Cererea de la ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în cazul lui Băsescu, trimisă la Judecătorie

Alexandru Costea
Miscellanea / 9 octombrie 2015

Cererea de la instanţa supremă în care Parchetul General cere confirmarea redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe fostul preşedinte Traian Băsescu că nu şi-a ţinut promisiunea de a demisiona, aşa cum afirmase, va fi trimisă la Judecătoria Sectorului 5.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a luat în discuţie ieri această cerere, a stabilit că Judecătoria Sectorului 5 este competentă să analizeze această solicitare şi să dea o soluţie.

"Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 50 Cod procedură penală stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1305/P/2007, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti", potrivit deciziei definitive a instanţei supreme.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut instanţei supreme confirmarea redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care un bărbat din Craiova, Ioan Şerb, l-a reclamat pe fostul preşedinte, în 2007, pentru declaraţii privind o eventuală demisie a sa.

Traian Băsescu a spus ieri, la ICCJ, că este vorba despre un cetăţean care a făcut o reclamaţie pentru că în 2007 a afirmat că va demisiona în cinci minute şi nu s-a ţinut de cuvânt.

"A fost o declaraţie verbală asupra căreia am revenit imediat după votul dat în Parlament. Parchetul îmi face un program extrem de alert. Nu e o fericire, dar mă voi supune oricărei chemări", a precizat Băsescu.

Fostul preşedinte a mai spus, răspunzând unei alte întrebări, că nu îi este teamă de nimic şi a adăugat că este posibil ca şi în zilele următoare să mai fie chemat în instanţă.

"E un lucru în forţă, aleargă agenţii procedurali să mă caute să îmi dea citaţie pentru a doua zi", a spus Băsescu, precizând că pentru termenul de ieri a primit citaţia cu o zi în urmă, la ora 16:30.

Traian Băsescu a fost audiat şi miercuri, la Judecătoria Sectorului 5, unde se judecă redeschiderea dosarului răpirii celor trei jurnalişti români în Irak.

Fostul preşedinte declara, miercuri, că dosarele în care este implicat nu îi afectează planurile politice pentru că ştie că nu a încălcat legea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb