CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 11-18 MAI BET-FI, cea mai mare creştere dintre principalii indici ai BVB

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 22 mai 2017

BET-FI, cea mai mare creştere dintre principalii indici ai BVB

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus "Fondul Proprietatea" (FP) s-a apreciat cu 0,62%, în perioada 11-18 mai, raportat la moneda euro, devansând creşterile celorlaţi indici importanţi ai "Bursei de Valori Bucureşti" (BVB).

Aprecierea indicelui a fost influenţată, în principal, de evoluţia acţiunilor "Fondul Proprietatea" (FP), titlurile cu cea mai mare pondere în indice, de 30,24%. Acestea au avut cea importantă crştere din componenţa indicelui, de 1,17%, în perioada menţionată.

Conform informaţiilor transmise "Bursei de Valori Bucureşti", "Fondul Proprietatea" a obţinut un rezultat global pozitiv de 368,3 milioane lei, în primele trei luni din acest an, după o pierdere de 616,5 milioane lei, în aceeaşi perioadă a anului precedent.

În primul trimestru din 2017, societatea a vândut integral participaţia în "Oil Terminal" şi o parte din deţinerea în "Banca Transilvania". Câştigul net din vânzarea acestor participaţii a fost de 6.316.210 lei reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare, de 10.781.733 lei şi valoarea netă contabilă a participaţiilor la data vânzării, de 10.576.044 lei la care se adaugă câştigul net nerealizat aferent acestor instrumente vândute, transferat din capitalurile proprii (alte elemente ale rezultatului global) în contul de profit sau pierdere, la data recunoaşterii lor, de 6.110.521 lei.

În primele trei luni din 2017, comisioanele de administrare şi management al investiţiilor includ comisionul de bază de 12,2 milioane lei (trimestrul încheiat la 31 martie 2016: 11,8 milioane Lei) şi comisionul de distribuţie de 21,8 milioane lei (trimestrul încheiat la 31 martie 2016: 0,8 milioane lei). Valoarea comisionului de distribuţie în primele trei luni din 2017 a fost mai mare comparativ cu valoarea comisionului de distribuţie din primele trei luni din 2016 datorită comisioanelor facturate în legătură cu distribuţiile efectuate în beneficiul acţionarilor în primul trimestru din 2017, respectiv prin oferta publică de răscumpărare acţiuni în cadrul celui de-al şaptelea program de răscumpărare şi returnarea de capital specială de 0,05 lei pe acţiune a cărei plată a început în data de 27 martie 2017.

Pe 16 mai, "Franklin Templeton" a anunţat că Fondul Proprietatea a demarat o procedură competitivă ce poate conduce la posibile vânzări ale participaţiilor Fondului în filialele Electrica (SDEE Distribuţie Muntenia Nord SA, SDEE Distribuţie Transilvania Sud SA, SDEE Distribuţie Transilvania Nord SA şi Electrica Furnizare SA).

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide douăsprezece acţiuni listate, a urcat cu 0,29%. Cea mai bună evoluţie din cadrul principalului indice al pieţei româneşti au avut-o, în perioada analizată, acţiunile companiei "MedLife" (M), care s-au apreciat cu 8,72%.

Grupul "MedLife" a înregistrat un profit net de 4,23 milioane lei, în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 15,5% comparativ cu perioada similară din 2016.

Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 146,92 milioane de lei, urcând cu 26,4% faţă de 31 martie 2016.

La 31 martie 2017, "MedLife" avea active de 481,595 milioane lei şi datorii totale de 384,565 milioane lei, din care 144,528 milioane lei datorii curente.

Consiliul Concurenţei a autorizat marţi, 16 mai, tranzacţia prin care "MedLife" preia "Anima Speciality Medical Services" şi "Anima Promovare şi Vânzări".

Indicele extins BET-XT, ce are în componenţa sa cele mai lichide 25 de acţiuni listate la BVB, s-a apreciat cu 0,31%. Ca şi în cazul indicelui BET, creşterea cea mai mare din cadrul indicelui extins au avut-o titlurile "MedLife".

Topul creşterilor de la BVB a fost condus de titlurile "Alro" (ALR), ce au avut o apreciere de 11,45%, în perioada menţionată.

Compania a înregistrat în primul trimestru din acest an un profit net de 78 milioane de lei, de aproape trei ori mai mare comparativ cu nivelul din perioada similară a anului trecut, ce a fost de 27 milioane de lei.

Cifra de afaceri a companiei s-a situat la 634 milioane de lei în primul trimestru, în creştere cu 12% faţă de perioada similară din 2016.

Rezultatul trimestrial pozitiv este explicat în principal prin tendinţa de creştere a cotaţiilor aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (LME), început în a doua parte a anului 2016.

În primele trei luni ale acestui an, veniturile din vânzările de aluminiu primar au crescut cu 9% faţă de perioada similară a anului 2016, în timp ce vânzările de aluminiu procesat au înregistrat o creştere şi mai accentuată, de 16%, în linie cu strategia companiei pe termen mediu şi lung.

"Alro" va accelera anul acesta investiţiile pentru modernizarea tehnologică şi creşterea eficienţei operaţionale, cu un buget total de 41 milioane dolari pentru 2017.

În 2016, combinatul "Alro" a trecut pe profit, după patru ani consecutivi de pierderi, afişând un profit net de 67 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a înregistrat anul trecut o uşoară scădere, la 2,1 miliarde lei.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acţiunilor "MedLife", în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile "Comelf" (CMF), cu o creştere de 5,67%.

Topul fondurilor de investiţii, în perioada 8-16 mai este condus de titlurile "Active Dinamic", cu o apreciere de 5,59%. Pe locul al doilea s-a situat "Certinvest BET-FI Index", a cărui creştere a fost de 1,48%, în timp ce titlurile "BRD Index", ce au urcat cu 1,43%, s-au situat pe poziţia a treia.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în perioada analizată, a fost pentru cele în euro, de 0,02%.

Depozitele în lei au înregistrat un randament negativ, de -0,45%.

Cotaţia aurului a crescut cu 0,99%, iar moneda naţională s-a depreciat cu 0,49% faţă de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb