CE propune un card european pentru persoanele cu dizabilităţi

F.D.
Internaţional / 6 septembrie 2023

CE propune un card european pentru persoanele cu dizabilităţi

Comisia Europeană a propus miercuri introducerea unui card european standardizat pentru dizabilităţi şi consolidarea actualului card european de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, documente ce vor fi recunoscute peste tot în Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

''Aceasta va facilita viaţa a aproximativ 87 de milioane de persoane şi a familiilor lor'', a comentat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.

''Un handicap nu trebuie să împiedice oamenii să călătorească şi să se deplaseze liber în Europa'', a adăugat ea pe platforma X (fosta Twitter).

Cardul european pentru dizabilitate va servi drept dovadă recunoscută a dizabilităţii în întreaga UE, oferind acces egal la condiţii speciale şi tratament preferenţial în serviciile publice şi private, inclusiv, de exemplu, la transport, evenimente culturale, muzee, centre de agrement şi sportive sau parcuri de distracţii. Cardul va fi emis de autorităţile naţionale abilitate şi va completa cardurile sau certificatele naţionale existente.

Propunerea de directivă doreşte de asemenea să consolideze cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.

În prezent, pentru numeroase persoane cu dizabilităţi, transportul cu autoturismul privat rămâne cea mai bună sau singura posibilitate pentru a călători sau a se deplasa în mod independent, asigurându-le autonomia. Îmbunătăţirile propuse pentru actualul card european de parcare vor permite persoanelor cu dizabilităţi să aibă acces la aceleaşi drepturi de parcare disponibile în alt stat membru. Acesta va avea un format comun obligatoriu, va fi dotat cu dispozitive de securitate împotriva fraudei şi falsificării, va înlocui cardurile naţionale de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi şi va fi recunoscut în întreaga UE.

Pentru a promova uşurinţa utilizării şi a reduce sarcina administrativă, directiva propusă va impune statelor membre, să furnizeze cardurile atât în versiune fizică, cât şi în versiune digitală, să pună la dispoziţia publicului, în formate accesibile, condiţiile şi normele de eliberare sau de retragere a cardurilor şi să se asigure că prestatorii de servicii oferă informaţii privind condiţiile speciale şi tratamentul preferenţial pentru persoanele cu dizabilităţi în formate accesibile.

Pentru a garanta conformitatea, statele membre trebuie să se asigure că persoanele cu dizabilităţi, organizaţiile lor reprezentative şi organismele publice relevante pot lua măsuri în temeiul legislaţiei naţionale, dacă este necesar. După transpunerea directivei în legislaţia naţională, statelor membre li se solicită să impună amenzi şi măsuri corective în cazul unor încălcări.

Propunerea Comisiei Europene urmează să fie discutată de către Parlamentul European şi Consiliul UE şi prevede că, după adoptare, statele membre vor avea la dispoziţie 18 luni pentru a transpune dispoziţiile directivei în legislaţia naţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb