Oportunităţile oferite de piaţă, la 4 mai anul curent, a oferit, ieri, câştiguri de până la 60% din suma investită, dar şi pierderi. Reducerea sumei plasate în piaţă a fost înregistrată din achiziţia obiectelor din aur şi la majoritatea fondurilor mutuale de investiţii. Referitor la acest ultim plasament, fondul mutual pe acţiuni "BT Maxim" a oferit, ieri, investitorilor o creştere a economiilor lor cu 6,44%, raportat la moneda europeană, dovedindu-se a fi cel mai bun plasament financiar de profil. Însă, cel mai bun plasament financiar din piaţă l-a reprezentat acţiunile fabricantului de utilaje necesare în extracţie şi construcţii "Comelf" Bistriţa (simbol CMF la BVB). Cotaţia acţiunilor acestei societăţi, a crescut în perioada 4 mai - 5 iunie, cu 60,08% (exprimat în moneda europeană).
Indicele BET-FI (exprimat în euro) care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare tranzacţionate la BVB s-a apreciat, în ultima lună, cu 4,79%, iar BET (indicele celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB) a scăzut cu -1,02%.
Randamente reduse au oferit şi dobânzile bancare. Câştig maxim de 2,57% (expimat în euro) peste suma iniţială, a fost obţinut, ieri, de investitorii care au ales, în urmă cu o lună, depozite în lei la "Finansbank", "Libra Bank" sau "Romanian International Bank". Iar cei care au mizat pe moneda europeană pentru a constitui depozit lunar în euro, au avut, un câştig maxim de 0,33% din suma depusă, dacă au ales "Libra Bank".
Mai puţin inspirate au fost persoanele care au achiziţionat, în urmă cu o lună, obiecte din aur. Valoarea acestui metal s-a depreciat, în perioada analizată, cu -1,02%, determinând, astfel, diminuarea sumei investite. În schimb, persoanele care au fost mai puţin încrezătoare în oportunităţile oferite de piaţă, preferând să păstreze banii "la ciorap", au înregistrat, ieri, un randament de doar 1,96 procente.