Cea mai mare parte din bugetul Ministerului Sănătăţii ajunge la spitale

Andreea Ştefan
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 septembrie 2006

Cea mai mare parte din contribuţiile la bugetul Ministerului Sănătăţii este adusă de asigurările de sănătate, în proporţie de 73,3%, în timp ce de la bugetul de stat, sănătatea nu primeşte decât 18,2%. În aceste condiţii, Guvernul a promis că va aloca sănătăţii 3,4% din PIB.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Publice, Vlad Iliescu, spune că, până acum, costurile din sănătate au putut fi ţinute în frâu datorită nivelului scăzut al investiţiilor şi prin sacrificarea salariilor personalului medical din unităţile sanitare de stat. Domnia sa susţine că cea mai mare parte din bugetul Ministerului se duce către spitale şi medicaţia necesară acestora. Deşi le sunt alocate din ce în ce mai multe fonduri, spitalele româneşti se descurcă tot mai greu. Astfel, una dintre principalele preocupări ale specialiştilor o constituie găsirea unor soluţii care să eficientizeze sistemul de sănătate. În acest scop, reprezentanţii Forum Invest au organizat, ieri, conferinţa cu tema "Politici şi Mecanisme de Business în Sistemul de Sănătate din Europa Centrală şi de Sud-Est". Printre invitaţi s-au numărat secretarul general al Asociaţiei Medicale Mondiale, Otmar Kloiber, Expertul Naţional în Strategie de Sănătate din cadrul Comisiei Europene, Guri Kjaeserud, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Mircea Cinteză. Aceştia au venit cu propriile expuneri privitoare la găsirea unor soluţii de finanţare a sistemului de sănătate.

Preşedintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României, Dan Sabău, spune că reforma din domeniu nu trebuie privită ca un proces încheiat, ci ca o reformă permanentă, care să îmbunătăţească în mod continuu acest sistem. Majoritatea participanţilor la conferinţă au căzut de acord că cea mai bună soluţie pentru sistemul de sănătate este parteneriatul public-privat.

Dan Sabău a precizat că obiectivele pe termen lung în ceea ce priveşte sănătatea vizează creşterea bazei de impozitare, prin existenţa unor locuri de muncă cu asigurări obligatorii de sănătate, creşterea procentului alocat din PIB acestui sector, dar mai ales corelarea asigurărilor obligatorii cu cele voluntare. În prezent, 35% din populaţia totală cere asigurări private de sănătate.

Secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Vlad Iliescu, a subliniat importanţa contribuţiei aduse de capitalul privat la reforma sănătăţii din România.

O soluţie propusă de reprezentanţii Băncii Mondiale pentru România, în vederea scăderii costurilor foarte mari generate de unităţile spitaliceşti, este aceea a corporatizării spitalelor, cu posibilitatea menţinerii lor în proprietate publică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb