Cererile pentru participarea la ora de religie trebuie depuse până pe 6 martie

Elena Deacu
Cultură / 17 februarie 2015

Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei, a anunţat marţi că ministerul a solicitat inspectoratelor şcolare să informeze părinţii că pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună o cerere, conform deciziei Curţii Constituţionale, adăugând că termenul este 6 martie.

"În acest moment suntem în aşteptarea unei decizii a Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii Educaţiei incriminată de decizia de neconstituţionalitate şi ministerul va pune în practică acele prevederi. Noi am solicitat inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune decizia CCR. (...) Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această situaţie, pe de altă parte am dori totuşi să lăsăm un timp părinţilor, unii pot fi plecaţi din localitate. Există un formular pe care noi l-am transmis în care spun foarte simplu: doresc ca fiul, fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie, şi anume la cultul pe care şi-l alege părintele /elevul. E o opţiune a părintelui", a spus Liliana Preoteasa, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea Comisiei de învăţământ despre ora de religie.

Întrebată dacă pentru anul viitor cererile se vor depune la sfârşitul acestui anului şcolar, ea a spus că ministerul aşteaptă decizia Parlamentului.

Liliana Preoteasa a mai anunţat că ministerul a pregătit programe şcolare pentru toate cultele care au solicitat acest lucru.

În dezbaterile din Comisia de învăţământ, preotul Ionuţ Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a spus că "este firesc ca înscrirea la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp".

"Patriarhia Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada şcolarizării într-o unitate de învăţământ (...). Curtea Constituţională a spus ceea ce avea de spus, în momentul de faţă respectarea acestei hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită bisericii, părinţilor aşa neorganizat să se ducă să depună cereri pentru că solicită o anumită persoană sau o anumită organizaţie. Ministerul este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie este obligatorie pentru stat, aşa cum a spus CCR şi este opţională pentru părinte şi ea face parte din oferta educaţională a şcolilor", a mai spus preotul Ionuţ Corduneanu.

Liana Stanciu, reprezentantul Asociaţiei părinţi pentru ora de religie, a susţinut că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate.

"Susţinem îmbunătăţirea calităţii orei de religie, dar în acelaşi timp susţinem menţinerea rolului şi importanţei acestei discipline în învăţământul din România", a subliniat Liana Stanciu.

Părintele Emil Moraru de la Arhiepiscopia Romano-catolică a precizat că tinerilor trebuie să le fie garantată posibilitatea de a-şi dezvolta armonios propriile abilităţi fizice, morale, intelectuale şi spirituale.

Pe de altă parte, Emil Moise, cel care a sesizat CCR cu privire la ora de religie, a declarat la dezbatere că Ministrul Educaţiei avea datoria ca, după publicarea deciziei CCR, să transmită şcolilor să respecte decizia CCR.

"Hotărârea CCR a fost publicată pe 23 ianuarie. Din 23 ianuarie până astăzi nicio şcoală din România, din informaţiile pe care le am, nu a respectat decizia CCR. Suntem într-un vid legislativ. În mod corect nu trebuia să mai intre nimeni la ora de religie, cu sau fără cerere, deloc, până când Parlamentul nu modifica legea, dar am zis că în virtutea faptului că oamenii au dreptate la libertatea religioasă să lăsam continuarea predării orei de religie cu menţiunea că trebuie respectată decizia CCR. (...) Ministrul Educaţiei ar fi putut să lase directorii să respecte decizia CCR, care este foarte clară, numai că ministrul Educaţiei a folosit un tertip, nici nu a lăsat lucrurile aşa, nici nu şi-a asumat o poziţie oficială, în schimb a anunţat în mass-media că decizia Curţii se aplică din septembrie. Este un caz fără precedent, decizia CCR se aplică de la data publicării", a precizat Emil Moise.

La rândul său, deputatul Remus Cernea a susţinut ca înscrierea la ora de religie să se facă la începutul fiecărui an şcolar.

Cernea s-a declarat contrariat că în sala Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor sunt amplasate două icoane ortodoxe.

"Sunt contrariat că la această Comisie de învăţământ (...) sunt amplasate două icoane ortodoxe, ceea ce din punctul meu de vedere alterează neutralitatea acestei instituţii. Fie ar trebui amplasate simboluri religioase ale tuturor cultelor din România, de asemenea, ar trebui amplasat şi câte un poster cu câte un ateu de marcă precum Christopher Hitchens sau Friedrich Nietzsche", a declarat Cernea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb