Cel puţin 91 de dispăruţi după o alunecare de teren în oraşul Shenzen din China

Ioana Dogaru
Internaţional / 21 decembrie 2015

Cel puţin 91 de persoane sunt date dispărute după o alunecare de teren în sudul Chinei, a anunţat luni presa de stat chineză, la o zi după ce un munte de format din pământ dislocat în urma construcţiilor s-a prăbuşit şi a îngropat 33 de clădiri, relatează Reuters.

Premierul Li Keqiang a dispus o investigaţie oficială asupra dezastrului din oraşul Shenzhen, care s-a produs la patru luni după o uriaşă explozie chimică în portul Tianjin care s-a soldat cu moartea a peste 160 de persoane.

Un zid de noroi a lovit clădirile cu mai multe etaje din parcul industrial Hengtaiyu din noul cartier Guangming duminică dimineaţă, provocându-le prăbuşirea, transmite reuters.

Alunecarea a fost provocată de acumularea de deşeuri din construcţii în apropiere, a anunţat Ministerul pământului şi resurselor într-o postare pe contul său de Weibo.

Autorităţile locale au trimis o echipă să investigheze cauzele catastrofei şi au precizat că acumularea unei mari cantităţi de deşeuri a provocat "instabilitate şi prăbuşire, ceea ce a dus în cele din urmă la distrugerea unor clădiri". Potrivit AFP, muntele de pământ de o înălţime de circa 100 de metri a fost dislocat de ploile recente.

O secţiune din apropiere a conductei de gaze naturale est-vest a Chinei a explodat, relatează CCTV, deşi nu se ştie dacă acest eveniment a avut un impact asupra alunecării de teren.

"Valul de noroi era la numai zece metri de mine. Pe când fugeam din zonă împreună cu un tânăr, am auzit o explozie puternică", a declarat un martor pentru ziarul The Paper din Shanghai.

Un muncitor citat duminică de Xinhua a relatat că a văzut "o scurgere de pământ roşu şi noroi avansând spre clădire". "Din fericire, clădirea noastră nu a fost atinsă şi toată lumea din fabrică a fost evacuată", a povestit el, punând totul pe seama faptului că un lac din apropiere a încetinit alunecarea de teren.

Preşedintele chinez Xi Jinping le-a cerut autorităţilor provinciale să facă tot posibilul pentru a reduce numărul de victime şi pentru a-i trata pe răniţi.

Guvernul chinez a trimis un grup pentru a coordona eforturile de salvare, din care fac parte peste 500 de pompieri şi 30 de câini de salvare, informează Reuters.

Potrivit Xinhua, sute de salvatori caută eventuali supravieţuitori după ce valul de noroi a acoperit totul, în zonă fiind vizibilă doar o suprafaţă acoperită de nisip galben.

Un număr de 14 fabrici, 13 clădiri şi trei cămine pentru muncitori au fost distruse în urma alunecării, potrivit sursei citate.

14 persoane au fost salvate şi peste 900 au fost evacuate de la locul tragediei duminică seară. Potrivit televiziunii chineze de stat, dintre cei 91 de dispăruţi 59 ar fi bărbaţi şi 32 femei, relatează Xinhua.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb