CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 25 OCTOMBRIE - 27 NOIEMBRIE Adrian Andrici - acţionar al Impact cu 16,15%

Octavian Radu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 29 noiembrie 2013

Adrian Andrici - acţionar al Impact cu 16,15%

Compania listată la Bursă, care a crescut cel mai mult în perioada 25 octombrie - 27 noiembrie, a fost "Impact Developer&Contractor" (IMP), cotaţia IMP urcând în acest interval de timp cu 67,08%, creştere realizată pe volume mai mari decât de obicei. Astfel, pe data de 25 octombrie, preţul de închidere al acţiunii IMP a fost de 0,215 lei/unitate, iar pe 27 noiembrie, cotaţia dezvoltatorului imobiliar a urcat până la 0,3680 lei/unitate.

Printre cumpărătorii acţiunilor "Impact", în acest interval, au fost atât Gheorghe Iaciu (cel mai mare acţionar al companiei), Adrian Andrici (al doilea cel mai mare acţionar al societăţii), precum şi directorul general al "Impact", domnul Lucian Claudiu Mateescu. Numai marţi, 26 noiembrie, cele trei persoane au cumpărat 10.151.564 titluri IMP, reprezentând 5,13% din capitalul social al companiei, potrivit unor comunicate remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În urma acestor tranzacţii, Adrian Andrici a raportat Bursei de Valori Bucureşti (BVB) o deţinere de 16,15% din capitalul social al "Impact".

Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni "Estinvest", spune că actuala situaţie de pe piaţă arată că există interes pentru Impact. Domnia sa consideră că este o "luptă" pentru acumularea de cât mai multe acţiuni, atât din partea lui Gheorghe Iaciu, cât şi a lui Adrian Andrici. "Probabil că există un interes de a avea cât mai mult din Impact", ne-a mai spus domnul Murgoci.

Directorul de operaţiuni "Estinvest" consideră că, probabil, la un moment dat, acest interes pentru titlurile IMP se va reduce, lucru care ar conduce şi la corecţii asupra cotaţiei.

Din punct de vedere fundamental, ca şi date financiare, Marcel Murgoci este de părere că "Impact" nu stă foarte bine, dar apreciază că societatea deţine active importante.

Domnul Murgoci a amintit şi faptul că dezvoltatorul imobiliar a avut, pentru primele nouă luni din 2013, pierderi mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În privinţa obligaţiunilor convertibile pe care "Impact" vrea să le lanseze în 2014, Marcel Murgoci crede că acestea au rolul de a relansa compania, iar printre cei ce le vor cumpăra vor fi acţionarii societăţii.

Un alt broker din piaţă se aşteaptă ca, peste un an, titlurile IMP să ajungă la preţul de 1 leu/unitate, asta în condiţiile în care aceste acţiuni se vor mai tranzacţiona la Bursă. Potrivit acestuia, nu este exclus ca dezvoltatorul imobiliar să se delisteze.

Vlad Mănişor, director de tranzacţionare la "Goldring", ne declarase recent că este posibil ca Gheorghe Iaciu, principalul acţionar "Impact", să mai facă o ofertă publică de preluare (OPP) a companiei.

Domnul Mănişor ne-a spus, ieri, că se aşteaptă în continuare, fie la această OPP, fie ca domnul Iaciu să se înţeleagă cu o parte a acţionarilor "Impact" şi să le achiziţioneze acţiunile pe piaţa deal.

Directorul de tranzacţionare al "Goldring" ne-a declarat că dezvoltatorul imobiliar stă foarte bine din punct de vedere fundamental, că societatea deţine active valoroase, are anumite proiecte importante, "Impact" fiind o acţiune de viitor.

Potrivit domniei sale, relaxarea creditării va conduce spre mişcări pe piaţa imobiliară, lucru care va avantaja compania. "Impact este o acţiune destul de bună", ne-a mai declarat domnul Mănişor.

În privinţa emisiunii de obligaţiuni convertibile în acţiuni, directorul de tranzacţionare al "Goldring" ne-a spus că sunt şanse mari să se încheie cu succes.

Pierderile dezvoltatorului imobiliar au crescut, în primele nouă luni, cu 25%, la 20,46 milioane lei, de la 16,27 milioane lei, nivel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

EPT a crescut cu aproape 30%

În perioada 25 octombrie - 27 noiembrie, pe locul secund, din punctul de vedere al aprecierii cotaţiei, a fost producătorul de motoare, generatoare şi transformatoare electrice "Electroputere" (simbol EPT), care s-a apreciat, în perioada analizată, cu 29,53%.

În acest interval, cotaţia EPT a avut o volatilitate ridicată, lucru anticipat, în urmă cu o lună, de către Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la "Intercapital Invest".

Următoarea poziţie a clasamentului este ocupată de producătorul plăcilor, foliilor, turburilor şi profilelor din material plastic - "MJ Maillis Romania" (MJM), a cărei cotaţie s-a apreciat, în intervalul analizat, cu 24,31%.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi "Fondul Proprietatea" (FP), a crescut cu 11,97%, în perioada analizată.

Brokerii pun aprecierea BET-FI din această perioadă pe seama ofertei de răscumpărare a acţiunilor proprii demarată de FP, care, potrivit acestora, a avut efectul de a ridica preţul respectivelor acţiuni, "Fondul Proprietatea" având o pondere de 30,21% din BET-FI. Un alt motiv de creştere al BET-FI, potrivit brokerilor, este şi anunţul recent al vicepreşedintelui ASF, Mircea Ursache, potrivit căruia ar intenţiona modificarea pragului de deţinere la SIF-uri.

Indicele BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la BVB, inclusiv SIF-urile, a avansat, în aceeaşi perioadă, cu 7,37%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 4,38%.

Plasamentele în aur şi-au continuat evoluţia descendentă, în intervalul 25 octombrie - 27 noiembrie, preţul metalului galben coborând cu 5,35%. Ieri, uncia de aur se tranzacţiona în jurul preţului de 1,242 dolari, pe pieţele internaţionale.

Fondul "Certinvest BET-FI Index" a urcat, în perioada 25 octombrie - 27 noiembrie, cu 9,15%, şi a depăşit randamentele depozitelor bancare în lei (0,68%, încasate de la Credit Europe Bank) şi cele în euro (0,23%, obţinute la ATE Bank, Marfin Bank şi Piraeus România Bank).

În rândul fondurilor de investiţii, din punctul de vedere al randamentului, după fondul administrat de "Certinvest", au urmat "Raiffeisen România Acţiuni", care a crescut cu 7,76%, şi "Erste Equity România", care a progresat cu 7,66%.

În intervalul analizat, leul s-a apreciat faţă de moneda unică europeană cu 0,28%. Pe 25 octombrie, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) era de 4,4537 lei/euro, iar pe 27 noiembrie, de 4,4413 lei/euro.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. In ritmul asta ce se va intampla? Raman actionari doar ei impreuna cu mine? Nu va speriati, eu detin actiuni doar atat cat sa fiu acolo! In preajma lor! Mi-am dorit asta de mult! De prin 2007! Sigur, sunt si batai de cap! La fiecare AGA ANDRICI, ca un veritabil " kamikaze" se trezeste ca mai vrea el ceva pe Ordinea de zi dar uita sa justifice punctele noi, uita sa depuna proiecte de Hotarari(asa cum cere Regulamentul CNVM 6/2009)iar CNVM-ul nici usturoi n-a papat, nici gura...Fizicianul Mateescu s-a ajuns! Ei, si Milicin, "Vocea Romaniei" ar fi invidioas! In cateva luni, hat! a pus laba pe multe actiuni! Ma mir ca nu s-a bagat pensionara din CA, Cati! Sau Dragalasa! Ma rog, marionete doraliste dar, orisicat! OK, gata cu gluma! Este clar ce urmaresc acesti indivizi prin achizitia masiva de actiuni(in crestere). Sa vedem ce va iesi!

    pacat ca articolul Andrici-activ pe piata din 02.12.2013 este parolat!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb