Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata a 345,000 de euro drept despăgubiri unor victime şi urmaşi ai victimelor Revoluţiei din 1989, din cauza întârzierii anchetei în aceste cazuri.
Potrivit deciziei, este vorba despre 23 de persoane, fie răniţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, fie urmaşi ai victimelor Revoluţiei, care au dat statul român în judecată la Curtea de la Strasbourg, pentru întârzierile în anchetele privind responsabilii de aceste fapte.
Cele 23 de persoane au reclamat faptul că autorităţile române nu au efectuat, într-un interval rezonabil, o anchetă eficientă privind evenimentele din decembrie 1989 din Bucureşti, Slobozia, Târgovişte şi Reşiţa.
Ei au susţinut că a fost încălcat Articolul 2 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, care prevede că "dreptul fiecărei persoane la viaţă trebuie protejat prin lege" şi că "nimeni nu trebuie privat de viaţă în mod intenţionat".
CEDO a condamnat statul român la plata a câte 15,000 de euro fiecăruia din cei 23 de reclamanţi, conform News.ro.
1. # injustiţie
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2018, 16:38)
Să plătească T.T. pt. că EL girează STATUL DE DREPT în RO.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2018, 18:11)
Romănii plătesc abuzurile Securității.