Ce mai visăm până la următoarea inspecţie a FMI?

Între două întâlniri cu Fondul Monetar Internaţional, guvernul de la Bucureşti visează frumos şi încearcă să transmită optimismul şi populaţiei. Aşa a făcut şi înainte de inspecţia încheiată ieri, care a surprins din nou, după cum era de aşteptat, autorităţile cu tema nefăcută.

Cum poate fi orientată politica fiscală după noua ţintă de deficit bugetar pentru 2009, dacă autorităţile încă nu ştiu valoarea arieratelor la nivelul bugetului general consolidat?

În condiţiile în care toate prognozele negative aproape că s-au dublat peste noapte, importanţa acestor restanţe creşte exponenţial, mai ales că marii datornici sunt firme de stat.

Ştie guvernul de ce nu-şi plătesc respectivele companii datoriile? Nu pot sau nu vor? Răspunsul, indiferent de variantă, reflectă gravele probleme structurale ale economiei, care nu permit sectorului privat să se dezvolte cu adevărat.

De ce mai aşteptăm, atunci, soluţii de la FMI? Nu s-a aflat Fondul mereu cu cel puţin un pas în urma crizei, atât la nivelul ţărilor dezvoltate, cât şi al celor emergente? Deoarece aşa-zisele soluţii de la FMI ridică responsabilitatea crizei de pe umerii autorităţilor de la Bucureşti.

Pentru România, Fondul Monetar Internaţional lucrează cu informaţii incomplete, care îi fac misiunea imposibilă. Chiar crede şeful misiunii FMI că "reforma sistemului public de salarizare" şi "măsurile de restructurare luate de guvern" vor fi suficiente pentru scăderea cheltuielilor cu salariile din sectorul public?

Oricum, scăderea anuală cu 0,5% din PIB a salariilor din sistemul public nu este de ajuns şi se întinde pe un interval prea mare. Se pare că FMI crede într-o revenire a economiei mondiale în 2010, revenire de care să beneficieze şi România.

Din păcate, aceste prognoze, ca şi cele dinaintea lor, se vor dovedi mult prea optimiste. Cum poate să crească economia României cu 0,5 - 1% în 2010, în condiţiile unei extinderi a blocajului financiar şi a creşterii explozive a necesarului de finanţare al guvernului?

Fără o reducere dramatică a fiscalităţii şi eliberarea mediului de afaceri privat din strânsoarea statului, România nu are şanse de redresare în viitorul apropiat. De ce? Pentru că vom asista la un consum accelerat al capitalului acumulat în ultimii ani, capital care reflectă structura unei economii dependentă de bani ieftini.

O creştere a producţiei în anii viitori va reflecta doar o reducere a capacităţilor neutilizate, şi nu o creştere a capitalului sau a productivităţii. Creşterea costurilor de finanţare ne va surprinde cu o structură învechită a economiei şi vom fi condamnaţi, din nou, la subdezvoltare.