CFR: Refuzul taximetriştilor de a prelua comenzi din Gara de Nord, o problemă de conduită

George Forcoş
Companii / 17 august 2016

Refuzul de a prelua comenzi de către conducătorii taxiurilor existente în zona Gării de Nord este o problemă de conduită a acestora şi de respectare a regulilor firmei de care aparţin, susţin reprezentanţii CFR într-un comunicat, publicat pe site-ul companiei.

"CFR SA prin Sucursala Regională CF Bucureşti a încheiat prin licitaţie publică cu strigare un contract de închiriere (pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2019) cu SC Meridian Taxi SRL care a fost singura participantă la licitaţie, pentru infiinţarea unei staţii oficiale de taxi în locaţia situată în staţia CF Bucureşti Nord grupa A - zona coloane care este în administrarea CFR", se arată în comunicat.

Reprezentanţii companiei au mai precizat că indisponibilitatea taxiurilor la anumite ore de vârf ţine de capacitatea tuturor firmelor de taxi (nu numai Meridian) de a acoperi aceste zone cu flux mare de călători.

"Asigurarea funcţionării sistemului de comandă al taxiurilor este în permanentă atenţie a reprezentanţilor CFR şi ai Poliţiei Transporturi din Gara de Nord, inclusiv prin supraveghere video şi din păcate se constată că în mod foarte frecvent aceste terminale sunt supuse unor acţiuni voluntare de vandalizare în scopul de a le scoate din uz.În vederea eliminării problemelor semnalate CFR şi Poliţiei Transporturi au recurs la acţiuni repetate de verificare, urmărire, respectiv identificare a persoanelor care provoacă prin metode distructive nefuncţionarea aparatelor de comandă taxi", mai precizează comunicatul ciat.

Potrivit CFR, periodic au loc şi acţiuni ale Poliţiei Rutiere, urmărindu-se ca prin intervenţia echipajelor în zona Coloane Gara de Nord să se asigure degajarea zonei şi identificarea taximetriştilor neautorizaţi, în urma acestora fiind aplicate numeroase sancţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb