sfîrşitul anului; creşterea economică va face să crească cererea asta nenorocită care s-a băgat cu capul în pămînt; exportul are perspective să-şi revină, pe fondul relansării fie şi slabe a economiei europene; mă rog, toate bune şi frumoase, aşa că inflaţia anuală ar putea să revină aproape 5%, astfel încît marşul nostru triumfal... semi-triumfal... mă rog, tîrîş-grăpiş... către Euro să poată fi reluat, iar în 2012 să defilăm din nou cu 3,6 % inflaţie anuală! Dacă se va întîmpla sau nu minunea, rămîne de văzut!

Ceea ce am vrut eu să vă spun este, însă, cu totul şi cu totul altceva! Are legătură nu cu Inflaţia, ci cu întrebarea pe care mai mult ca sigur, pînă la acest moment, v-aţi pus-o de mai multe ori: de ce se bagă unde nu-i fierbe oala, musiu Codiţă, adică în chestiuni de economie? Răspunsul este simplu: Pentru că nu înţeleg, nici în ruptul capului, de ce aceste rapoarte, ca şi alte documente pe care BNR le pune în circulaţie publică, nu devin materia primă a discuţiilor, dezbaterilor, evaluărilor şi analizelor dintre marii specialişti în economie care să arunce o dată pentru totdeauna în deriziune prostiile şi minciunile guvernamentale, de toate culorile, cu care suntem ameţiţi de 20 de ani noi, ăştia, gorobeţii!

Opinia Cititorului ( 8 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Cauze inflatie conf rapoarte BNR: nov. 2010 = crestrea TVA la produse din tutun, preturi reglementate si servicii de telefonie, febr 2011 = cresterea cu 5% a TVA, mai 2011= cresterea substantiala a preturilor produselor alimentare. Ce mai poate fi analizat aici, la asa concluzii savante ! Poate dupa 14.05.2011 se mai schimba ceva in conditiile meteorologice nefavorabile din anul 2010 ! Amin, zic voua

    1. Daca stam stramb si judecam drept,dl M.Isarescu,inca Guvernator BNR, a facut cam ce a vrut. Inclusiv distrugerea a catorva banci autohtone solide. Impreuna cu alti finantisti de marca. Daca analizam ,in profunzime activitatea D-sale ies atatea incat ar cam trebui sa iasa la pensie anticipat. Nu-i enumeram functiile,in cadrul ocultei financiare mondiale. Acolo se pare ca se practica pe bune dublul limbaj,specific masoneriei . Asa ca nu insistam . Intrebarea din final este retorica. Desi...

    Buna intrebarea:de ce se baga unde nu-i fierbe oala, musiu Codita ?  

    Raspuns; pai cum sa nu se bage (a se citi: pai cum sa nu-i puna la punct pe ageamii de la BNR) cand dumnelalui se ia , se lupta cu mai marii finantelor mondiale (a se vedea articolele mai vechi ale lui Codita); si ce- i mai scutura musiul !!. 

    Cum bine gavareste, raspunsul este simplu:pentru ca nu intelege, nici in ruptul capului !!??. 

    Iata deci ce inseamna sa nu ia atitudine, sa nu discute / dezbata / evalueze... 

    un rau necesar marilor interese!

    Inflatia este tot o creatie economica pentru a servi unei minoritati economico-financiare 

    Punct ochit, punct lovit! Ai vazut cum au iesit din scorburi, fluturasii..

     

    Nu imi pot stavili rasul, constatand cum un numar mic de cuvinte cheie ii zgarmana direct la lingurica.  

    Rezolvarea dilemei tale e foarte simpla: pentru ca specialistii e plecati, majoritatea fara aprobarea partidului si organelor, in strainatatea imperialista iar pe aia de se mai afla pe aici nu prea ii intreaba nimeni nimic. Nu de alta, dar s-ar vedea prea de la o posta cat de gol e imparatul!t 

    1. Oare cui se adreseaza ? vorbeste singur ?. 

      Cine stie pricepe, cine nu, tot degeaba!

      In final nu o sa-ti poti stavilii plansul.... putintica rabdare fluturas !. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb