CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 MAI - 27 IUNIE Începerea majorării de capital "Impact" impulsionează cotaţia

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 1 iulie 2014

Începerea majorării de capital "Impact" impulsionează cotaţia

Acţiunile "Impact Developer&Contractor" (IMP) au crescut cu 29,55%, în perioada 27 mai - 27 iunie 2014, raportat la moneda euro, reprezentând cel mai bun plasament.

Georgiana Androne, analist financiar "Tradeville", consideră că aprecierea puternică a acţiunilor Impact din ultimele două săptămâni, se datorează începerii subscrierilor pentru majorarea de capital, prin care managementul intenţionează să atragă până la 80 milioane lei pentru investiţii. "Prima etapă a ofertei a început pe 20 iunie şi este dedicată acţionarilor existenţi, care pot subscrie la preţul de 1 leu/acţiune. Cel mai probabil, investitorii anticipează că oferta se va încheia cu succes, deci Impact va obţine fondurile necesare pentru a întâmpina revirimentul pieţei imobiliare locale", a precizat domnia sa.

Impact are deja acordul acţionarilor pentru lansarea unei emisiuni de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani în valoare de 100 milioane lei. Caracteristicile emisiunii de obligaţiuni au fost aprobate în decembrie de acţionari. Obligaţiunile sunt convertibile în acţiuni şi au o dobândă de 7% pe an.

Dezvoltatorul imobiliar a înregistrat în 2013 pierderi pentru al patrulea an consecutiv. Pierderile au scăzut cu 43%, la 42,4 milioane lei, de la 74,9 milioane lei în precedentul exerciţiu financiar.

Acţiunile Transelectrica (TEL) au avut al doilea cel mai bun randament (+17,81%), în perioada analizată, aducând şi cel mai bun câştig în cadrul indicelui BET.

Brokerii au pus evoluţia acţiunilor TEL pe seama rezultatelor bune, dar şi a existenţei unui interes din partea investitorilor străini.

La 31 martie, "Transelectrica" avea un profit de 136,5 milioane, în creştere cu 48% faţă de primul trimestru al anului precedent, când profitul era de 91,75 milioane lei.

Potrivit estimărilor din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe 2014, profitul net ar urma să coboare, până la finele lui 2014, la 96,9 milioane lei, mai puţin de jumătate faţă de cel de anul trecut. Compania prognozează, pentru acest an, venituri de 2,6 miliarde lei, şi cheltuieli de 2,48 miliarde lei.

Locul al treilea în topul randamentelor a fost ocupat de "Retrasib" (RTRA), cu o apreciere de 15,94%.

Indicii bursieri au înregistrat evoluţii pozitive, în perioada analizată.

Astfel, indicele BET, care urmăreşte cele mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 5,61%, în perioada 27 mai - 27 iunie, iar indicele extins BET-XT a crescut cu 4,76%.

Indicele SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, BET-FI a înregistrat o creştere de 3,17%, în perioada analizată.

Titlurile FP au avut cea mai mare apreciere din indicele BET-FI, urcând cu 5,21%.

Pe segmentul fondurilor de investiţii, cele mai bune plasamente au fost reprezentate de fondurile care urmăresc evoluţia indicilor bursieri.

Titlurile ETF-BET Tradeville s-au apreciat cu 4,89%, în perioada 27 mai -27 iunie, raportat la moneda euro, fiind urmate de două fonduri Certinvest, respectiv "BET Index" (+4,52%) şi "XT Index" (+3,92%).

Romanian International Bank a oferit cel mai bun randament al depozitelor în lei, de +0,46%, iar Marfin Bank, cel mai bun randament pentru depozitele în euro, de + 0,21%.

Aurul a crescut, în perioada 27 mai - 27 iunie 2014, cu 2,75% faţă de euro, în timp ce leul s-a apreciat cu 0,16% faţă de euro.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Ca intotdeauna la IMPact, si aceasta actiune de majorare a capitalului social se intemeiaza pe neadevaruri! Chiar crede cineva in afara Georgianei Androne ca este vorba de o apreciere reala a actiunilor! Aiurea! In primul rand ca si-a tras IACIU un pachet mai important, in al doilea rana miscarile au fost relativ slabe! Toata aprecierea a fost DIRIJATA pentru ca pretul unei actiuni sa se apropie cat mai mult de valoarea nominala astfel incat teoretic OFERTA sa para extrem de atractiva! NIMENI insa(nici ASF, nici Georgiana Androne, nici alti analisti)n-au observat ca IMPact prin Swiss Capital nu au fost in stare sa-si respecte propriul PROSPECT! A trebuit sa ma lupt cateva zile bune pentru ca in sfarsit IMPact-ul si Swiss Capital sa posteze pe site-ul propriu(pe bursa nu au facut-o)toate ANEXELE asa cum ei insisi au scris in PROSPECT! Atat n-au putut sa respecte! Istoria se repeta insa! Parca la Oradea au repsectat prevederile Contractului de asociere in participatiune incheiat cu Consiliul Local in urma unei LICITATII PUBLICE! Evident, NU! Le-a zis cineva ceva? Evident, nu!(ma refer desigur la vreo autoritate). Au patit ceva? Evident, NU!

    1. in loc sa scrii pe toate siturile oradeanule mai bine ai cumpara actiuni imp iti spun de un an da tu n ai inteles nimic.asa sunteti voi ardelenii va credeti destepti dar de fapt dati in gropi

      Lasa-l sa sufere, in ultimul an isi facea doua case din cresterea impact, dar el sta suparat. Suparare, suparare.....

      Dar de unde stii tu pe ce site-uri scriu? Ma urmaresti cumva sau esti cineva de la IMPact??!!

      Care crestere IM:Pact? Ca tocmai asta incerc sa explic ca e o crestere absolut artificiala! IACIU a fost principalul jucator, el a dirijat cresterile pentru ca il interesa imaginea, nu cateva mii in plus date pe actiuni! In plus de ce sa-mi mai fac doua case? sa am trei? De ce? Sa-i ajung din urma pe angajatii de la IMPact care chipurile sunt(au fost)proprietari si pe cate 6 case? Hai mai lasa-ma cu d-astea! Iar suparat nu sunt deloc. INCRANCENAT, DA! Si INCRANCENAREA asta va mai dura!

      Sa stii ca in Ardeal(implicit in Oradea)sunt mult mai putine gropi! Deci ca sa fiu sigur ca dau intr-o groapa ar trebui sa ma mut la Bucuresti! In Greenfield, spre exemplu! Sau in Afumati, mai aproape de doraly!

      Danut, eu am cumparat si vandut impact cu crestere de 4 ori. Si sa stii ca banii primiti nu sunt deloc artificiali! cHIAR SUNT REALI, POT SA CUMPAR ORICE CU EI! Incrancenarea ta te orbeste, fiind in tema cu impactul puteai si tu sa-ti faci un ban cinstit! Noi ti-am vrut binele si da, te urmarim ca esti simpatic!

      Tocami despre BANI CINSTITI este vorba! Pentru ca eu am mizat INTOTDEAUNA pe BANI CINSTITI! Nu s-a putut de fiecare data, nici o problema! Nu moare nimeni din asta! Daca ai avut un asemenea succes din tranzactionarea de actiuni IMP, foarte bine! Dar crestere de 4 ori NU PUTEAI AVEA! Pentru simplificarea calculului sa zicem ca ai dat 0,40/actiune si le-ai vandut cu 0,80. Deci ai castigat 40 bani! Aici e vorba de o crestere cu 100% sau DE DOUA ORI! Daca mai scadem impozitul pe castigul net oricum ramai cu mai putin! Da, castig semnificativ dar nu cat zici tu!

      Am cumparat cu 0.138ron si am vandut cu 0.975 ia calculeaza de cate ori am castigat.traiasca dn iaciu ca mi a cumparat actiunile

      Eu cred ca esti EXTRATERESTRU! Pentru ca rezulta ca ai cumparat acum cativa ani pe vremea odiosului(stii tu la cine ma refer!)si intuind ca la un moment dat va veni celalalt le-ai tinut la pastrare pana acum! E adevarat, in exemplul dat de tine este o crestere mai mare chiar de 4 ori! Dar poate ai vandut si aniii trecuti(2012-2013)si te pomenesti ca de-acolo ai avut bani sa cumperi 4-5 case in Cartierul EUROPA! Nu esti si tu pe Lista din TRANZACTIE? Hai, nma, ca stii despre ce vorbesc. "Crezi ca nu stie, stie ma!

      Vedeti cat de frumos ne adresam noi miticii elevatilor de ardeleni am cumparat in 2012 si 2013 asa ca .........

      Nu inteleg de ce Dumneavoastra tot repeti chestia cu cumparatul in 2012 si 2013! Am inteles din prima! Ca noi ARDELENII intelegem tot ce ai de transmis Dumneavoastra in calitate de MITIC!

      in loc sa scrii pe toate siturile oradeanule mai bine ai cumpara actiuni imp iti spun de un an da tu n ai inteles nimic.asa sunteti voi ardelenii va credeti destepti dar de fapt dati in gropi

    Si eu am cumparat actiuni imp si am un profit ff bun nu le vand pt ca mizez pe seriozitatea domnului iaciu si a brokerilor de la swiss capital

    1. Da, Swiss capital e atat de serioasa ca N-A FOST IN STARE SA FACA UN PROSPECT CUM TREBUIA(adica asa cum singuri au scris in el)decat dupa interventia ASF!

      Oradene daca mai creste imp dai in icter.o sa iasa bube pe tine

      OK, dar sa se intoarca si pe tine! Nu vreau sa fiu singur!

      vad ca esti singurul frustrat de situatia buna in care se afla super impactul asa ca te vei bucura singur frustratule

      stii cum se zice oradene cainele moare de drum lung si p.... de grija altuia

      Situatie buna, zici? De ani de zile IMPact-ul e pe pierderi(chiar daca in 2013 s-au mai redus, tot PIERDERI se cheama), zeci de litigii(ZECI)in calitate de parat, probleme de evaziune, etc. Ia mai uita-te ce se scrie si pe-afara despre Iaciu, Doraly si IMPact! De exemplu in Germania! Zic si eu asa! OK, amice, ne vedem maine ca probabil actiunile IMPact urca, urca, urca si se va mai scrie ceva! RIDICA-MA LA CER...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb