CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 18-25 APRILIE Avansul "Turbomecanica" a urcat la 17,54%

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 27 aprilie 2016

Avansul "Turbomecanica" a urcat la 17,54%

Avansul acţiunilor "Turbomecanica" (TBM) a crescut la 17,54%, în perioada 18-25 aprilie, raportat la euro, acesta fiind cel mai mare randament de la Bursa de Valori Bucureşti.

Acţionarii companiei au decis, în ianuarie, să răscumpere maximum 10% din capitalul social la un preţ minim egal cu preţul din piaţă din momentul în care s-a produs achiziţia şi maxim de 0,12 lei/acţiune, urmând ca acele acţiuni să fie oferite salariaţilor pentru fidelizare. Programul de răscumpărare nu poate depăşi 18 luni.

Turbomecanica a încheiat anul trecut cu un profit de 3,64 milioane lei, comparativ cu o pierdere de 3,5 milioane lei raportată în 2014. Emitentul este furnizor de componente şi reparaţii pentru industria aeronautică şi pentru alte domenii de înalt nivel tehnologic.

Topul creşterilor de la BVB a fost completat, în perioada 18-25 aprilie, de acţiunile "Ropharma" (+7,22%) şi "Electromagnetica" (+7,13%).

Electromagnetica Bucureşti (ELMA) estimează, pentru acest an, un profit brut de 3 milioane de lei, faţă de o pierdere de 22 milioane de lei raportată anul trecut.

De asemenea, compania se aşteaptă la o scădere de 54% a veniturilor până la 182 milioane de lei, în principal din cauza scăderii încasărilor din producţia şi furnizarea de energie până la 75 milioane de lei, faţă de 287 milioane de lei în 2015.

Cheltuielile ar urma să se reducă cu 58%, până la circa 179 milioane de lei. Compania a raportat o pierdere contabilă de 22 milioane de lei anul trecut, una dintre cauze fiind şi amenda de 9 milioane de lei dată de Consiliul Concurenţei, pentru care a constituit provizion şi pe care compania a anunţat că o va contesta în instanţă. Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 165,8 mil. lei Hidroelectrica şi zece parteneri contractuali ai companiei pentru încheierea de înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa producerii şi comercializării de electricitate, prin contractele preferenţiale pe termen lung.

Principalii acţionari ai ELMA sunt Asociaţia Salariaţilor, cu 29,7% din capital şi SIF Oltenia (SIF5), cu 25,2%.

Per ansamblu, Bursa de Valori a avut o evoluţie negativă

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a scăzut cu 0,84%, în timp ce indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 0,9%, raportat la euro.

Totodată, indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a scăzut cu 1,5%.

În cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a fost reprezentată de aprecierea cu 1,09% a titlurilor OMV Petrom, în timp ce creşterea ELMA a fost cea mai mare din indicele extins. În cadrul BET-FI, cea mai mică depreciere a fost cea a Fondului Proprietatea, cu 0,51%, faţă de euro, în perioada analizată.

"FDI Audas Piscator" a rămas cel mai performant, pe segmentul său, în perioada 18-25 aprilie, cu o apreciere de 4,76% raportat la moneda unică.

Topul fondurilor a fost completat de "BT Index Austria ATX", cu o creştere de 2,09%, şi "Stabilo", cu un avans de 0,17%.

Cotaţia aurului a stagnat, în timp ce moneda naţională s-a apreciat cu 0,01% faţă de euro.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb