CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12 - 19 APRILIE Transelectrica, printre cele mai performante acţiuni de la BVB

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 23 aprilie 2018

Transelectrica, printre cele mai performante acţiuni de la BVB

Beneficiind de un avans de 6,06%, raportat la moneda europenă, în ultima săptămână (intervalul 12 - 19 aprilie), acţiunile Transelectrica (TEL) urcă pe prima poziţie în topul aprecierilor din indicii BET şi BET-XT, în perioada avută în vedere.

Preţul titlurilor operatorului de trasport al energiei electrice s-a apreciat în toate şedinţele de tranzacţionare incluse în perioada 12 - 19 aprilie, cotaţia oscilând între două creşteri de 0,22%, înregistrate pe 12 şi 13 aprilie şi un salt de 1,32%, consemnat pe data de 16 aprilie.

De remarcat că toate aceste aprecieri ale preţului acţiunilor TEL au avut loc pe fondul unui volum redus, cel mai mare rulaj înregistrat în intrevalul menţionat, de 8.910 unităţi, ce a apărut pe data de 12 aprilie, fiind de peste trei ori mai mic faţă de media ultimei luni de tranzacţionare, de circa 30.850 de unităţi.

Astfel, avansul cotaţiei TEL din perioada menţionată a apărut pe fondul unui rulaj redus, ceea ce indică un interes scăzut din partea participanţilor pieţei pentru titlurile emitentului.

Pe data de 16 aprilie, compania informa piaţa că, pe data de 13 aprilie, membrii Consiliului de Supraveghere (CS) al societăţii l-au numit în funcţia de preşedinte provizoriu al CS pe domnul Gheorghe Olteanu.

Din punct de vedere tehnic, în ultima săptămână, cotaţia TEL a intrat pe un trend ascendent pe termen scurt, preţul acţiunii trecând peste media mobilă simplă (instrument folosit, îndeosebi, pentru identificarea tendinţei unui instrument financiar listat) de 20 de zile, ce defineşte acest orizont de timp.

Totuşi, pe termen mediu şi lung, preţul titlului se află pe o tendinţă descendentă, cotaţia TEL tranzacţionându-se sub mediile mobile simple de 50 şi 200 de zile (relevante pentru aceste termene).

În acest context, ţinând cont şi de faptul că aprecierea preţului cotaţiei din ultima săptămână a apărut pe fondul unui rulaj redus, deocamdată, asistăm la o reacţie ascendentă a cotaţiei TEL pe termen scurt, apărută în cadrul unei tendinţei descendente pe care se află preţul acţiunii pe termen mai lung.

Primul suport (nivel de preţ ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei) este situat la 22,5 lei/titlu, în timp ce rezistenţa (nivel de preţ ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) se găseşte la pragul de 25 de lei/unitate.

Joi, 19 aprilie, preţul acţiunii TEL încheia şedinţa de tranzacţionare la 23,95 de lei/unitate.

Pentru perioada 3 ianuarie 2018 - 19 aprilie 2018, cotaţia TEL a suferit o scădere de 5,3%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 30 martie, emitentul raporta, pentru anul trecut, o pierdere contabilă de 47,94 milioane de lei, aceasta fiind generată, în prinicipal, de cheltuiala stabilită în baza deciziei de impunere a ANAF nr. F-MC 439/30.06.2017, ca urmare a inspecţiei fiscale începută în anul 2011 şi finalizată în anul 2017, în sumă de 99,89 milioane de lei (cu tot cu penalităţi).

Iniţial, Transelectrica raportase, pentru 2017, un profit net de 26 milioane lei, în scădere cu aproximativ 90,29% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2016, de 272 milioane lei.

Statul Român, prin Ministerul Economiei, deţine 58,69% din titlurile operatorului de trasport al energiei electrice.

Valoarea de piaţă a companiei la BVB este de circa 1,76 miliarde de lei.

Ponderea titlurilor TEL în indicii BET şi BET-XT, care au urcat cu 0,36% şi 0,2%, în perioada 12 - 19 aprilie, este de 1,88%, respectiv 1,68%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 1,73%, în raport cu moneda euro, în intervalul menţionat.

Cea mai bună evoluţie din componenţa sa a fost avută de titlurile SIF Muntenia (SIF4), ce au avut o creştere de 2,93%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 19 aprilie, preţul acţiunilor SIF4 scădea cu 4,69%, pe fondul unui volum de circa 207.885 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 66.800 de unităţi.

Clasamentul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti este condus de acţiunile Compa (CMP), cu un avans de 7,61%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 19 aprilie, preţul acţiunii CMP urca cu 3,09%, pe fondul unui rulaj de 76.188 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 26.500 de unităţi.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc titlurile Cemacon (CEON), cu o creştere de 7,56%, podiumul acestei ierarhii fiind completat de acţiunile Condmag (COMI), care au avut un salt de 6,09%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 11 - 18 aprilie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, cu un randament de 2,15%.

Pe poziţia a doua a acestui clasament se află Active Dinamic cu o creştere de 2,09%, locul al treilea fiind ocupat de titlurile BRD Index, cu o rentabilitate de 1,37%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,09%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a crescut, în intervalul 12 - 19 aprilie, cu 0,08%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,12%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 4,43%, în intervalul 12 ­- 19 aprilie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 12:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 8.340 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 141,64 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb