Cu o apreciere de 32,3% raportată la moneda euro, în perioada 11-18 iulie, acţiunile producătorului de armături pentru instalaţii "Armătura" (ARM) reprezintă titlurile cu cea mai bună rentabilitate de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în condiţiile în care nu au fost tranzacţii pe acest emitent în intervalul 4-12 iulie.
Pe 13,14 şi 17 iulie, SAI Swiss Capital Asset Management a raportat cumpărări de pachete la "Armătura", totalizând 65.272 lei. Din aprilie până în iunie, fondul Active Dinamic, administrat tot de SAI Swiss Capital, a achiziţionat titluri ARM, în valoare totală de 30.706 lei.
La finalul anului trecut, Hric Beteiligungs Gmbh avea 26% din "Armătura", iar Tridelta Heal Beteiligungsgesellschaft, un pachet de 16,75%.
La finalul lui 2012, Swiss Capital a raportat o deţinere de 10,52% din companie.
Brokerii de la BRK Financial Group pun creşterea acţiunilor ARM pe seama lichidităţii scăzute a emitentului. Aceştia ne-au transmis: "Din punctul nostru de vedere, aprecierea accentuată a cotaţiei Armătura din ultima perioadă a fost posibilă şi datorită unei lichidităţi istorice limitate a titlurilor, fapt care denotă un număr mic de participanţi la piaţă".
De asemenea, echipa BRK Financial Group mai vede poziţia geografică a societăţii drept o posibilă explicaţie pentru atractivitatea societăţii. Brokerii au adăugat: "Cu toate că situaţia financiară a societăţii pare dificilă, cu capitaluri proprii negative, poziţionarea geografică a firmei într-o zonă «fierbinte» a oraşului, de reconversie, din zonă industrială, în zonă «office» şi comercială, poate explica interesul ridicat asupra activelor societăţii".
În primul trimestru din 2017, societatea a înregistrat o pierdere de 893.694 lei, mai mare decât cea din perioada similară a anului 2016, de 507.833 lei. De asemenea şi în anul 2016, Armătura a suferit o pierdere de 2,9 milioane lei.
Pe data de 18 iulie, acţiunile ARM au crescut cu 15%, în contextul unui rulaj de 38.819 titluri, în apropierea mediei celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 37.150 de unităţi.
Ieri, la ora 16:00, titlurile producătorului de armături crescuseră cu 1,45%, fiind transferate 15.000 de acţiuni.
Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor Boromir (SPCU), care au urcat cu 13,88%, în perioada menţionată, iar poziţia a treia a fost ocupată de titlurile EL.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii listate la BVB a urcat, în perioada 11--18 iulie, cu 0,86%, reprezentând indicele cu cel mai bun randament dintre cei analizaţi, raportat la moneda euro.
Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţia au avut-o, din nou, acţiunile Electrica (EL), care s-au apreciat cu 6,98%, în intervalul de timp menţionat.
Pe data de 18 iulie, titlurile companiei ce operează în sectorul serviciilor energetice s-au apreciat cu 0,14%, în contextul unui rulaj de 313.112 titluri, de peste trei ori mai mare faţă de media celor 20 de zile anteriore, de aproape 96.000 de unităţi, dar inferior celui de luni, 17 iulie, de peste 750.000 de acţiuni.
Ponderea titlurilor societăţii în cel mai important indice al pieţei autohtone este de 6,81%.
Din punct de vedere tehnic, indicele BET se găseşte pe un trend ascendent pe termen scurt (în general, termenul scurt este asociat cu un orizont de timp de sub trei săptămâni).
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,13% în perioada 11-18 iulie, reprezentând indicele cu cea mai scăzută rentabilitate dintre cei analizaţi, în perioada de timp menţionată, raportat la moneda euro.
Din componenţa sa, cea mai bună evoluţie au avut-o, acţiunile SIF Transilvania (SIF3), al căror preţ s-a apreciat cu 0,99%, în intervalul de timp analizat.
Marţi, 18 iulie, cotaţia titlurilor SIF3 a crescut cu 0,4%, în contextul în care s-a înregistrat un rulaj de 210.715 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare de aproape 720.000 de unităţi.
Ponderea titlurilor SIF3 în BET-FI este de 8,85%, cea mai mică dintre toţi constituenţii indicelui.
Din perspectivă tehnică, pe termen scurt, indicele societăţilor de investiţii financiare se află în consolidare.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, s--a apreciat cu 0,85%, în perioada 11-18 iulie, raportat la moneda euro.
Ca şi în cazul indicelui BET, cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui extins, în intervalul de timp menţionat, au avut-o acţiunile EL.
Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 10-17 iulie, este condus de titlurile Active Dinamic, cu o apreciere de 1,58%.
Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat BT Index Austria ATX, ce a înregistrat o creştere de 1,44%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET Index, care s-au apreciat cu 1,39%.
Cel mai bun randament la depozite bancare, în intervalul 11-18 iulie, a fost, pentru cele în lei, de 0,23%, la Bancpost, în timp ce depozitele în euro au avut un randament de 0,02%.
Cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,76%, în intervalul de timp menţionat.
Preţul monedei digitale Bitcoin a scăzut cu 0,77%, în perioada 11-18 iulie.
Ieri, în jurul orei 14:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 2.053 euro (aproximativ 9.378 lei, la cursul de schimb de miercuri, de 4,568 lei, pentru un euro), potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume).
Conform site-ului "coinmarketcap.com", ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproximativ 33,72 miliarde de euro.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.