CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 IANUARIE - 14 FEBRUARIE 2014 Acţiunile Cemacon - câştig de peste 38%, într-o lună

A.S.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 18 februarie 2014

Acţiunile Cemacon - câştig de peste 38%, într-o lună

Acţiunile "Cemacon" ar fi adus investitorilor, în perioada 14 ianuarie - 14 februarie, un câştig de 38,65%, raportat la moneda europeană. Creşterea acţiunilor s-a datorat intrării fondului de investiţii Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief în acţionariatul Cemacon, prin preluarea unei creanţe de 12 milioane euro pe care BCR o avea asupra companiei.

Adrian Ormenişan, director de tranzacţionare la "SSIF Broker", a declarat: "Evoluţia spectaculoasă a titlului Cemacon Zalău este strâns legată de reuşita acţionarilor societăţii de a ajunge la un acord cu BCR cu privire la restructurarea unui pachet de credite contractat de către societate la finele anului 2013. Scânteia care a accelerat aprecierea cotaţiei cu peste 50% în ultima săptămână a fost externalizarea de către BCR a 12 milioane de euro din datoria Cemacon către un fond olandez de investiţii şi conversia creanţei în acţiuni. Acest comunicat împreună cu rezultatele financiare preliminare prezintă un potenţial de creştere al business-ului Cemacon, fapt ce va transforma aceasta acţiune oarecum anonimă pentru speculatori într-un titlu frecvent tranzacţionat de aceştia. Consider că evoluţia cursului acţiunii va fi strâns corelată de rezultatele financiare ale societăţi şi eventualele comunicate ale acesteia cu privire la acordul de restructurare semnat cu BCR".

"Cemacon" SA prezintă o "evoluţie destul de bună", potrivit lui Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest", care consideră că evoluţia acesteia din ultimele două săptămâni are şi un fond speculativ, datorită raportărilor din piaţă privind cumpărările. Domnia sa ne-a mai precizat: "Persoanele care tot cumpără fiind şi < insideri > influenţează creşterea preţului, iar prin oferta publică de cumpărare s-a realizat o clarificare a acţionariatului, devenind interesantă pentru investitori. Probabil că < SSIF Broker > împreună cu celelalte persoane cu care acţionează concertat, are de gând să facă din Cemacon o companie foarte profitabilă".

Pe locul doi în top acţiuni se situează Bermas, cu aprecieri de peste 25%, iar pe locul trei - "Impact", cu creşteri de peste 22%.

Acţiunile Impact cresc în această perioadă, în opinia brokerilor, datorită achiziţiilor omului de afaceri Gheorghe Iaciu, care a ajuns, la cea mai recentă raportare, la o deţinere de 44%.

Indicele BET-FI, care arată evoluţia SIF-urilor şi a Fondului Proprietatea, a încheiat perioada analizată cu o depreciere de 1,56%.

BET, indicele celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 1,09%, raportat la moneda euro, în timp ce BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la BVB, inclusiv SIF-urile, a scăzut cu 1,25%.

Pe segmentul fonduri de investiţii, cea mai mare creştere în intervalul analizat a fost raportată de FDI Audas Piscator, ale cărui unităţi au urcat cu 5,92%, faţă de euro. Topul fondurilor a fost completat de Active Dinamic (1,45%) şi BT Obligaţiuni (1,38%).

Depozitele bancare în euro ar fi avut cel mai bun randament, în perioada 14 ianuarie - 14 februarie 2014, la "Marfin Bank" (0,23%), în timp ce depozitele în moneda naţională au consemnat creşteri de 1,36%, la MKB Nexte Bank. Leul s-a apreciat cu 1% faţă de euro, în perioada analizată. În perioada 14 ianuarie -14 februarie, cotaţia aurului a crescut cu 4,65% faţă de moneda europeană, potrivit datelor ziarului BURSA. Analiştii susţin că evoluţia metalului preţios este în creştere în contextul slăbirii dolarului american.

BUNDESBANK:

"Turbulenţele din pieţele emergente - impact limitat asupra redresării economiei mondiale"

Turbulenţele înregistrate pe pieţele emergente de la începutul anului sunt insuficiente pentru a pune în pericol redresarea economiei mondiale, care s-ar putea consolida în 2014, potrivit unui raport al Băncii Centrale a Germaniei, Bundesbank, publicat ieri, transmite Reuters, citat de Agerpres. Pentru a ajuta la stabilizarea pieţelor financiare din zona euro, Banca Germaniei a anunţat că este deschisă la ajustări ale sumelor de bani cheltuite de BCE prin programul de achiziţionare de obligaţiuni şi care acum trebuie înapoiate instituţiei.

Monedele din Turcia, Africa de Sud, Ungaria şi Rusia s-au depreciat semnificativ în ultima lună, înainte de a se redresa uşor, după ce băncile centrale au majorat ratele dobânzilor sau au intervenit direct pe pieţele valutare. "Chiar dacă turbulenţele vor încetini creşterea economiilor emergente, nu va fi afectată considerabil redresarea economiei mondiale", se arată în raportul Bundesbank. De asemenea, instituţia apreciază că avansul economiei Germaniei s-a îmbunătăţit considerabil în ultimul trimestru din 2013 şi în primele trei luni din acest an. Bundesbank consideră că zona euro, dacă va depăşi efectele crizei datoriilor, se va redresa gradual. Creşterea economiei Germaniei în trimestrul patru din 2013 a depăşit estimările analiştilor, datorită majorării exporturilor şi a investiţiilor, datele sugerând că cea mai mare economie europeană va înregistra şi în acest an un avans solid.

Creşterea Produsului Intern Brut al Germaniei s-a accelerat în perioada octombrie-decembrie 2013 la 0,4%, după un avans de 0,3% în trimestrul trei, a anunţat vineri Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Analiştii se aşteptau la o expansiune de 0,3% în ultimele trei luni din 2013. Luna trecută, Destatis estima că PIB-ul Germaniei a crescut în trimestrul patru din 2013 cu doar 0,25%. De asemenea, Oficiul Federal de Statistică a anunţat că Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat anul trecut un avans de 0,4%, cel mai lent ritm de creştere din ultimii patru ani. În 2012, PIB-ul Germaniei a urcat cu 0,7%. (A.G.)

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si achizitiona si nu se mai oprea! Dar pana cand? Si de ce? Sa vezi cum pierderile cresc an de an cu toata strategia pe termen scurt si mediu a IMPact-ului? Cand totul se bazeaza la IM[Pact pe MINCIUNA? Pe acte false/fictive? KPMG, ACTIONEAZA! Si afara ploua, ploua/Si-i trecut de ora noua/Noi vorbim cu mare arta/Despre una despre alta/Si nu stiu de ce anume nu va pot spune pe nume/Insa in privirea noastra/NU E LOC DE DUMNEAVOASTRA!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9756
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7452
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2915
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0219
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb